Cheltuielile de capital ale statului au ajuns să reprezinte, în termeni reali, doar un sfert din nivelul pe care îl aveau înainte de criză. Majoritatea presei apreciază asta ca un fapt negativ, de natură să submineze creșterea economică, dar se înșeală. Statul român a risipit enorm de mulți bani an de an sub pretextul “investițiilor publice”. Așa cum am explicat de câteva ori, nu de investiții în sine a dus lipsă economia, ci de investiții “deștepte”, adică de unele operate pe criteriul profitului, în condiții de concurență. Într-o țară cu o calitate execrabilă a guvernării doar un idiot ar da bani pe mână guvernului: prioritatea României este schimbarea clasei politice și, dacă asta nu se poate, atunci adoptarea de instituții mai incluzive, nu extractive (adică mai puțină redistribuție către grupul restrâns al “băieților deștepți”).
Cum de au scăzut cheltuielile de capital? Aș remarca două posibile explicații:
1. Ofensiva DNA care a început să epureze administrația – pe criterii politice sau nu, asta e altă discuție – și care, așa cum s-a tot spus, a băgat spaima în birocrați. Miniștrii sau primarii se gândesc acum poate de două ori înainte de a aproba diverse achiziții publice. Nimeni nu-și mai asumă construcția vreunei autostrăzi, fiindcă neputând să mai fure așa ușor nimeni nu mai vede interesant acest lucru; chiar așa, ce motiv ar avea un birocrat sau un politician care ocupă vremelnic o funcție să-și pună mintea și brațele la contribuție, dacă lui nu-i mai iese nimic la afacerea asta?!
2. Scăderea orizontului de timp al politicienilor, unul din efectele perverse ale mecanismului democratic, din ce în ce mai important odată cu trecerea anilor. Astăzi politicienii nu mai par interesați de “mari proiecte”, deoarece publicul căruia încearcă să-i vândă aceste gogoși nu le mai cumpără. Oamenii au înțeles că marile proiecte erau de fapt doar niște alibiuri pentru extras foarte multe resurse din societate, pentru exploatarea multora de către o gașcă restrânsă. Consecința? Electoratul a premiat politicienii care au promis că livrează ceva rapid, un fast-food, nu cine-știe ce meniu complicat peste 3-4 ani. Așa au ajuns politicienii să promită creșteri de salarii: este mai eficient din propriul lor punct de vedere, pentru că le asigură cucerirea puterii.
Deși majoritatea economiștilor ar nega, înlocuirea marilor investiții publice cu creșteri de salarii sau scăderi de impozite este cumva benefică pentru societate. Da, creșterile de salarii înseamnă tot redistribuție, dar este o redistribuție mai incluzivă: în loc ca statul să fure un miliard și să-l dea la 20-30 de inși (cu trepăduși cu tot), acum fură un miliard pe care îl împarte tuturor bugetarilor, adică la un milion de inși. Asta contribuie la reducerea polarizării sociale, e un lucru bun. Desigur, banii se duc mai ales în consum, ceea ce este un lucru prost, dar măcar se duc în consumul multora, ceea ce activează alocarea resurselor prin piață: cu salariile mărite bugetarii se duc la piață, unde cumpără cartofi și pătrunjel, adică bunuri oferite concurențial.
De reducerile de biruri nici nu mai zic: într-o țară ca România, din motivul amintit mai sus și din multe altele, tăierile de taxe sun binevenite la orice oră.
Așadar, dintr-o perspectivă economică îngustă, tehnocrată, politicile guvernamentale din ultimii ani sunt proaste; dar dintr-o perspectivă mai largă, de economie politică, s-ar putea să nu fie chiar așa de proaste, s-ar putea să fie mai bune decât alea socotite bune pe timpuri.
Oricum, cu aceste măsuri proaste România are creșterea economică pe care o are, ceea ce nu ar fi crezut niciunul din criticii de serviciu. Cu “investiții publice” din ce în ce mai mici, PIB crește din ce în ce mai tare, ceea ce pe unii îi miră tare, dar pe mine nu. Și apropo, se pare că statul nu a tăiat suficient din investiții câtă vreme birocrații își mai permit achiziții luxoase: peste 100 de instituții de stat și-au cumpărat în ultimii doi ani laptopuri Apple MacBook Pro, prin comenzi cu dedicație. Caracatița mafiei politice merita ciopârțită, chiar dacă unii se vaită – “Aoleu! Am ajuns țara cu cele mai mici venituri fiscale din UE!”
Well, veniturile statului sunt luate de la cetățeni și cheltuie inevitabil mai mult sau mai puțin aiurea. Din acest punct de vedere, preconizatele scăderi de taxe din 2018 sunt binevenite.
