Axioma administrației românești: “fiecare functionar public ştie că fiecare demnitar va pleca suficient de repede.”
Descarcărea unplugged de weekend, fără intenții ofensive, a generat instant pe facebook câteva reacții ce depășesc teritoriul aforismului și care merită un cadru de dezbatere (https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1690434857862698&id=100006885997368).
Practic, la o evaluare atentă am putea pune borna unei schimbări de accent în abordarea modernizării statului, obiectiv peren: de la atacul concertat și concentrat asupra clasei politice și a câtorva instituții fundamentale ale democrației (vital și corect până la un punct când efectele secundare tind să anuleze valoarea terapeutică!), la o canalizare a energiilor și vocației instituțiilor care dețin expertiza de deparazitare către reforma funcției publice, a directocrației guvernamentale “uitată” în sertarul cu lucrări de importanță secundară.
În ordinea operațiilor de asanare a sistemului cred că, deși nespectaculoasă pentru opinia publică, eliminarea acestui virus paralizant fără chip și cu acțiune insidioasă, ce palpită sub eșalonul “politic”, trebuie să intre decisiv pe agendă (a se analiza exercițiile de transparență și exigență ale unui Cristi Ghinea, Cătălin Drulă și Vasile Dâncu în raport cu obiectul definit. Aceste semnale, cuplate cu mici victorii capătă sens doar schimbând matricea -mamă).
Fără acest demers pe zona epsilon a numerelor mici, Marea reformare a sistemului riscă să rămână doar un predicat al iluziei, un tagline steril.
Şi nu este vorba despre o încercare de conflictualizare între actualii resortisanți tehnocrați ai palatelor puterii și politicul legitim prin alegeri, ci iau sub inventar strict jocul secund al deciziei și malformarea acelei decizii în labirintul birocratic ostil, la imposibilitatea aplicării, în actuala arhitectură de legi și instituții a vreunui proiect mai lung ca vârful nasului. Mă refer la directocrația guvernamentală încremenită în autosuficiență care vorbește cu unsuroasă slugărnicie, privește cu vicleană compasiune și acționează cu difuză, eficientă ostilitate .
Există o idee centrală în jurul căreia aş vrea să construim: în actualul ambient legislativ și “antropic” o reformă instituțională pare imposibilă. Funcția politică se schimbă cu o viteză de proporție geometrică în timp ce directocrația guvernamentală are o mișcare cvasistatică. Acest decalaj de variație împiedică coagularea unei identități de viziune asupra proiectelor, blochează sinergia și apariția unei mase critice de voință.
Chiar dacă schimbăm mecanismul legal de selecție, înțelegând prin aceasta statutul funcționarului public, efectele se vor produce abia în 8-10 ani în actuala arhitectură instituțională. Eu văd mai degrabă o soluție de tip shut down: creăm noi instituții, schimbăm criteriile de selecție ale resursei umane, le atribuim inițial proiecte-pilot pentru coeziunea echipei și în etapa finală transferăm funcțiile vitale ale actualelor structuri către cele noi.
La capătul a 25 de ani de distilare a experiențelor și analiză critică a numeroaselor proiecte de reformă, înteleg și riscurile invocate cu bună credință: de a crea noi creuzeturi, noi artificii și fantoșe instituționale pentru debușeele politicului, de a periclita stabilitatea sistemului (nu a Sistemului!) prin corodarea bazei simultan cu decapitarea vârfului piramidei (baza ca mecanism suport in fața inconsecvenței politice), de a crește pe un timp cheltuielile bugetare, de a găsi resursa umană calificată și psihologic pregătită pentru a înfrunta oprobiul publicului educat, în sfârsit, de a nu putea oferi o remunerație atractivă. Sunt tot atâtea capitole de discuție deschisă, la nivelul societății în ansamblu.
Teza conform căreia s-ar intra in contradicție cu principiul european al autonomiei şi neutralitații rezistă doar criticii literei și nu spiritului: mă tem că la “momentul 0” al introducerii statutului de funcționar public, acesta a fost obținut fără nicio condiție serioasă de multe personaje ajunse în administrație “din greșeală”, prin depuneri aluvionar-politice succesive, calitativ precare. În timp, aceste grupuri s-au consolidat și se prevalează de statut pentru a frâna procese, pentru a bloca inițiative. Din această perspectivă, reforma funcției publice prin shut down ar constitui doar o reparație a erorii, a “păcatului originar”.
Desigur că, în noile nuclee, concepute inițial ca “unitați de management de proiect” vor trebui să functioneze toți itemii 2.0 : transparență și rigoare în selecție, indicatori de performanță, targeturi clare și timpi de implementare, în esență un nou tip de gestiune organizațională de tip matriceal care să atingă si responsabilizarea/evaluarea rezultatelor concrete pe proiect şi cooperarea interinstituțională care lipsește.
O cheie fundamentală de construcție rezidă in acceptarea pe scară largă a “teoriei ușii rotative”(D.Rotkopf) care să permită transferul de cadre între sectorul public și privat și în perspectiva din ce in ce mai avansată de futurologii marilor think-tank-uri de diluare a granițelor dintre cele două sectoare. Câți directori din sistemul public au cont profesional pe Linkedin? Câți au lucrat în companii private? Câți înțeleg utilitatea profesională a “rețelelor sociale” Twitter sau Facebook pe care le numesc “de socializare” și le consideră “dușmănoase” sau infantile.Pe fondul inevitabilei digitalizări,profilele nealfabetizate în rețele se vor destrăma pe termen mediu prin decuplarea de la informația rapid acționabilă.
Desigur, am construit o antiteză între “demnitar” și “funcționarul public” pentru a putea dezvolta subiectul. Nu absolutizez nimic . “Clasa politică” rămâne în continuare departe de optim. Dar “reforma clasei politice” eludează sau, mai limpede spus, acoperă aspectul sine qua non al “performantizării” administrației: schimbarea din temelii a paradigmei funcționarului public și concret a resursei existente. O ține in loc în maniera în care, în practica juridică, penalul ține în loc civilul. Şi cum nu pot fi declanșate epurări în masă, cred că ideea instituțiilor noi ar fi o soluție într-un mix.Văd deja mai multe inițiative în societatea civilă (și nu numai) care au ca scop facilitarea identificării și promovării unor profesioniști cu apetit pentru management public!A bon entendeur salut!
________
*le mulțumesc pentru observațiile on-line de pe Fb lui Bogdan Gavrilă, Clarei Volintiru, Codrin Scutaru,Teodor Baconschi, Mirel Palada, întru acord și dezacord. Lui Gregor Teodorescu pentru citatul de autoritate)
