Judecatoarea Camelia Bogdan- Am sesizat faptul ca domnul Voiculescu a obtinut informatii confidentiale de la doamna Laura Andrei, presedintele Tribunalului Bucuresti. Am sesizat DNA si in privinta recuperarii prejudiciului din patrimoniul firmelor conduse de domnul Voiculescu, inclusiv firma Crescent. Am observat ca dupa pronuntarea deciziei s-au transferat actiuni din firma Crescent, asta reprezinta infractiune de spalare de bani si am sesizat organele de urmarire penala, exista un dosar in curs

0
902

Camelia Bogdan, exclusă din magistratură de CSM şi în proces de contestare a deciziei, a acordat un interviu pe Facebook, unei pagini fondate de protestatarii din Piaţa Victoriei. Judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu vorbeşte despre eliberarea mogului şi necesitatea recuperării prejudiciului.

Principalele declaratii ale Cameliei Bogdan:

– Au fost acuzaţii nefondate. Mi-am partajat timpul, a fost greu cu ceea ce mi se întâmplă, am vrut să-mi păstrez atitudinea pozitivă. Un magistrat trebuie să înveţe să-şi facă meseria chiar dacă în viaţa personală este confruntat cu neplăceri datorate vieţii profesionale.

– Voiculescu – Cred că au fost doar declaraţii pentru presă, nu mă simt ameninţată. Domnul Voiculescu încearcă revizuirea hotărârii date de mine, am sesizat organele de urmărire penală, care nu au rezonat în mod corespunzător, deşi s-au introdus deja cereri de revizuire bazate pe faptul că am fost dată afară din magistratură.

– Mi-am făcut apărarea, am câştigat cercetarea disciplinară şi am fost cercetată şi sub acest aspect că nu m-am abţinut, că am luat bani de la o parte din proces. S-a constatat că nu am luat bani de la Ministerul Agriculturii. Instituţiile din care am făcut parte m-au trimis să formez.

– Dumnealui urmăreşte mai multe piste. S-a vehiculat după decizia de excludere a mea, domnul profesor Mateuţ a anunţat că doresc să obţină la CEDO o soluţie care să permită revizuirea. Se încearcă, lucru care este în sine o infracţiune.

– Daca CEDO constată că instituţia în care am activat nu a îndeplinit condiţiile de tribunal liber, asta se va repercuta asupra întregii instituţii. Eu am respectat toate standardele prevăzute de drepturile omului.

– În filmuleţul de la începutul anului cu Traian Băsescu, poate a fost lansat special pentru a se obţine o soluţie de revizuire la CEDO. Se mai poate cere revizuire dacă eu aş fi condamnat, dar eu nu am săvârşit nicio infracţiune ca să fiu condamnată.

– Se poate rejudeca respectiva cauză, dacă prin absurd se va admite la CEDO. Asta nu înseamnă ca nu există prejudiciu. Domnul Voiculescu a fost condamnat la prima instanţă la 5 ani de închisoare şi acea instanta a decis prejudiciul, nu doar Curtea de Apel a constatat.

– Exista o posibilitate de a scapa de plata prejudiciului, se regaseste in codul de procedura penala, daca s-a constat prescriptia. Faptele sunt foarte vechi. Daca s-ar decide rejudecarea cauzei este posibil sa intervina prescriptia, in cod exista aceasta dispozitie pe care eu o consider necoforma cu prevederile europene, lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile.

– Eu am introdus in doctrina, este subiectul tezei mele de doctorat: recuperarea produsului infractiuni. Are rezonanta in toate conventiile. Trebuie incluse toate modalitatile prin care sa aducem tot ce s-a furat in bugetul statului. Chiar daca nu avem o victima, o parte civila, asta nu inseamna ca nu trebuie recuperat prejudiciul. Tot ce s-a cauzat cu titlul de prejudiciu trebuie confiscat, chiar daca nu exista constituita parte civila. Daca nu exista constitutita parte civila, banii se cuvin bugetului de stat. Tot ce s-a furat si a rezultat din punerea in valoare a ceea ce s-a furat trebuie recuperat la bugetul de stat in sens larg.

– In cazul nostru, 60 de milioane reprezinta prejudiciul rezultat din fosta privatizare a ICA, pana la 100 de milioane la cat s-a evaluat i se cuvin bugetului de stat ca produsele directe si indirecte ale infractiunii. Este obligatorie confiscarea bunurilor. Turnurile Grivco au fost pune in val, chiria se cuvenea bugetului de stat, ca produs indirect.

– Pe aceste bunuri am pus si noi sechestru si am inteles ca bunurile au fost aduse la bugetul de stat. Si apoi decizia de confiscare a sediilor Antena 3, s-a simulat transferul de proprietati intre aceeasi beneficiari.

– In afara de partea de recuperare a produsului infractiunii, s-a facut expertiza pentru rechizitoriu, s-au facut expertize si s-a transat problema recuperarii prejudiciului in faza de urmarire penala. Totusi, procurorii au considerat ca nu pot fi confiscate in natura pentru ca domnul Voiculescu a donat actiunile fiicelor sale. Au considerat că dacă dobândeşti prin donaţie un bun obţinut printr-o infractiune, devii detinator de buna credinta. Este contrar stantardelor de recuperare a produsului infractiunii. Este ceva ce a scapat domnilor procurori. Domnul Voiculescu in conventia de donatie catre fiicele sale a transferat doar actiunile. Trebuie sa facem distinctie intre patrimoniu si capital social. Daca transferi doar actiunile, nu inseamna ca transferi tot imobilul. Domnul Voiculescu a transmis fiicelor sale doar actiunile, nu si patrimoniul firmelor care contineau terenurile si cladirile.

– Trebuie continuate demersurile de recuperare a prejudiciului. Acum avem si cadrul legal, a intrat in vigoare Directira 42/2014, ca Romania sa nu riste excluderea din UE, trebuie sa se continue aceasta investigatie financiara, pana la recuperea pana la ultima centima a prejudiciului la bugetul de stat.

– Organele fiscale, ANAF, trebuie sa se ocupe de partea de recuperare a prejudiciului. Confiscarea nu se prescrie. Sumele de bani trebuie recuperate conform deciziei pronuntate de mine, de la orice persoane la care s-ar afla produsul infractiunii.

– Am sesizat DNA si in privinta recuperarii prejudiciului si din patrimonioul firmelor conduse de domnul Voiculescu, inclusiv firma Crescent. Am observat ca dupa pronuntarea deciziei s-au transferat actiuni din firma Crescent, asta reprezinta infractiune de spalare de bani si am sesizat organele de urmarire penala, exista un dosar in curs. Am sesizat si faptul ca domnul Voiculescu a obtinut informatii confidentiale de la doamna Laura Andrei, presedintele Tribunalului Bucuresti.

– (În privinţa cărţilor scrise în penitenciar.) Este deschis un dosar la DNA, pe realitatea intocmirii acestor opere, nu stiu ce au decis procurorii in aceasta cauza. Nu cred ca acesta a fost motivul determinant al eliberarii sale.

– Eu fiind cercetator scriu mai greu o carte, nu pot sa comentez eu, fiind judecator, decizia altui coleg, ne este interzis sa ne exprimam puncte de vedere, dar realitatea este ca s-a luat in considerare si acest aspect la luarea deciziei de eliberare, dar nu cred a asta a fost argumentul hotarator.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ