Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, un lăudăros neinstruit: s-a lăudat cu contraperformanțele Fiscului, prezentându-le drept mari reușite

0
1566

Mișa, le-a prezentat senatorilor reuniți în plen câteva cifre care aparent dădeau o imagine pozitivă a rezultatelor Fiscului din România însă o analiză mai aprofundată arată de fapt contrariul. Astfel, Mișa a spus că în urma măsurilor puse în practică în privința activității de administrare fiscală, rezultatele obținute de A.N.A.F. au depășit nivelul încasărilor din anii precedenți. Și a adus drept exemple: o depășire cu 5,9% (indice nominal) a veniturilor realizate în perioada similară a anului 2016 (un plus de 8,84 miliarde de lei în cifre absolute – respectiv 158,04 miliarde de lei în 2017, față de 149,20 miliarde de lei în 2016); un grad de realizare de 99,7% a programului de încasări stabilit prin legile bugetare anuale rectificate.

Raportate însă la PIB, veniturile din primele nouă luni ale acestui an sunt însă mai mici decât cele din perioada similară a lui 2016, adică 18,92% față de 19,59%. În ceea ce priveşte deficitul bugetar, Ionuț Mișa a subliniat că execuția bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 6,8 miliarde lei, respectiv 0,81% din PIB conform metodologiei naționale de calcul, față de deficitul programat pentru finele lunii septembrie de 2,35% din PIB. Însă, deficitul la nouă luni este dublu față de cel de anul trecut, consemnat în septembrie. Deficitul menționat în textul moțiunii simple a opoziției, respectiv 4,1% din PIB reprezintă deficitul ajustat sezonier și calculat conform Metodologiei ESA 2010.

Eurostat menționează că „datorită unui model sezonier de taxe, alte venituri și anumite elemente de cheltuieli, evoluția trimestrială este volatilă și specifică țării. Prin urmare, utilizatorii trebuie să fie atenți în analiza lor înainte de a face orice extrapolare sau de a trage concluzii bazate pe evoluțiile trimestriale. Utilizatorii ar trebui să fie conștienți de faptul că amplitudinea sezonalității și natura sezonalității variază considerabil între țări.”

În cadrul discursului susținut în Senatul României, ministrul Finanțelor Publice a mai spus ca în primul semestru din anul 2017, conform datelor din bilanţurile contabile, cifra de afaceri pe total economie a depăşit 609 miliarde lei, în creştere cu 8,5% faţă de semestrul I 2016, în aceeaşi perioadă profitul brut crescând cu 8,4%, și conducând la o rată a profitabilităţii de 6%.

În ceea ce privește costurile împrumuturilor de pe piețele externe, Mișa a reamintit că la emisiunea de euroobligațiuni în valoare de 1 miliarde de euro realizată în data de 10 octombrie a.c., reprezentând redeschiderea emisiunii lansate în aprilie 2017, cu maturitatea inițială de 10 ani și cupon de 2,375%, Ministerul Finanțelor Publice a obținut cel mai scăzut cost istoric pentru această maturitate, și anume un randament de 2,114%.

Ministrul Finanțelor Publice a arătat ca nivelul disponibilităților în lei și în valută la dispoziția trezoreriei statului, aflate în soldul contului curent general al trezoreriei, acoperă actualmente peste 7 luni de necesar brut de finanțare, ceea ce reprezintă una dintre cele mai sustenabile rezerve existente vreodată la nivelul Ministerului de Finanțe.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here