Mai întâi despre situația de la DOJ – Asociația procurorilor din Ministrrul de Justiție al SUA (Național Association of Assistant US Attorneys) ne spune că “nimic greșit” nu s-a întâmplat când cei patru procurori – care și-au dat demisia acum două zile, au propus condamnarea lui Roger Stone la închisoare între 7 și 9 ani – spun ei, “…procurorii și-au exercitat dreptul lor discreționar…”. Bineînțeles, procurorii, au acest drept fundamental, dreptul lor discreționar în propunerile pe care le fac instanței în soluționarea cazurilor pe care le-au instrumentat. Nimic nou și nimic rău în asta – numai că răul apare atunci când Discreția procurorului este disproporționată cu fapta în sine și/sau cu circumstanțele Specifice inculpatului și/sau faptei. Pentru început, Roger Stone, este la o vârstă foarte înaintată, o vârstă unde poate să uite mai ușor decât alții anumite detalii – și le poate aminti mâine dimineața la cafea, sau poate niciodată până când nu-i sunt reamintite.
În al doilea rând, detaliile uitate și citate de procurori drept minciuni extraordinare și de o gravitate extremă, detaliile în sine nu schimbă nicicum esența cazului -.care a fost nimic mai puțin decât o investigație în interferența Rusiei în alegerea lui Trump. Trei, și poate cel mai important element “uitat” de procurorii scăpați de sub control ai DOJ – de parcă ar fi procurorii noștri de la DNA – procurori care știu că ei au numai drepturi și nici măcar o singură obligație (până și judecătorii au obligații) de urmat, că acuzația pentru care a fost urmărit / hăituit Roger Stone a fost descalificată de raportul lui Mueller. A cere o pedeapsă de aproape 10 ani – de parcă ar fi omorât pe cineva, este un act de total neprofesionalism – este un act de răzbunare împotriva președintelui american care nu are nimic în comun cu aflarea adevărului și justiția. Pedeapsa propusă este disproporționată cu fapta și circumstanțele cauzei / investigatiei – părerea mea!
Domnul Grieveaux, un asociat al președintelui francez, este forțat afară din cursa pentru primăria frumosului și eternului fascinant Paris. Am să fiu foarte scurt, atunci când ești expus nu arăți cu degetul pe alții ci de dai deoparte. Este ridicol să aduci acuze celor care expun public acțiunile unei persoane publice – adică americanismul!! Hahaha… o persoană publică trebuie să știe asta – trebuie să-și asume viața cu foarte putine privilegii private – iar dacă se întâmpla să fi expus, dă-te la oparte frate, aratatul cu degetul nu înseamnă că ce-ai făcut s-a șters cu buretele, e acolo pentru totdeauna. Dacă ți-ai rănit familia – ai făcut-o pe mâna ta, ai făcut-o din tâmpenia ta și nu pentru că un cetățean a hotărât să te expună… De fapt, ca să fi rușinat/expus public, mai întâi tu idiotul de serviciu – persoană publică, ai uitat cine ești și-ai făcut-o de oaie… Păcat de familia zăpăcitului ăsta care înloc de politică a stat pe la curul femeilor… Dar în Parisul cel fermecător mai toți bărbații și mai toate femeile au câte un amant la schimb, ce să-i faci, așa e la francezi înțeleasă familia…
