Pe 23 Decembrie romànii cheltuiesc 1,5 milioane de euro pe oră pentru a face cumpărături cu cardurile

0
1659
mastercard_card_pos

Românii fac cumpărături de peste 1,5 milioane de euro oră, în apropierea Crăciunului, utilizând cardul în special în magazinele de îmbrăcăminte, benzinării şi supermarketuri. Pentru a stimula plăţile cu „banii de plastic”, compania Visa oferă utilizatorilor premii în bani şi vouchere de cumpărături.

„23 decembrie este în mod tradiţional cea mai aglomerată zi din an în ceea ce priveşte sumele plătite cu cardurile Visa, românii cheltuind în medie pe oră aproape un milion şi jumătate de euro la comercianţi anul trecut. Cele mai mari plăţi se fac în supermarketuri, magazine de îmbrăcăminte şi benzinării,, a declarat Cătălin Creţu, director general pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia al Visa Europe.

Creștere de 15%

Visa se așteaptă ca în acest an piața cumpărăturilor online să crească. ,,Pentru acest an, ne aşteptăm ca valoarea cumpărăturilor să crească, ţinând cont că în primele nouă luni s-a înregistrat o creştere a consumului populaţiei de peste 15%. Prin campaniile pe care le derulăm, ne dorim să încurajăm clienţii să utilizeze cardul pentru a plăti în magazine, iar cei care vor să câştige timp îşi pot face cumpărăturile de Crăciun rapid şi comod, online sau prin orice dispozitiv mobil”, a adăugat Cătălin Creţu. Visa Europe desfăşoară în perioada Sărbătorilor de iarnă mai multe iniţtiative de încurajare a plăţilor cu cardul, oferind premii în bani şi vouchere de cumpărături românilor care plătesc direct cu cardul în magazine şi online.

Campania durează până pe 31 decembrie

Campania tradiţională de iarnă Visa se derulează până pe 31 decembrie şi este denumită „Poate cea mai simplă promoţie din lume” pentru că participarea nu este condiţionată de coduri, chitanţe sau SMS-uri. Fiecare plată cu un card Visa reprezintă o înscriere automată la tragerile la sorţi săptămânale, iar plăţile contactless oferă şanse duble de câştig.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here