Potrivit INS, managerii români estimează o creştere a tuturor preţurilor în următoarele luni

0
1275

Directorii români din cele mai importante sectoare economice – industria prelucrătoare, construcţii, comerţ cu amănuntul şi servicii – estimează o creştere a tuturor preţurilor produselor şi serviciilor oferite în următoarele luni, informează Institutul Naţional de Statistică.

Potrivit comunicatului INS, în sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat, pentru intervalul februarie-aprilie, tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +13%).

Soldul conjunctural indică percepţia managerilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii unui indicator statistic. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă şi exprima tendinta de evolutie a indicatorilor fata de perioada de referinta.

În comunicat  se arată:

”Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +9%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +27%)”.

În cadrul anchetei de conjunctură, managerii din industria prelucrătoare preconizează o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +9%).

”Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se estimează cel mai ridicat nivel al soldului conjunctural, respectiv +36%. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +16%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucrătoare”, se arată în comunicat.

Totodată, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +8%).

”Managerii estimează stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -5%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +21%)”, se arată în comunicat.   În plus, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%).

”În sectorul de servicii se estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +10%)”, se arată în comunicat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here