Principalul vinovat pentru ceea ce fac băncile de la noi este departamentul de supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României

1
785
bnr

Precizarea aparţine avocatului Gheorghe Piperea, care a răspuns afirmaţiilor făcute de Adrian Vasilescu, consultant de strategie în Banca Centrală, pe marginea acţiunilor de control demarate de Consiliul Concurenţei.

Reprezentantul BNR ne-a spus, în nume personal, că speră că nu este nicio legătură între investigaţiile inopinate pe care Consiliul Concurenţei le-a efectuat, recent, la 25 de entităţi din piaţa financiar – bancară şi ceea ce se întâmplă în Parlament, unde sunt dezbătute propunerile făcute de senatorul PNL Daniel Cătălin Zamfir privind plafonarea dobânzilor la credite la un nivel egal cu cel al ratei dobânzii cheie plus 50%.

„Cum băncile pot fi suspectate că se înţeleg între ele, deşi sunt independente una de alta, aşa şi instituţiile statului pot fi suspectate de acelaşi lucru. Pentru că aceleaşi voci care susţin în Parlament respectivele iniţiative legislative se pronunţă în spaţiul public privind investigaţia Consiliului Concurenţei”.

În replică, Gheorghe Piperea a menţionat: „Cartelul este o practică anticoncurenţială, care se referă la activităţile comerciale. Instituţiile publice au tot dreptul să colaboreze, să facă «cartel». Afirmaţia lui Adrian Vasilescu este o ameninţare şi nu ştiu dacă BNR îşi permite să facă asta, întrucât principalul vinovat pentru conduita băncilor este departamentul de supraveghere al BNR. El ce păzeşte acolo? Dacă nu previi aceste lucruri, de ce mai există BNR? Şi declaraţia lui Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Centrale, care spune că nu are de ce să creeze panică în piaţă investigaţia deschisă de Consiliul Concurenţei, este foarte acidă. Reprezentanţii BNR îşi permit să facă astfel de declaraţii, pentru că statutul BNR îi apără de răspundere penală, dar numai deocamdată, pentru că proiectul care prevede modificarea acestui statut va fi reluat”.

Gheorghe Piperea se întreabă dacă seria de controale pe care instituţiile statului le-au derulat şi continuă să le desfăşoare în sistemul bancar nu ar trebui să atragă atenţia Băncii Naţionale: „Această serie de lucruri care se întâmplă este invizibilă pentru BNR? Adică nu a contat că Fiscul a spus că au fost făcute anumite «optimizări fiscale», că ANPC a sancţionat băncile în două rânduri şi că acum vine şi Consiliul Concurenţei şi spune cu subiect şi predicat pe cine şi de ce anchetează? Nu înseamnă nimic acest lucru?

Bogdan Chiriţoiu nu spune prostii, nu iese să spună că anchetează BCR, Bancpost, Unicredit etc. până nu este foarte sigur, mai ales în condiţiile în care anunţă şi că cineva a venit şi a spus anumite lucruri, în primul rând ca să scape de acea amendă de 10%, dar şi ca să mai scape de concurenţă. Mă miră foarte tare că BNR spune că nu are nicio legătură cu aceste aspecte.

Vă reamintesc că, pentru a torpila Legea dării în plată, au asmuţit împrumutaţii prin Programul Prima Casă împotriva mea şi au spus că vor ridica avansul, ceea ce au şi facut, după care l-au coborât din nou. Au ieşit pe rând, ca la o comandă unică, şi au procedat la fel. Iată principala chestiune pe care trebuie să o cerceteze Consiliul Concurenţei – de ce băncile au făcut acest lucru?”

De asemenea, Bogdan Chiriţoiu ar trebui să se uite cu atenţie la ROBOR, consideră Gheorghe Piperea: „Consiliul Concurenţei trebuie să observe cum a fost ţinut jos timp de trei ani ROBOR, pentru că aceasta este adevărata problemă, nu că a sărit din septembrie şi până acum de la 0,7 la 2,2%. Practica de cartel este faptul că, între 2014 şi 2017, ROBOR a fost ţinut la 0,6%, adică la circa o treime din dobânda de intervenţie a BNR. Aici ar trebui să se uite Chiriţoiu. Cum au reuşit să ţină ROBOR trei ani de zile la o dobândă real negativă? Pentru că dobânda de intervenţie este 1,75%, ceea ce înseamnă că tu, practic, nu plăteşti pentru a te împrumuta, ci cel care te împrumută te plăteşte. De ce băncile ar fi ţinut ROBOR la 0,6%?. Când au încredere în piaţă, lucrurile merg aşa, iar când nu mai au încredere ele între ele, cresc dobânzile.

În acelaşi timp, băncile ar fi trebuit să vândă credite cât mai multe în lei. Însă, în condiţiile în care statul nu a mai avut interesul să crediteze economia şi să se împrumute, atunci băncile au vărsat lichiditatea la consumatori, urmând ca apoi să crească dobânzile, pentru că a crescut ROBOR”.

Gheorghe Piperea atrage atenţia şi asupra faptului că dobânzile la depozite au rămas mici, apreciind că zecile de miliarde ale populaţiei din depozite, în loc să fie dispoziţia băncilor, mai bine ar fi investite, de exemplu, în titluri de stat emise statul român sau, dacă acesta nu emite, în obligaţiuni europene sau pe piaţa de capital. Specialistul consideră că trebuie să se creeze o competiţie pentru sistemul bancar, „care nu are niciun fel de limită”.

Printre societăţile care se află în atenţia Consiliului Concurenţei, care a demarat o investigaţie în sector, se numără câteva dintre cele mai mari bănci din piaţă, respectiv BCR, Raiffeisen Bank, Bancpost, Unicredit Bank, dar şi asociaţii patronale cum ar fi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), Asociaţia Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO) sau Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB).

Consiliul Concurenţei a verificat şi publicaţia Finmedia, după cum reiese din comunicatul CC, care arată: „Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile a 25 bănci, Instituţii Financiare Non-Bancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale şi patronale din domeniul serviciilor financiare, fiind una dintre cele mai ample acţiuni ale instituţiei. Inspecţiile s-au derulat în cadrul a două investigaţii declanşate de Autoritatea de concurenţă pe piaţa serviciilor de leasing operaţional şi pe piaţa de leasing financiar şi creditului de consum din România”.

Verificările instituţiei de control vin ca urmare a unor sesizări primite, în vară, din partea uneia dintre entităţile din piaţă.
Consiliul Concurenţei verifică, printre altele, dacă instituţiile vizate s-au înţeles între ele cu privire la preţurile practicate, investigaţia având ca ţintă piaţa serviciilor de leasing operaţional şi financiar şi sectorul creditului de consum. Entităţile controlate riscă amenzi de 10% din cifra de afaceri, dacă se va dovedi că au făcut schimb de informaţii.

Toate detaliile pe :     

http://www.bursa.ro/gheorghe-piperea-ii-raspunde-lui-adrian-vasilescu-principalul-vinovat-pentru-conduita-bancilor-es…&s=banci_asigurari&articol=337135.html

1 COMENTARIU

  1. IL doare in spate pe mafiotul de Isarescu cu taoata sleahta lui de hoti de toti si de toate controalele ,el este preocupat sa slujeasca gruparile bancare si economice mafiote din afara tarii si care il mentin la conducerea BCR de atita timp,de omul acesta nu scapam pina moare

LĂSAȚI UN MESAJ