Paradigma paternalista si dictatorii luminati

0
2456
dictatorii luminati

Ne-am întors în anii ’90. De fapt, cred că nu ne-am îndepărtat, ca mentalitate, niciodată prea mult de paradigma paternalistă în care un dictator luminat, un tătuc, stabilește limitele libertăților noastre. Că paternalismul este o frână în calea dezvoltării, este clar. De asta am rămas codașii Europei în ceea ce privește veniturile și bunăstarea materială, dar despre asta am tot vorbit. Apropo, și la capitolul homeschooling suntem tot acolo, lângă Albania și Bulgaria, care interzic complet acest drept.

Dictatorii luminați au recurs la tot arsenalul de dezinformare și manipulare pentru a riposta în fața presiunii de reformare a sistemului de educație. Care sistem este unul cooperatist, precum CAP-urile de pe vremuri, producător de rebuturi pe bandă rulantă:

De ce este școala un soi de CAP? Fiindcă proprietatea aparține statului. Resursele educaționale sunt gospodărite tovărășește de o clică birocratică, în loc să aparțină profesorilor, părinților sau unor antreprenori interesați să investească. În această colectivă educațională nimeni nu are interes să își dea silința pentru educație. La toate nivelurile se aplică principiul „timpul trece, leafa merge, noi muncim cu spor!”. Profesorii nu își dau silința – de ce ar face-o câtă vreme salariul lor este insensibil la performanță?! De ce ar face-o câtă vreme profesoratul a ajuns un fel de refugiu pentru cei mai ratați dintre licențiați? De ce ar face-o câtă vreme ciurucurile nu pot fi expulzate din sistem? La rândul lor, directorii de școli sunt interesați să servească clientela politică a șefilor de la centru care i-au numit pe post. De ce să se străduiască ei pentru binele elevilor și prestigiul școlii? Are școala (și ei personal) ceva de câștigat dacă își demonstrează performanța? Nu – elevii vor continua să curgă înspre școală și anul viitor așa cum sunt ei arondați; câtă vreme părinții nu sunt liberi să aleagă școala la care să își trimită copilul, școlile nu au cum să concureze între ele și, în consecință, se vor scufunda împreună în mediocritate. De asemenea, ce motiv au inspectorii și miniștrii să facă o reformă sănătoasă? Să-și pună în cap sindicatele? Să-și riște fotoliul călduț câștigat după o lungă luptă de gherilă în partid?

Desigur, domnul Funeriu este liber să creadă, cu modestia care îl caracterizează, că în cursul mandatului său a zdruncinat sistemul din temelii. Că a împlementat nu știu câte reforme. Rezultatul? Ei bine, nu vreau să vă dau palpitații, dar am impresia că educația a continuat să meargă la vale. 42% dintre români sunt analfabeți funcțional. Suntem în topul european al abandonului școlar. Antreprenorii se vaită din ce în ce mai tare de competențele lipsă ale multor tineri. De fapt, e suficient să ne uităm în jurul nostru și să realizăm că nu am progresat deloc. Educația, adică terenul predilect de exersare al socialismului românesc, este considerată de aproape toată lumea cu capul pe umeri drept frână în calea dezvoltării. Și nici nu aveam cum să progresăm câtă vreme este valabilă această statistică: doar 1% din învățământul școlar se derulează în regimul proprietății private – și acesta copleșit oricum de cerințele birocratic-aberante ale agențiilor statului român însărcinate cu, scuzați expresia, asigurarea calității.

Invatamantul scolar

Eu nu spun că reformele Funeriu au fost proaste. Spun că au fost un bandaj la picior de lemn. Câtă vreme nu se înțelege că monopolul, supra-reglementarea și producția publică de educație funcționează la fel de bine ca întreprinderile socialiste – iar domnul Funeriu, în ciuda capacității sale cognitive formidabile, pare să înțeleagă prea puțin din legile economiei și ale vieții sociale – atunci vom continua să avem o educație la fel de performantă ca FC Avântul Prăbușirea.

Homeschooling-ul este un drept, nu un monopol alternativă la monopolul actual

Deoarece am văzut că multă lume se duce după fentă, merită precizat încă odată că atunci când vorbim de homeschooling vorbim de fapt de liberalizarea educației, de creșterea alternativelor educaționale, de competiție între diverse forme de învățământ. Concurența este motorul progresului. Abia după ce lăsăm să înflorească diverse practici educaționale putem descoperi eficiența lor relativă. Un dictator nu are cum să știe dacă elevii educați acasă vor fi mai deștepți sau mai proști decât cei care termină școala generală socialistă. Hai să lăsăm libertatea de alegere și să vedem rezultatul. Cine știe, te pomenești că școala socialistă are randament mai bun la hectar…

Dar politrucii nu vor acest lucru. Nu vor să lase părinților și școlilor libertatea de alegere și autonomia necesară. Le este groaznic de frică de ce va urma. De aceea, în mod abuziv ei transmit populației că niște nebuni, eventual cu tatuaje, pregătesc dărâmarea școlilor actuale sau înlocuirea lor cu o fantezie personală. Acest lucru este o minciună. Sistemul public de educație poate funcționa bine-mersi înainte, dar în concurență cu educația privată.

Cândva am pus o întrebare. Ce motiv temeinic există pentru a plăti statului taxe, inclusiv pentru educație, câtă vreme acesta neagă dreptul părinților de a demonstra că pot asigura celor mici o educație de calitate? Ce fel de “bun public” este educația câtă vreme nimeni nu-l poate contrazice pe dictatorul luminat care o oferă? Taxe pentru ce? Teoretic, rolul statului ar trebui să fie acela de a corecta un eșec al pieței, de a furniza ceva ce piața nu oferă. În cazul nostru, educație. Dar iată că reprezentanților statului și activiștilor conectați la banul public nici nu le pasă de piață. Pentru ei piața nici nu ar trebui să existe! Nu ar trebui să existe dreptul la homeschooling, nu ar trebui să existe concurență, ar trebui să existe doar monopol. Pentru ca “răul public” să fie desăvârșit și ei să încaseze banii.

Părinții vor bea banii de școală

Liberalizarea educației ar trebui să producă egalitate de șanse și concurență. Printre altele, asta înseamnă că banii publici cheltuiți în prezent cu sistemul de educație ar trebui țintiți către elev/student, nu către nomenclatura din școli și inspectorate. Se cheamă finanțarea educației prin cupoane. Domnul Funeriu afirmă că, în aceste condiții, statul ar trebui să plătească fiecărui părinte 3500 de lei/an “și atunci să vezi ce succes o să aibă homeschooling-ul printre cei mai săraci 10% dintre părinți”. Domnule Funeriu, vă dau o veste proastă. Nu e vorba de 3500, ci de peste 6000 de lei (eu așa știu de la ministerul de finanțe). Da, oameni buni, statul ăsta care chipurile subfinanțează educația – normal, ce te aștepți să spună căpușele? – cheltuie 1300 de euro anual pentru fiecare elev și student. În școli care nu îndeplinesc normele de igienă, fără manuale la timp ș.a.m.d. Acesta este costul educației “gratuite”, plătite de fiecare dintre noi. Fără drept de alegere, cum ziceam. Într-adevăr, o ofertă de nerefuzat. Unde oare în lume mai poți școli copilul atât de ieftin?! Pe bune, zău că nu știu…

Aici se confundă două lucruri: cheltuirea banilor de către părinte și performanța școlară. Părintele trebuie să fie liber să cheltuiască banii cum vrea, altminteri care e reforma? Problema de fond pe care încercăm să o rezolvăm este tocmai risipa și cheltuiala irațională din partea statului! În același timp, există și se pot construi mecanisme prin care să se verifice eficiența cheltuirii acestor bani, adică nivelul de educație al copilului. Să zicem că elevul școlit acasă de părinți bețivi pică examenul național anual, ce se va întâmpla atunci? Părințiilor li se va suspenda dreptul de a primi acești bani și vor fi obligați să înscrie copilul la școala publică.

La modul general și probabil mai relevant, lucrurile ar putea sta în felul următor. Banii pot fi virați direct părintelui sau pot fi distribuiți sub formă de cupoane. Ca tichetele de masă. Cu tichetele de masă nu poți să cumperi orice – la fel se poate întâmpla și cu cupoanele educaționale, anume să fie folosite pentru a achita serviciile educaționale oferite de școli aflate în concurență. Ideea de bază este ca părintele să decidă în ce direcție cheltuie banii. Abia atunci școlile și profesorii buni vor avea de câștigat, directorii incapabili vor fi schimbați, iar învățământul se va schimba.

Părinții sunt imbecili, de unde să știe ei ce e bine pentru copil?

O altă petardă socialistă este aceasta: “Păi nu vedeți ce tatuaje are? De unde să știe femeia asta cum să-i predea copilului matematică? Abia când părinții vor avea un anumit nivel, abia atunci putem să le încredințăm responsabilitatea educării copilului.”

Las la o parte derapajul logic – potențiala prostie a părinților nu este un argument pentru prohibiție, ci doar pentru control paternalist – altceva merită remarcat aici. Pai voi va dati seama, cum dracului am privatizat noi întreprinderile de stat după 1990, ca doar nu aveam antreprenori pricepuți?! Cine se pricepea să conduca fabricile, altcineva decât directorii și activiștii de partid? Nimeni. Păi vă dați seama ce prostie am făcut să lăsăm economia pe mâna oricui a vrut să-și deschidă o coșmelie?!

Exact aceasta a fost retorica folosită de Ion Iliescu și de alți socialiști cu față umană. Ei au zis așa: statul trebuie să țină frâiele economiei în continuare, el trebuie să se ocupe de rentabilizarea companiilor de stat, fiindcă e deștept și, vorba, aia, suntem patrioți și nu putem să vindem fabricile pe nimic. Și, după ce le va pune pe picioare, le va privatiza și o să vină banul gros la buget și vom trăi cu toții în țara în care umblă câinii cu covrigi în coadă.

Rezultatul? Cea mai mare devalizare din istorie. Firesc, pentru că retorica era doar o petardă care să mascheze devalizarea. Socialismul a dat faliment tocmai fiindcă era incapabil să aloce rațional resursele, deci era absurd să gândești că statul va putea rentabiliza economia. Dar iată că lumea s-a dus după fentă.

Repet, monopolistului îi este teamă de competiție. Îi este teamă să lase oamenii liberi să aleagă, pentru că atunci s-ar vedea că împăratul este gol și toate mașinațiunile s-ar duce de râpă. Ei bine, domnilor experți, dacă sunteți așa de siguri că părinții sunt atât de proști, de ce nu-i lăsați să-și spargă capul? Ce ocazie mai bună ar fi pentru triumful socialismului decât colapsul evident și zgomotos al capitalismului?! Nu asta ne spuneți, că piața liberă va produce un dezastru? Păi hai să-l vedem!

Nu, experții nu vor experimente. Nici măcar un program pilot. Nici măcar o liberalizare ca în Cehia sau alte țări vecine, ca în alte țări europene. Doamne-ferește să fie ceva ca in SUA… Aaaa, dacă ar fi fost un program pe fonduri europene, atunci da, ar fi meritat făcut. Brusc homeschooling-ul ar fi avut altă conotație.

Homeschooling-ul este pentru bogați, nouă ne pasă de săraci

Altă ipocrizie și, desigur, altă vorbă pe lângă subiect. O deturnare a atenției cititorului de la adevăratul subiect, care este liberalizarea educației, drepturile părinților și ale copiilor, concurența. Care ar fi problema dacă doar familiile bogate ar recurge la acest sistem? Cum, nu ar mai bea părinții imbecili banii pentru educație? Vaaai, dar nu pot să cred… Consistența socialiștilor a lăsat întotdeauna de dorit.

Oameni buni, știm cu toții realitatea: familiile bogate își duc copiii la școli particulare sau la licee străine, la fel cum se duc să se trateze la spitale în străinătate. Toți politrucii intră în această categorie, pentru că toți sunt bogați. Aceste persoane pot evita nenorocirea de fabrică de stat de educație, a cărei singură menire este să asigure carne de tun pentru ingineriile lor sociale. Politrucii și trompetele lor nu vor să schimbe sistemul deoarece ei nu au de suferit de pe urma lui; ei au de câștigat. Iar lacrima vărsată în numele săracilor este suprema umilință la care supun poporul.

Dacă ne uităm peste ocean vedem că recurg la homeschooling familii din toate categoriile sociale. Multe dintre ele sunt bine educate – și asta este natural, fiindcă părinții care nu dispun ei înșiși de un anumit nivel de educație nu au cum să facă școală acasă cu proprii copii. De asemenea, vedem că și săraci și bogați recurg la această metodă, mai degrabă persoanele înstărite, dar e normal să fie așa deoarece persoanele cu un nivel mai ridicat de educație au și venituri mai mari. Există, în paralel, multe cazuri de familii sărace, deoarece educația acasă este, în zilele noastre, cea mai ieftină formă de educație: nu presupune transport, uniforme școlare, materialele de învățare sunt pe internet etc.

Brain-under-construction

Homeschooling înseamnă izolarea copiilor

O aberație mai mare nici că există. Din categoria Gândire cu premeditare. E ca și cum ai spune că pușcăria are printre beneficii, socializarea infractorilor. O asemenea prostie nici nu merită discutată. Discutați cu oamenii care se pricep la educație și vă vor spune un lucru clar: tocmai că în școala publică nu se socializează, pentru că nu ai cum. Copilul socializează atunci când este implicat în activități care îi fac plăcere, nu când este chemat la ordin.

***

Citiți și:

Puterea părinților: în SUA, educația acasă întrece școala publică

Succesul reformei școlare în Marea Britanie

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ