Intr-o lume cu 7 miliarde de oameni, 1 miliard dintre acestia sunt imigranti. Aceste statistici apar in noul videoclip al melodiei “Nterini”, cantata de Fatoumata Diawara. Cifrele apar la inceputul videoclipului, pe un camp, in bataia vantului. Ulterior, putem remarca si prezenta Diawarei, imbracata in haine purupii si impodobita cu bijuterii din aur, cantand despre un tanar ce si-a parasit casa, emigrand din Africa. Substratul acestei melodii nuanteaza vastitatea povestilor care trec granitele continentului, gravitatea vocii cantaretei fiind un ecou abisal al muncitorilor obositi care au ales sa plece.
“Unele persoane vad imigrantii ca pe niste fiinte mai putin importante decat oamenii in general, uitand ca noi ne parasim mamele, tatii, sotiile si copiii. Cu totii suntem oameni cu educatie, religie, sperante si regrete…”
Cantareata maliana mai spune ca “oamenii au uitat cum este, de fapt, tara mea, de cand islamicii au inceput sa atace. Este greu sa mentii ideea ca Mali este frumoasa. Lucrurile par a fi intunecate si negative dar, totusi, oamenii sunt plini de stralucire sufleteasca si optimism. Incerc sa creez o cale pentru ca ceilalti sa vada aceasta lumina ascunsa.”
De la albumul sau de debut, “Fatou”, din 2011, Diawara s-a dovedit a fi un bun ambasador pentru tara sa. Ea a inregistrat cu Herbie Hancock si Bobby Womack si a colaborat cu pianistul Roberto Fonseca. La concertul David Crosby si Carnegie Hall, din ianuarie, Rolling Stone’s si-a aratat admiratia, spunand ca “Oda pentru femei cantata de ea, “Mousso”, a fost hipnotizanta si da, aceea este vocea ei, care se aude in hitul verii, ´Ultimatum”.
Totusi, “calatoria de viata” a Diwarei are un incipit intunecat. Nascuta in 1982, in Ivory Coast, avand parinti malieni, aceasta povesteste ca a fost “unul din cei 11 copii, dintre care 6 au murit…”. Ea rade si plange, in timp ce explica: “In familia mea, totul a fost greu si complicat. Eu aveam o energie debordanta pe care cei din jur o priveau ciudat, spunand ca fratii mei au murit din cauza mea. Ei spuneau ca eu i-am mancat. A fost foarte traumatizant pentru mine, copil fiind, sa aud asemenea vorbe.”
“Sora mea a murit cand avea 10 ani iar eu 8. Cand a decedat, am depasit momentul foarte greu. A fost foarte dureros pentru mine iar pentru parintii mei a fost…aproape insuportabil. Apoi, intr-o zi, am inceput sa cant. In timp ce cantam, intrebam in neant: Unde esti? Cred ca descoperirea acestei pasiuni a fost raspunsul surorii mele si al lui Dumnezeu, ca si cum ea ar fi spus: Sunt aici, prin cantecul tau.” Diawara Isi lasa capul pe spate, inspirand adanc: “Pace… O realizare a muzicii mele, care are puterea sa schimbe totul.”
Diawara, fiind si actrita, a fost nominalizata la Oscar, in 2014, pentru interpretarea sa in filmul Timbuktu. Ea joaca rolul unei femei pedepsite cu 40 de lovituri de bici din cauza ca „indrazneste sa cante”, dar care, totusi, in ciudata tuturor opresiunilor, isi continua pasiunea, chiar si constienta fiind de faptul ca blues-ul nu mai este atat de apreciat.
Diawara isi gasise propria terapie- “voi dansa nebuneste, pana imi pierd cunostinta”- care a avut mai multe efecte negative. “A fost infricosator pentru mama mea. A fost speriata de ceea ce spun oamenii.”
La 11 ani, parintii ei au trimis-o singura cu autobuzul la o matua a sa, pentru a o ajuta sa-si creasca cei patru copii ai sai, in loc sa mearga la scoala. Aceasta experienta a inspirat-o in cantecul sau, “Sowa”, in care ii implora pe parinti sa nu isi dea copiii spre adoptie, Diawara aducandu-si aminte de acea perioada ca fiind foarte dificila, caracterizata de singuratate si de foarte multa violenta.
Partea buna din viata Diawarei incepe odata cu intrarea ei in lumea filmului din Mali. Matusa sa era o actrita iar un director de film a remarcat-o pe aceasta pe cand avea 12 ani. La 14 ani, a interpretat un rol secundar intr-un film malian, numit “Puterea femeilor”, care decripta rolurile femeii si ale barbatului: “Prezenta pe fiica unui director, imbracata barbateste, care vine de la munca si isi comanda mancarea pentru cina.” Conceptul este despre perspectiva pe care o are un copil oropsit. “Mama mea nu si-a trait visurile dar eu am realizat ca pot sa le traiesc pe ale mele.”
In 2001, ea a interpretat personajul principal in filmul Sia, The Dream os the Python, care infatisa o fata ce isi parasea familia, in speranta ca va scapa de sacrificiile umane devenite obisnuinta in acea regiune. Viata Diawarei a luat o intorsatura de proportii atunci cand aceasta a aflat ca matusa sa i-a aranjat casatoria. Un lucrator de la un circ din Franta s-a oferit sa o ia cu el, aceasta ajungand de la Mali la Paris (Unde locuieste si in prezent, doar ca este cu sotul sau italian).
Pentru a-si continua pasiunea, Diawara si-a cumparat o chitara ieftina, cu care canta in barurile si cafenele din Paris, mixand ritmurile maliene cu cele ale lui Billie Holiday si ale Ninei Simone.
Pe langa acestea, Diawara a fost determinata (desi ingrozita) sa vorbeasca despre mutilarile genitale ale femeilor. Unicef estimeaza ca 75% din femeile din Mali, ce au varste cuprinse intre 14 si 49 de ani, au fost mutilate genital, majoritatea populatiei abordand aceste practici. Diawara a fost prima femeie care a cantat despre acest lucru.
“Stiam ca cineva trebuie sa vorbeasca despre acest subiect”, a spus Diawara. “Mi-a luat mult timp pana sa imi fac curajul necesar. Totusi, am considerat ca, facand cunoscut acest subiect, va fi schimbata mentalitatea multor oameni. Multi au fost socati, mi-au spus ca ei constientizau raul existent, doar ca nu stiau cum sa il opreasca.”
Ascultand noul cantec al Diawarei, Fenfo, nu ai putea sa ghicesti niciodata istoria sa plina de durere si chin. “Vreau sa arat tuturor tot ce am invatat eu, doar ca, totusi, nu sunt pregatita inca. Sotul meu, managerul meu, incearca sa vorbeasca cu mine despre viitor iar eu sunt o persoana ce traieste numai in prezent. Eu sunt o supravietuitoare, de aceea dau tot ce este mai bun la fiecare spectacol, deoarece ma gandesc ca nu va mai fi altul”.
