Nu ştiu ce părere au guvernanţii despre cum se fac nişte alegeri, dar dacă miercuri 14 iunie anunţă că ele vor avea loc marţi 20 iunie – e loc de speculaţii fără frontiere. După cum fără frontiere este tupeul celor care au fost unelte sau protejaţi ai dictaturii Miculescu & Co, dar care acum îşi descoperă virtuţi nebănuite, unii chiar întrezărind “dizidenţe” pe care le-au făcut probabil atunci când au strănutat în acelaşi birou cu stăpânii.
Cert e că, de unde se lucra intens la votarea noii Legi a audiovizualului ce se prefigura în toamnă, dintr-o dată cineva a decis că e musai să se implementeze un nou CA la Radiodifuziunea Română, aşa, ex-abrupto. Drept urmare alegerile pentru desemnarea candidaţilor salariaţilor SRR, care ar fi presupus o perioadă de anunţare a candidaturilor şi chiar de promovare a candidaţilor, au căpătat valenţe demne de Cartea Recordurilor ( 48 de ore!!!), căci abia joi 15 iunie va fi făcut public regulamentul de organizare pentru aceste alegeri, iar ele se întâmplă în 4 (patru) zile, dintre care 2 (două) sunt de weekend! Aşa că ne întrebăm de ce nu le-au pus de pe-o zi pe alta, simultan cu un exerciţiu de simulare de catastrofă /incendiu / bombardament/, ca măcar aşa să fie testată şi capacitatea salariaţilor SRR de a face faţă unor evenimente neaşteptate şi de a ieşi din ele vii, nezdruncinaţi nervos şi cu nişte dubioşi care să le “reprezinte” interesele în viitorul CA!
Ciudată de-a dreptul este graba aceasta de a “unge” un CA la Radioul naţional ( pe locurile căruia bătându-se candidaţi duium din toate partidele reprezentative, unii fără habar de ce înseamnă asta, dar apreciind superlativ această sinecură!), repezeală care ar putea avea legătură cu nişte eventuale alegeri anticipate – care nu mai par în contextul actual chiar o ficţiune.
Bătălia pentru putere/ bani/ influenţă este şi în SRR crâncenă, de ciozvârta asta trăgând hulpav şi foştii reprezentanţi ai salariaţilor în CA ( pasibili de chestii penale, după cum reiese din numeroase documente ale institutiei), outsideri inconştienţi şi megalomani – zăpăciţi de o atare posibilitate, sau “dizidenţi” de mucava ce şi-au negociat cu Miculescu locuri călduţe pentru ei, neveste, amante, copii. Toţi – inclusiv cei care şi-au hărţuit, umilit şi hăituit colegii pentru niscaiva avantaje – au acum un discurs democrat care clamează principii, deziderate şi , dintr-o data imaculaţi, vor să recandideze ca să nu-şi piardă privilegiile. Căci ele înseamnă bani mulţi, putere şi şansa de a se simţi “cineva” , statut la care achiziţiile lor profesionale şi dotările naturale nu le-ar da accces niciodată. Aşa că a răzbate prin haţişul din Radiodifuziune pe care l-a lăsat dictatura miculesciană devine o aventură spectaculoasă, chiar şi oamenii de bună-credinţă pierzându-şi deprinderea de a avea o atitudine asumată şi de a-şi face cunoscute părerile.
Căci în anii ăştia în care s-a derulat cea mai mârşavă, coruptă şi destructivă conducere a SRR, doar câţiva au avut curajul de a milita pentru adevar şi de a se opune dictaturii: lideri sindicali ca Gabriel Basarabescu, Michaela Platon ( Sindicatul Profesioniştilor din Media şi Cultura Română) şi Adrian Moise ( Sindicatul SUSRomânia) , Mihai Anghel- managerul Radio Timişoara- sau salariaţi precum Ovidiu Groza, Cătălin Gomboş, Alexandru Rusu şi Mihai Miclăuş de la Radio Cluj, sau alţi 9 jurnalişti de la Radio Craiova, au fost printre puţinele voci care, dintre celelalte mii, s-au făcut auzite, iar pentru asta au suportat (unii timp de ani, altii doar sporadic) abuzurile lui Miculescu & Comp ( adică managerii + Sindicatul majoritar SLSRR) – gaşca de netrebnici care aproape a îngropat instituţia asta, pe vremuri atât de respectată.
Rămâne să vedem ce se va alege de Radioul Naţional, devenit bugetar şi condus acum de Georgică Severin- director general interimar, şi dacă destinul lui viitor va rămâne în aceeaşi zonă obscură în care a fost târât în ultimii patru ani, sau – dimpotrivă- schimbările actuale vor face ca să răsară soarele şi pe strada Gen Berthelot 62-64.
