“Clientul, după criză, a învăţat foarte bine un lucru… Cheltuie cu mult mai mare atenţie. Nu mai dă bani oriunde şi are pretenţii. Vrea să vadă că ai investit în locaţie, că te-ai străduit ca să-i oferi un spaţiu în care să se simtă bine. Vrea să aibă o experienţă care să-l determine să se întoarcă.”
Există întâmplări şi întâlniri fericite. Destul de rar, în ultima vreme, dar, din fericire, există. Acest lucru are menirea să îţi transmită o stare de bine şi de optimism, atunci când se întâmplă. Vădit lucru, poporul român are resurse umane curate, adevărate şi inteligente, în totală contradicţie cu ceea ce vedem, zi de zi, pe ecranele tot mai mari dar lipsite de conţinut, ale televizoarelor. Tinerii antreprenori români, muncesc onest, cu îndârjire, în pofida tuturor greutăţilor şi piedicilor care li se pun, la tot pasul. Ei sunt adevăraţi eroi tăcuţi ai zilelor noastre şi pe ei se bazează viitorului întregii noastre societăţi. O naţiune puternică trebuie să aibă oameni de afaceri puternici, deveniţi prin muncă, talent și inteligenţă, care reușesc să creeze companii serioase, aducătoare de beneficii, lor, angajaţilor, colaboratorilor pe care îi au şi statului, deopotrivă. Este un joc simplu, până la urmă, la care toţi participanţii trebuie să aibă propria parte de aport si de câştig onest.
Cu unul dintre aceşti tineri întreprinzători, român curat, originar din Maramureşul istoric, m-am întâlnit zilele trecute la o cafea bună, la Ted’s. Despre ce am discutat? Citiţi, pe larg, în materialul dens și interesant, care urmează…
F.S. Este foarte plăcută atmosfera, aici, la sediul dvs… Mobilierul, designul interior este foarte modern şi atractiv.
V.A. Da, lucrăm cu o echipă de arhitecţi foarte buni, compania LAMA Arhitectura. O fotografie făcută în biroul nostru este coperta albumului “Birouri din România. Design interior” editat de cunoscută publicaţie de arhitectură, Igloo. În interiorul albumului, într-un amplu articol, este descris tot proiectul. https://www.igloo.ro/produs/birouri-din-romania-design-interior-2/
F.S. Foarte interesant… Aceiaşi arhitecţi se ocupă şi de designul interior al cafenelelor Ted’s?
V.A. Da, toate proiectele noastre sunt făcute cu LAMA Arhitectura. Sunt tineri arhitecţi, foarte talentaţi şi entuziaşti, care doresc să schimbe radical și în bine, faţa oraşului. Indiferent că vorbim despre propriile cafenele sau despre francize, toate locaţiile noastre trebuie să aibă o linie unitară a designului interior care contribuie, într-o foarte mare măsură, la atmosfera pe care dorim să o creăm. Clientul, după criză, a învăţat foarte bine un lucru… Cheltuie cu mult mai mare atenţie. Nu mai dă banii oriunde şi are pretenţii. Vrea să vadă că ai investit în locaţie, că te-ai străduit să-i oferi un spaţiu în care să se simtă bine. Vrea să aibă o experienţă care să-l determine să se întoarcă. Experienţa clientului Ted’s trebuie să fie aceiaşi, indiferent de locaţie. Este una dintre condiţiile francizei. Arhitecţii de la Lama Arhitectura au o abordare diferită, modernă, futuristă, în primul rând în privinţa materialelor folosite, mizând, în special, pe cele naturale: lemn, piatră, fier.
F.S. Cred că şi preţul pe care îl cer este pe măsură…
V.A. Nu pot să spun că sunt scumpi dar nici ieftini… Până la urmă este vorba despre raportul calitate-preţ, care mie mi se pare foarte corect. Dacă mă uit la materialele pe care ei le propun, de multe ori am constatat că nu au fost foarte scumpe, fiind la îndemână, peste tot, în natură. Vedeţi acest perete din cărămidă aparentă? Ei bine, pentru acesta mi-au sugerat să cumpăr cărămidă de la demolări pe care să o curăţăm şi să o adaptăm spaţiului chiar dacă piaţa este plină de produse noi, naturale sau din plastic, care se pot asambla mult mai uşor. Imperfecţiunile cărămizii vechi, din demolări, asimetria acesteia, dau tot acest farmec, imposibil de obţinut altfel. Eu sunt un om care respectă foarte mult meseria şi priceperea altora.
F.S. Cum aşa? Doar se spune că noi, românii, ne pricepem la orice…
V.A. Cred că asta este marea noastră problemă… Eu am apelat, de fiecare dată, la profesionişti ai domeniul în care am avut nevoie. Fiecare meserie trebuie respectată, pentru că altfel nu ai cum să progresezi. Aici, în acest birou, eu am doar core business-ul meu legat de cafea. Restul: marketing, imagine, amenajare cafenele şi altele le fac cu profesionişti externi. Vocea brand-ului o fac cu un artist care scrie toate poveştile noastre pentru a fi cât mai prietenoase. În fiecare an, spre exemplu, schimbăm paharele şi mesajul pe care acestea îl poartă. Comunicăm în permanentă cu clientul, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie.
F.S. Dar vedeta principală, starul în toată acesta poveste pe care o puneţi în scenă, în fiecare locaţie, este tot cafeaua.
V.A. Fără îndoială! Cafeaua a suferit foarte multe schimbări de-a lungul timpului şi mai ales în ultima perioadă. Avem deja clienţi, fin cunoscători, care întrebă, spre exemplu, în ce ţară şi la ce altitudine a fost cultivată cafeaua… A început să se dezvolte o adevărată cultură a cafelei, iar noi, ca ţara, nu stăm rău pe harta Europei, din acest punct de vedere. Există în România cafenele independente cunoscute, cu proprietari barista, campioni, care participă la marile competiţii de gen. Toţi abordează în propria locaţie şi latura de educare a gustului clientului. Noi, la Ted’s nu putem face acest lucru pentru că suntem o reţea de cafenele şi este absolut normal să existe o diluţie, mai ales în condiţiile problemelor de personal cu care ne confruntăm, în ultima vreme. Este o adevărată provocare să creşti o reţea, indiferent de sectorul de activitate. Să nu uităm că antreprenoriatul românesc este unul extrem de tânăr, comparativ cu alte pieţe. Suntem foarte atenţi la calitatea tuturor produselor vândute în cafenelele noastre. Un barista foarte bun poate să obţină, oricând, dintr-o cafea mai slabă calitativ un produs excelent. Pe de altă parte am convingerea că dacă ai o materie primă de calitate, un barista, oricât de neatent ar fi la un moment dat, nu va putea să-l strice foarte tare. Dacă are la dispoziţie lapte de calitate, proaspăt, dacă are o cafea cu 85 de puncte de specialitate, dacă are un topping perfect, nu are cum să strice produsul final. Problema oamenilor, a angajaţilor, este una reală şi îngrijorătoare.
F.S. Vom ajunge şi la acest capitol. Am înţeles că sunteţi absolvent al Facultăţii de Drept din Bucuresti…
V.A. Da, dar nu am profesat niciodată. Eu sunt din Maramureş. Am venit la facultate în Bucureşti şi în timp ce eram student am intrat în afaceri.
F.S. De ce în Bucureşti? Nu era Clujul mai aproape?
V.A. Aveam mulţi prieteni la facultăţi în Cluj dar, cumva, pe mine m-a atras Bucureştiul. Nu am o explicaţie exactă, de ce. Aşa s-a întâmplat. Nici liceul nu l-am făcut acasă ci la Oradea. Prin urmare, am plecat de acasă foarte devreme, la 14 ani, dar păstrez în permanenţă legătura cu Maramureşul natal. Am rămas conectat cu locul natal pentru că simt nevoia unui punct de sprijin. Exact ca în celebra zicere a lui Arhimede: „Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc.” Din păcate, în ultima vreme ajung foarte rar acasa dar, de fiecare dată când merg acolo, mă încarc cu energie. Constat că, acolo, in Maramureș, timpul a rămas în loc şi sincer vorbind, nu pot să spun că îmi displace. Oamenii au plecat în străinătate şi mulţi s-au întors ca să-şi facă un rost în acea zonă, să-şi facă o casă, o afacere de familie, la final, să-şi construiască acolo un viitor. În rest, din punct de vedere al infrastructurii, nu s-a făcut aproape nimic. Am rămas în continuare cu celebra cale ferată Salva-Vișeu, construită în 1948 care a unit Maramureşul cu restul ţării. Şoselele sunt într-o avansată stare de degradare iar industria a dispărut. Oamenii au plecat la muncă în străinătate, mai ales cei tineri. Alţii au plecat de tot din ţară. Noi la Vişeu de Sus aveam o mare comunitate de etnici germani, numiţi tzitzeri, veniţi în zonă la exploatările forestiere. Majoritatea au plecat. De pe urma lor, am rămas cu Mocăniţa pe care vin să o vadă turişti din întreaga lume. Este printre ultimele căi forestiere din lume, pe care circulă o garnitură tractată de o locomotivă cu aburi, nu doar în scop turistic. Referitor la potenţialul turistic, a trebuit să vină un om de afaceri elveţian care să îl exploateze. Turismul reprezintă unica şansă a acestei zone care are mare nevoie de infrastructură. Am văzut că au început lucrările de reabilitare la Pasul Prislop, legătura cu Bucovina, ceea ce reprezintă un lucru foarte bun dar viteza cu care ne mişcăm este una foarte mică.
F.S. Revenind la drept… Am înţeles că nu aţi practicat meseria, niciodată, dar cunoştinţele acumulate v-au folosit, bănuiesc…
V.A. Doar ca orientare. Până să termin facultatea am realizat că domeniul nu mă atrage şi că nu am să fac o carieră în direcţia asta. Este vorba, până la urmă, despre alegeri. Dacă la început părinţii au fost cei care m-au trimis la Oradea, la un liceu de tehnică dentară, dreptul a fost alegerea mea. Cu toate acestea, spre final, am simţit că nu mi se potriveşte deloc. La 18 ani este greu să ştii exact ce vrei de la viaţă, aşa că, spre sfârşitul facultăţii am început să fac mici afaceri, să devin antreprenor. Ulterior, după 2-3 ani de la terminarea facultăţii, am plecat în Germania. Era un trend. Toată lumea din jurul meu pleca, atrasă de mirajul vestului. Am încercat vreo doi ani să mă adaptez dar nici acolo nu a fost de mine, nu îmi vedeam viitorul în acel loc. Am realizat repede că în Germania nu curge lapte şi miere. În plus am simţit că dorul de casă nu îmi va trece niciodată. Nu m-am adaptat însă experienţa câştigată acolo m-a ajutat enorm, atât din punct de vedere al business-ului pe care l-am început când m-am întors, cât şi a percepţiei asupra traiului într-o altă societate. Văzând cum evoluează lucrurile aici, în ţară, în ultima perioadă, având doi copii şi gândindu-mă la viitorul lor, îmi vine câteodată gândul de a pleca iar, să mă stabilesc altundeva, afară, însă revin de fiecare dată pentru că ştiu foarte bine cum stau lucrurile acolo. Aşa că, de fiecare dată, mă întorc tot mai hotărât să încerc să fac mai mult pentru a mişca lucrurile, aici. Din păcate, cred că şi generaţia mea este una pierdută, a doua de la Revoluţie, care a trăit cu speranţa că România va ajunge în rândul lumii. Sunt câteodată blazat văzând tot ce se întâmplă şi îmi este ciudă că nu reuşesc să fac mai mult. Cred că suntem mulţi în situaţia asta.
F.S. Aţi fost tentat să intraţi în politică?
V.A. Nu, niciodată. Dar revin la ce am spus adineaori… Cred că eu şi alţii ca şi mine ar fi trebuit să facem mai mult, sau cel puţin să încercăm. E simplu să stai pe margine şi să nu te implici dar nu asta e soluţia.
F.S. Dar curtat, aţi fost?
V.A. Nu, până acum, nu. Tatăl meu a fost liberal, acolo la Filiala Maramureş. Şi eu am gândire liberală, dar nu am făcut niciodată parte din vreun partid. Sunt la curent cu tot ce se întâmplă şi încerc să înţeleg lucrurile doar ca simplu cetăţean. Cel mai mult mă doare când văd că pe zi ce trece învăţământul se degradează şi spun asta şi din postura de tată a doi copii. Este incredibil ce se întâmplă şi cum involuează lucrurile. Dacă adăugăm sistemul de sănătate şi infrastructura actuală, putem spune că societatea noastră se află într-o stare precară, de suferinţă.
F.S. Din păcate, întâlnesc mulţi oameni care ar putea avea un cuvânt important de spus dar se află în aceiaşi situaţie, de blazare şi lipsă de interes, ori pe acest fond se întâmplă ceea ce vedem cu toţii că se întâmplă, pe scena politică.
V.A. Cred că avem nevoie, cu adevărat, de un moment “T zero”, de o resetare a întregii societăţi. Nu ştiu cum am putea ajunge la acest moment, regula acestor restartari fiind un şoc puternic, în multe cazuri o revoluţie sau un război, ceea ce, în cazul nostru, este puţin probabil, dar cred cu tărie că avem nevoie de un “Moment Zero”.
F.S. Cum aţi ajuns la cafea?
V.A. Am fost fascinat de cafea de când mă ştiu dar adevărata apropiere de domeniu s-a întâmplat în Germania unde am lucrat într-un mic business al unui italian care era şi specialist în reparaţii de echipamente pentru prepararea cafelei. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce dezvoltase el, acolo. Am luat contact cu activitatea laborioasă din spatele salonului elegant cu muzică în surdină, unde clienţii serveau masa. Am vazut bucătăria, magaziile, activitatea de depănare şi reglare a utilajelor, aprovizionarea… faţete, total diferite, ale aceluiaşi loc. Îmi plăcea totul. Eram foarte curios şi dornic să învăţ, cât mai mult. Când am hotărât să mă întorc în România nu ştiam foarte bine ce urma să fac. Avocat nu voiam să fiu. Aveam prieteni avocaţi care îşi pierdeau timpul pe la sediile poliţiei că să prindă câte un client pe care să îl asiste, din oficiu. Aţii reuşiseră să îşi facă cabinete de avocatură dar majoritatea erau beneficiari ai unui background în domeniu. Mă refer aici la părinţi, avocaţi sau judecători. Clar, nu era ceea ce, eu, îmi doream. M-am gândit, un timp, să mă întorc la prima mea meserie, cea de tehnician dentar. Făcusem un an de specializare după terminarea liceului dar mi se părea o ocupaţie extrem de migăloasă şi în plus, făceai bani atâta timp cât munceai efectiv, iar eu aveam în minte vorbele lui Warren Buffet care spunea că „dacă nu găseşti o modalitate de a face bani în timp ce dormi atunci vei munci toată viaţa”. Aşa că am decis să risc şi să intru în afaceri, de fapt să încerc să o fac. Aveam ceva bani strânşi şi câteva relaţii în Germania aşa că am început să aduc, în ţară, pentru prieteni, diverse lucruri, în special maşini. În cele din urmă am început să import cafea, pe baza relaţiei pe care o aveam cu italianul pe care îl întâlnisem în Germania. Am început cu cafeaua Moak pe care o aduceam din Sicilia. Încet, încet mi-am mărit portofoliul adăugând în fiecare an, atat produse noi cât şi echipamente, încercând să devin un one stop shop pentru operatorii din HoReCa. Daca ai un pachet complet de produse şi expertiză în domeniu, altfel se pune problema și îţi găseşti locul, mult mai uşor, pe piaţă. Devii mult mai interesant pentru clienţi.
F.S. Am văzut că în privinţa noii locaţii pe care urmează să o deschideţi în Piaţa Latină, la intrarea pe Lipscani, nu v-a speriat vecinătatea Starbucks.
V.A. Noi suntem, în primul rând, o firmă de import şi distribuţie de produse în sectorul HoReCa. Activăm de mai bine de 13 ani, timp în care am reuşit să creăm o reţea de distribuţie naţională şi să acumulăm multă experienţă. Avem câteva sute de clienţi HoReCa de la care am învăţat foarte mult şi care ne-au ajutat sa ne contruim o imagine amplă a pieţei de food-service. Am căutat să înţeleg ce au făcut cei care au reuşit şi unde au greşit cei cărora nu le-a mers tocmai bine. Decizia de a crea lanţul de cafenele Ted’s a fost luată după ce am înţeles foarte bine toate aceste lucruri. Am închis practic un cerc. Eram deja importator şi distribuitor de produse HoReCa aşa că am devenit şi propriul client. De fapt, de-a lungul timpului, am avut câte o locaţie pe care o foloseam, în principal, că şi showroom pentru produsele pe care le furnizăm. Printre ele a fost o cafenea la Universitate, The Coffee Store şi un pub în Centrul Vechi, St. Patrick, care a rămas partenerului meu, cunoscutul actor Mugur Mihaiescu. Tot aşa a apărut, în anul 2014, ideea brandului propriu de cafenele, Ted’s, prin care am vrut să validez, cumva, toate cunoştinţele acumulate in timp.
Referitor a locaţia din vecinătatea Starbucks pe care o vom deschide pe Lipscani, noi credem că ne-am făcut temele bine şi că vom avea succes şi cu această locaţie. Nu ne sperie vecinatatea. Este un cuvânt cam dur, dar, categoric, respectăm brandul Starbucks şi dimensiunea lui globală.
F.S. Care a fost prima cafenea Ted’s?
V.A. La început am avut câteva coffee cart-uri cu care mergeam în sedii de companii şi pe la diverse evenimente. Apoi am deschis prima cafenea Ted’s, cea de la Băneasa, urmată imediat de o locaţie în zona Dorobanţi şi alta la Universitate. Am văzut că lucrurile se mişcă într-o direcţie bună şi am început să mă concentrez pe proiect. Am început să îl dezvolt şi să îl rafinez. Am început să primim cereri de franciză, cărora în prima fază nu le-am dat curs, pentru că încă nu aveam toate răspunsurile pentru un viitor partener care avea încredere în noi şi voia să investească în concept. Am preferat să aşteptăm, franciza fiind un lucru foarte serios şi plin de responsabilitate faţă de cineva care are încredere în ceea ce, tu, ai creat şi pe care nu vrei să-l dezamăgeşti.
F.S. Am văzut locaţia de lângă Ambasada Chineză care a găzduit de-a lungul timpului tot felul de alte încercări de business care nu au mers. Acum, cu Ted’s, arată foarte bine.
V.A. Pentru noi, acea locaţie, Ted’s Drive Thru Herastrau, reprezintă Flag Ship Store. Cumva, este coroana Ted’s, dar până la momentul deschiderii acesteia au fost multe altele. Stiu ca locatia nu a mers, în trecut, dar noi încercăm să o facem să meargă şi cred că vom reuşi. Astăzi avem 21 de locaţii şi vom termina anul cu 30. Avem deja contractele semnate.
F.S. Franciză sau proprii?
V.A. Francize avem doar în afara Bucureştiului. În Bucureşti, până acum, am dezvoltat doar locaţii proprii. Luăm în calcul francizarea şi în Bucureşti pentru că a devenit dificilă operarea, mai ales prin prisma crizei de personal cu care ne confruntăm. Viitorul nu sună prea bine în această privinţă. Oamenii vin, învaţă câteva luni, după care pleacă afară. Cei mai mulţi în Anglia. Asta nu ar fi nimic dar, după o săptămână, dau un telefon la colegi şi îmi mai ia doi-trei oameni. Toţi sunt atraşi de mirajul vestului şi de câştigurile de acolo. Din punct de vedere al dezvoltării, în România, încă avem un număr mic de cafenele, raportate la numărul de locuitori, prin urmare există loc suficient pentru dezvoltare. Cred că ne aflăm într-un context bun din acest punct de vedere.
F.S. Da, într-adevăr, lipsa de personal devine o problemă stringentă şi cât se poate de reală, fără soluţie, deocamdată…
V.A. Angajaţii noştri sunt în majoritate Milennials. Problema este că toţi vor să plece deşi ştiu că , în Anglia, este foarte greu, pentru că, de multe ori, locuiesc şi câte 7 într-un apartament ca să poată acoperi costurile chiriei. Nimic nu îi întoarce din drum. Dacă în 2007-2008, înainte de prima criză, majoritatea plecau în Spania cu gândul de a strânge nişte bani cu care să se întoarcă acasă pentru a-şi deschide un business sau pentru a-şi construi o casă, astăzi, cei care vor să plece nu doresc să se mai întoarcă. Aici este adevărata tragedie. Este o mare problemă a întregii societăţi româneşti iar dacă statul nu face ceva în acest sens, lucrurile vor deveni şi mai triste.
F.S. Da, sunt atraşi, înainte de toate, de cifrele salariilor pe care le pot obţine afară.
V.A. Da! Eu îmi doresc să ofer angajaţilor mei cele mai mari salarii dar acestea trebuie să fie sustenabile, din punct de vedere al businessului, cu toate taxele şi impozitele datorate către stat. După părerea mea pentru entry level, un salariu corect ar fi de 3.000 lei, net, dar, poţi să oferi un astfel de nivel când avem o fiscalitate atât de mare pe muncă? Ar trebui să vând cafeaua la alte preţuri, mult mai mari, iar piaţă nu suportă, în acest moment, acest lucru. Ar trebui să am chirii mult mai mici şi multe altele… Aşa că, ne chinuim cum putem. Eu deocamdată nu văd cum ar putea fi stăvilită dorinţa oamenilor de a pleca afară.
F.S. Cred că, pe lângă bani, oamenii sunt atraşi şi de mirajul de a trăi într-o ţară unde sistemul medical şi cel social funcţionează mult mai bine decât la noi. Motivele care îi determină să plece, mai ales pe tineri, sunt multiple şi în cele din urmă nu le putem face nicio vină. Fiecare aspiră la o viaţă mai bună. Dacă aici nu se poate, dacă statul nu face nimic pentru ei, de ce să nu încerce altundeva? Revenind, acum, câţi angajaţi aveţi?
V.A. Acum avem 80 de angajaţi, în total. Partea de import şi distribuţie are 15 oameni specializaţi în această activitate şi restul lucrează în reţeaua TED’S, pe posturi începând de la manageri, barista sau coffee heroes, cum îi numim noi pe cei entry level care ni se alătură.
F.S. Cum stăm, în Romănia, la consumul de cafea?
V.A. România a stat, întotdeauna, foarte bine, la consumul de cafea. Cel home nu out of home. Românul este băutor de cafea. În ultima vreme, însă, a început să crească accelerat şi consumul out of home, care are o pregnantă componentă de socializare. Cafeaua înseamnă socializare. Consumul nu scade niciodată. A crescut şi în timp de război. Indiferent de situaţie, socializarea nu dispare. Oamenii trebuie să se întâlnească. La bursă, după petrol, cafeaua este al doilea, cel mai tranzacţionat produs. Ca şi băutura este a doua după ceai, dar aici avem China şi India care sunt mari consumatori de ceai.
F.S. Cum aţi ajuns la denumirea, Ted’s?
V.A. Am făcut un pitch pe internet. Doream un nume scurt, uşor de reţinut şi o siglă care, pentru nimic în lume, să nu conţină o ceaşcă de cafea din care se ridică aburi. A fost o modă cu acea ceaşcă, ca şi cu mobilierul wenge. Am spus: ”oricum dar aşa, nu!”. Am primit zeci de propuneri din care am ales acest smily face. De asemenea, ne-am concentrat foarte mult pe zona de creaţie. Avem pahare personalizate, în funcţie de anotimp, care deja sunt aşteptate de clienţi şi care au devenit virale, pe Facebook şi pe Instagram. Avem şi un program de fidelitate care are în prezent 4000 de clienţi activi. Mai nou avem şi o campanie denumită HAPPINESS ÎN A CUP care conţine o serie de pahare personalizate, realizate de copiii de la Hospice Casa Speranţei.
Eu cred că fiecare companie ar trebui să ofere ceva societăţii în care îşi desfăşoară activitatea. Este o obligaţie morală să returnezi o mică parte din ceea ce realizezi. Ne-am asociat în acest proiect cu Hospice Casa Speranţei pentru că oamenii de acolo sunt adevăraţi eroi şi nu exagerez cu nimic când spun asta. Paharele personalizate Hospice Casa Speranţei sunt decorate cu desene făcute de copiii bolnavi, de acolo. Dacă alegi să primeşti cafeaua într-un astfel de pahar, plătești un leu în plus. Acest leu este direcţionat către Hospice Casa Speranţei. Clienţii noştri fideli ştiu deja acest lucru şi solicită cafeaua, direct, într-un astfel de pahar. Asta mă face foarte mândru. Lunar se adună o sumă destul de importantă care intră în contul aşezământului. Este un proiect la care eu ţin foarte mult. Aşadar, aşa cum se vede, încercăm să comunicăm cu clienţii prin intermediul paharelor. În cele din urmă, cafeaua este un produs de proximitate. Nu poţi să îl reinventezi la nesfârşit. În aceste condiţii trebuie să găseşti tot felul de alte mijloace prin care să fii ales de consumator. Eu cred că totul se reduce la experienţa pe care clientul o are când trece pragul coffee shop-ului tău. Starea de bine pe care i-o transmiţi este esenţială.
F.S. Pe lângă cafea, ce mai vindeţi?
V.A. Avem o mulţime de alte produse, pe lângă cafea: sandwich-uri, minuturi, prăjituri, băuturi răcoritoare şi nu numai… Vindem şi cafea pentru acasă.
F.S. Schimbaţi periodic reţetele de cafea? Inventaţi altele?
V.A. Tot timpul! Clientela majoritară a cafenelelor Ted’s este formată din femei tinere cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, amatoare de cafea şi produse dulci. Prin urmare trebuie să inventăm mereu câte ceva pentru a le surprinde. Bărbaţii sunt mai puţin complicaţi. În majoritate, preferă cafeaua simplă, cu sau fără zahăr, fără adaosuri. Pentru aceştia importante sunt doar două componente: calitatea şi gustul cafelei.
F.S. Oamenii sunt într-o permanentă căutare de gusturi noi, cum este caramelul sărat, spre exemplu…
V.A. Da, caramelul sărat a intrat în componenţa foarte multor produse, de la cafea la îngheţată. Acum, la modă în Europa, este gustul chili. Anul trecut a fost socul. Am vândut paleţi întregi de sirop de soc, pentru limonade. Acum s-a mai liniştit trendul.
F.S. De unde achiziţionaţi siropurile?
V.A. Din Franţa. Lucrăm cu unul dintre cei mai mari producători de siropuri pentru HoReCa, din lume, brandul 1883.
F.S. Prăjiturile şi celelalte produse le produceţi in house sau lucraţi cu parteneri externi?
V.A. Lucrăm cu parteneri externi care ştiu bine ce fac. Repet, noi ne ocupăm doar de cafea. Aş putea, oricand, să pornesc propria linie de produse de cofetărie pentru că deja am piaţă dar nu vreau să intru pe un teritoriu pe care nu îl stăpânesc. Aş putea să îmi prăjesc singur cafeaua dar oricât aş încerca şi orice utilaje aş achiziţiona nu voi putea să o fac aşa cum reuşeşte un om care are 50 de ani de experienţă, în Italia. Este un adevărat Guru al cafelei, recunoscut în toată Europa. Ce să fac? Să mă apuc să reinventez roata? Cum spuneam la început… Respect meseria fiecăruia şi aleg să lucrez numai cu profesionişti în domeniile lor.
F.S. Trainingul angajaţilor barista unde îl faceţi?
V.A. Tot trainingul se face aici, la sediul nostru, atât pentru angajaţii proprii cât şi pentru francize. Avem un training center, complet echipat, care îmi place să cred că este unic, în industrie.
F.S. Surprinzător este faptul că reuşiţi, în aceste condiţii, să aveţi preţuri foarte bune, în cafenele…
V.A. Am spus de la început că “la Ted’s, omul care intră nu trebuie să se gândească câţi bani are în buzunar”. Cafeaua trebuie să fie accesibilă pentru toată lumea. La Ted’s facem cafeaua exact aşa cum îţi place. Nu comentăm, în niciun fel, gustul clientului pentru că ştim că dacă o facem, exact aşa cum îşi doreşte, nu va merge în altă parte. Dacă în privinţa altor produse de consum intervine, ciclic, dorinţa de schimbare, la cafea nu se întâmpla acelaşi lucru. Mă întrebaţi la începutul discuţiei noastre dacă îmi este teamă de vecinătatea Starbucks, la locaţia din Piaţa Latină… Ei bine, nu! Eu am luat hotărârea de a deschide acolo o cafenea Ted’s după ce am făcut o temeinică analiză a locaţiei. Locul din Piaţa Latină mi-a plăcut. Urmăream demult să găsesc un spaţiu în zonă. Este puţin cam mare pentru un Ted’s normal, care are în jur de 50m2, dar cifrele analizei făcute mi-au spus că merită investiţia care va fi una destul de importantă având în vedere că la final va rezulta un coffee store foarte spectaculos. Va fi un proiect foarte frumos, bugetat cu 100 de mii de euro.
Foto: Proiect Ted’s Piața Latină, intrare Lipscani
F.S. Când este prognozată data deschiderii noului coffee store?
V.A. La jumătatea lunii iunie sper ca totul să fie gata şi să deschidem. 1 iunie este, de fapt, termenul stabilit cu toţi cei implicaţi în proiect. Paradoxal, cu bani în buzunar, cu contracte încheiate, cu furnizori serioşi care îţi trimit la timp toate materialele necesare, este foarte greu să te încadrezi în termene din caza lipsei acute de muncitori, de mână de lucru.
F.S. Ce cifră de afaceri aţi avut pe anul 2018?
V.A. În jur de 4 milioane de euro iar pentru 2019 am prognozat peste 5 milioane, la nivelul grupului Anvas Trading, din care face parte şi lanţul de cafenele Ted’s. Aşa cum am spus, sperăm să închidem anul cu un număr de 30 de cafenele, în portofoliu. Dorim să ne dezvoltăm, în continuare, ca să putem oferi tuturor experienţa Ted’s.
F.S.Vă doresc mult succes şi vă mulţumesc pentru conversația agreabilă!
