Mihaela Triculescu şi-a ales echipa în cadrul ANAF: şef de cabinet, Andrei Iordache, care a avut în trecut probleme cu legea, iar consilier, Marius Stăncescu, condamnat la 3 ani cu suspendare

0
1873

Noua şefă a Fiscului, Mihaela Triculescu, l-a numit şef de cabinet de Andrei Iordache, omul care a prezentat-o lui Darius Vâlcov. Iordache era anterior director interimar al DSP Olt şi a avut în trecut probleme cu legea. De asemenea, consilier a fost pus şi un fost consilier ANAF, condamnat.

Avocatul Marius Stăncescu şi fostul şef al Direcţiei de Sănătate Publică Olt Andrei Iordache au fost numiţi de noul preşedinte al ANAF, Mihaela Triculescu, în postul de consilier, respectiv şef de cabinet, potrivit profit.ro.

Andrei Iordache este prietenul lui Darius Vâlcov şi cel care i-a prezentat-o pe Mihaela Triculescu, noua şefă a ANAF. El a fost revocat, recent, de ministrul Sănătăţii Sorina Pintea din funcţia de director interimar al DSP Olt.

Iordache a intrat în politică la începutul anilor 2000, alegând PNL. Iniţial el a fost un critic al lui Darius Vâlcov. Ulterior a schimbat tabăra şi, susţinut de Darius Vâlcov, proaspăt ajuns şi el în PSD, a fost numit manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, de unde a fost schimbat în ianuarie 2016.

Andrei Iordache a continuat însă să cultive relaţia cu actualul consilier al prim-ministrului Vasilica Dăncilă. Prin intermediul lui Andrei Iordache noua şefă a ANAF, Mihaela Triculescu, fiindu-i prezentată consilierului.

Andrei Iordache a fost arestat în 2013 pentru că a ajutat la măsluirea unor probe de sânge. Marius Oprescu, la acea vreme vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, a omorât un căruţaş într-un accident de circulaţie. Oprescu a refuzat să i se recolteze probe de sânge la faţa locului, iar la spital, cu ajutorul managerului de atunci, dr. Andrei Iordache, probele i-au fost schimbate.

Marius Stăncescu este un avocat, fost consilier superior în cadrul ANAF. Şi el are probleme cu legea, în 2014 fiind condamnat la 3 ani cu suspendare, fiind acuzat într-un dosar de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri. Avocatul pretindea mită pentru preşedintele din 2011 al ANAF, Sorin Blejnar. Potrivit unei motivări a Curţii de Apel, Marius Stăncescu îi cerea bani omului de afaceri italian Antonelo Celestini în schimbul promisiunii că îl va proteja în activităţi de contrabandă cu ţigări şi că banii ajungeau la Sorin Blejnar.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here