În primele nouă luni, piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a atins 2 miliarde de euro

0
739
  • Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a atins 898 milioane de euro în trimestrul III al acestui an, iar cea  la nouă luni a ajuns la 2 miliarde de euro, potrivit surselor publice şi a tranzacţiilor cu valoare comunicată, conform unei analize realizate de Deloitte România.

În ce priveşte numărul tranzacţiilor, centralizându-le şi pe cele cu valoare nedeclarată, au fost anunţate 28 de achiziţii, în medie, câte două în fiecare săptămână. Faţă de perioada similară a anului trecut, valoarea tranzacţiilor s-a triplat, iar numărul lor a crescut cu 20%.

 „În primele nouă luni ale anului, piaţa M&A a atins deja 2 miliarde de euro, iar ceea ce este şi mai impresionant, totalul nu s-a realizat datorită unor mega-tranzacţii, ci mulţumită a şase tranzacţii între 100 şi 500 milioane de euro. Ultimul trimestru este, conform tendinţei istorice, cel mai important din an şi, ţinând cont de tranzacţiile care se negociază în prezent, ne aşteptăm să mai adauge încă un miliard de euro la total”, a spus Ioana Filipescu, Partener consultanţă fuziuni şi achiziţii Deloitte România.

În această perioadă, valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 56 milioane de euro, evidenţiind tendinţa de creştere a valorii tranzacţiilor M&A. Deoarece numeroase tranzacţii au valori nedeclarate, Deloitte a încercat să atribuie o valoare estimativă fiecăreia dintre ele pentru a determina valoarea totală a pieţei de M&A din România. Astfel, în trimestrul al III lea al anului, valoarea totală a pieţei de M&A este estimată a fi între 1,1-1,2 miliarde euro.

Totodată, faptul că în acest trimestru au fost anunţate cinci tranzacţii, fiecare având o valoare de peste 100 de milioane de euro, iar patru dintre ele s-au şi fructificat, a reprezentat o performanţă care nu a mai fost înregistrată în ultimii doi ani.

Achiziţia complexului hotelier Radisson de către Revetas Capital pentru suma de 177,5 milioane de euro stabilită în urma unei proceduri competitive a fost cea mai mare tranzacţie a trimestrului.

 „Valoarea cu care s-a vândut hotelul va deveni o referinţă pentru alte hoteluri de 5 stele din Romania. Ne aşteptăm să vedem mai multe tranzacţii de acest gen”, a mai spus Filipescu.

Achiziţia pachetelor minoritare deţinute de Fondul Proprietatea în subsidiarele sale de către Electrica, în valoare de 165 de milioane de euro, a fost a doua cea mai mare tranzacţie a trimestrului, şi este concluzia îndelung aşteptată a unei tranzacţii ce se discuta de ani de zile. Achiziţia face parte din strategia Fondului Proprietatea de lichidare a participaţiilor.

De asemenea, cumpărarea de către Digi Communications a unei subsidiare a firmei maghiare Invitel este una din rarele tranzacţii de achiziţii internaţionale încheiată de o firmă românească, notabilă mai ales dată fiind valoarea ei de 140 milioane de euro.

Achiziţia Banca Româneasca de către OTP, cu o valoare vehiculată a fi de aproximativ 100 milioane de euro, este cea mai mare tranzacţie bancara din ultimii doi ani şi evidenţiază continua consolidare a sectorului bancar românesc.

Studiul include tranzacţiile anunţate în perioada relevantă cu valoare declarată sau estimată a fi între 5 si 500 milioane de euro. Tranzacţiile sub această limită nu sunt considerate relevante pentru piaţa de M&A din România, iar cele peste limită sunt mega-tranzacţii care au un impact care poate denatura analiza trimestrială. Cifrele istorice sunt ajustate în jos cu valoarea tranzacţiilor anunţate şi ulterior anulate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ