Gigantul italian Enel, care deţine în România trei dintre cele opt distribuţii regionale de energie electrică, trebuie să plătească statului român 401 milioane de euro, potrivit unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Paris

0
1705
Gigantul italian Enel, care deţine în România trei dintre cele opt distribuţii regionale de energie electrică, trebuie să plătească statului român 401 milioane de euro, potrivit unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Paris

Potrivit unor surse apropiate situaţiei. Enel şi statul român, reprezentat de SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor din Energie) s-au judecat pe marginea unei prevederi din contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud, cea mai importantă distribuţie de energie electrică, vândută companiei italiene în 2007. Statul a solicitat companiei italiene peste 500 de milioane de euro, în contul a 13,57% din acţiuni pe care le-ar fi trebuit să le cumpere suplimentar, potrivit contractul de privatizare.

Iniţial, Enel ar fi dorit să stingă conflictul înainte de a se ajunge la arbitraj internaţional, şi a oferit statului 250 de milioane de euro. Ministerul Energiei, condus la acea vreme de Răzvan Nicolescu, nu a fost însă de acord, şi a iniţiat în 2014 demersurile împotriva companiei italiene. Statul a cerut 520 de milioane de euro, în instanţă.

Contractul de privatizare a celei mai importante distribuţii de energie din România a fost perfectat în 2007 iar un an mai târziu italienii au intrat în posesia companiei. Enel a plătit, pentru 50% din capital, şi pentru majorarea de capital de până la 64%, 820 de milioane de euro în total.

Statul a susţinut că, potrivit contractului de privatizare, Enel avea obligația să cumpere, până la finalul anului 2012, cote de câte 13,57% din participațiile rămase în posesia statului român la Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia (cele două societăţi în care s-a „spart” fosta Electrica Muntenia Sud), lucru care nu s-a întâmplat. Potrivit unei hotărâri de Guvern de la finalul anului 2012, prețul de vânzare era fixat la suma totală de 521,5 milioane euro.

În 2014, statul a deschis un litigiu împotriva Enel la Tribunalul Internațional de Arbitraj de la Paris, solicitând această sumă, proces care s-a încheiat acum.

Subsidiara Enel din România:

“Enel confirmă ca a primit din partea Camerei de Comert Internationale de la Paris decizia arbitrajului legat de participaţiile deţinute în sectorul electricităţii din România, respectiv legat de exercitarea de catre SAPE a clauzei Put Option pentru Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia. Enel respectă decizia Curţii şi compania analizează în prezent detaliile acestei hotărâri. Rezultatul acestui arbitraj este în linie cu aşteptările companiei şi cu analiza efectuată intern asupra acestui caz.”

Statul român a intentat mai multe procese noilor proprietari ai distribuţiilor de energie electrică, pe motiv că investitorii nu şi-au respectat obligaţiile asumate la privatizare.

Cel mai cunoscut, tot cu Enel, cu miza de peste un miliard de euro. Statul român, prin SAPE a cerut în 2013 despăgubiri de la Enel de 834,2 milioane de euro și de 378,6 milioane de lei pentru nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud (a cerut inclusiv plata unor dividende), tot la Curtea de Arbitraj de la Paris. SAPE a intentat acţiunea în instanţa arbitrală în urma concluziilor unui raport al Curţii de Conturi, dar a pierdut procesul, şi trebuie să plătească el italienilor de la Enel cheltuieli de judecată de 1,3 milioane de dolari.

Statul a mai pierdut până acum și procesele intentate celorlalți doi investitori care au cumpărat filiale Electrica, respectiv CEZ și E.ON.

La jumătatea lui iulie 2013, şeful Direcţiei de Privatizare din Departamentul pentru Energie, Gabriel Dumitraşcu, declara că Electrica cere despăgubiri totale de 1,5 – 2 miliarde de euro companiilor private Enel, E.ON şi CEZ pentru neîndeplinirea condiţiilor din contractele de privatizare.

Enel a cumpărat filialele Electrica Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea, CEZ a achiziţionat Electrica Oltenia, iar E.ON a preluat Electrica Moldova.

Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, actual executive lead adviser on energy & sustainability în cadrul Deloitte:

“Decizia Curţii de la Paris de a acorda statului român suma de 401 milioane euro în litigiul cu compania ENEL este una corecta, statul obţinând în acest fel o sumă pe care nu ar fi putut niciodată să o primească prin negociere.

Decizia pe care am luat-o, în 2014, ca ministru al energiei, de a merge, fără întârziere, la Curtea de Arbitraj a fost una dificilă, dar corectă. Am arătat că România se poate mobiliza şi acţiona hotărât pentru a-şi apăra drepturile ce i se cuvin.

Clarificarea acestui litigiu crează premisele relansării parteneriatului solid dintre statul român şi cea mai mare companie europeană de utilităţi (ENEL) în beneficiul ambelor părţi, al sectorului energetic românesc şi al consumatorilor români. Cred în rolul important pe care această mare companie europeană îl poate juca în sectorul energetic românesc.

Totodată, sper ca România să folosească eficient această sumă importantă de bani, obţinută la Paris, pentru modernizarea sectorului energetic care are nevoie de investiţii”, a precizat Răzvan Nicolescu într-o postare pe pagina personală de facebook.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ