Guvernul are cel mai fragil buget dintre membrii Uniuni Europene (UE), România având cea mai mică pondere a veniturilor publice în PIB

0
1172
Guvernul are cel mai fragil buget dintre membrii Uniuni Europene (UE), România având cea mai mică pondere a veniturilor publice în PIB

Dragoş Neacşu, membru în Consiliul director al Romanian Business Leaders (RBL) şi managing director la Erste Asset Management, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă :

„Guvernul României, indiferent de orientare ideologică şi structură partinică are în mâini cel mai fragil buget dintre membrii Uniunii Europene. România are cea mai mică pondere a veniturilor publice în PIB, circa 25%, la aproape 15 puncte procentuale distanţă de media UE care este undeva la peste 40%, şi mai bine de 10 puncte procentuale de statele Europei Centrale cu care îndeobşte ne comparăm. Ungaria – 38%, Croaţia – 37%, Cehia şi Polonia – 34% şi 35% din PIB. În aceste condiţii, prudenţa este cuvântul cheie care apare în toate evaluările făcute atât de noi, jucătorii din economia reală, cât şi de instituţiile financiare internaţionale şi agenţiile de rating”.

El a precizat că RBL face apel la responsabilitate şi luciditate în ceea ce priveşte Legea salarizării unitare.

„În data de 7 martie, RBL a trimis o scrisoare deschisă adresată primului ministru, ministrului muncii şi celui al finanţelor pe legea salarizării unitare. În cuprinsul ei atrăgeam atenţia atenţia autorităţilor asupra faptului că acest proiect politic trebuie gândit, analizat şi dezbătut cu partenerii sociali prin prisma realităţilor şi nu a aspectelor ideologice aşa cum se văd lucrurile din teren. Demersul nostru a fost şi este şi acum un apel la luciditate şi responsabilitate”, a mai arătat oficialul RBL.

Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a declarat recent, pentru Agerpres, că aplicarea Legii salarizării unitare va duce la situaţia în care cheltuielile statului cu salariile în sectorul bugetar vor ajunge la 12% din PIB în anul 2022, ceea ce înseamnă jumătate din veniturile colectate la bugetul de stat, şi nu ar mai rămâne resurse pentru aproape nimic.

Potrivit acestuia, media europeană în ceea ce priveşte anvelopa salariilor bugetare raportată la PIB este de 10%.

O analiză a Consiliului Fiscal arată că, în România, rata de colectare a taxelor şi impozitelor a fost de 28,1% din PIB în 2015, după care a scăzut la 26,1% în 2016 şi va fi la 25,4% din PIB în 2017 şi 2018.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ