Facebook – Umilinţa şi creştere

0
395
zuckerberg

Mulţi dintre cetățenii lumii apreciază umilința prin care trece Facebook. Acționarii săi, evident, mai puțin. Rețeaua socială pare să-și ceară continuu scuze pentru neajunsurile create. De curând, grupul a anunțat încheierea unui trimestru puternic, cu creşteri ale numărului de utilizatori cu 11% şi ale veniturilor cu 42%, față de anul precedent. Totuşi, în aceste condiţii acțiunile au scăzut cui aproape o cincime din cauza decelerării creșterii veniturilor, din primul trimestru, cu 7 puncte procentuale. Mai rău, analistii estimează că încetinirea va continua, în acelaşi ritm, până la sfârşitul anului 2018. Compania Facebook nu s-a ferit niciodată să spună că investeşte foarte mult în angajaţi, în cercetare şi dezvoltare sau în securitate, motiv pentru care profiturile vor avea de suferit proporţional.

Compania a recunoscut că o parte din încetinirea viitoare ar fi ca urmare a faptului că Facebook a oferit utilizatorilor mai multe opțiuni privind confidențialitatea. În Europa, standardele GDPR au dus la pierderea a 1 milion de utilizatori. În acest moment în Europa sunt aproximativ 280 milioane de utilizatori. De asemenea, produsele mai noi, cu rata mare e creștere, bazate în special pe video, sunt, pentru moment, mai puțin profitabile. Compania a spus că, în continuare, cheltuielile vor crește cu 50% până la 60%, cu mult peste rata de creșterea veniturilor. Ca urmare, marja de profit operațională care a atins la un moment dat peste 50% va scădea în anii următori.

Trecerea de la modul de hiper-creștere la cel de creștere simplă este întotdeauna dureroasă dacă se întâmplă brusc și fără semnale de avertizare. Pe măsură ce Facebook se apropie de limitele pieței de anunțuri digitale, aceasta se confruntă, de asemenea, cu riscul unei reglementări mai stricte, al altor scandaluri care pot aparea peste noapte și al oboselii utilizatorilor. Timp de mai multe luni, a existat o juxtapunere ciudată: o veste jenantă, cum a fost scandalul Cambridge Analytica, suprapusă peste rezultatele financiare uluitoare, înregistrate. Umilința de acum, însa, nu poate fi considerată un lucru atât de rău.

În pofida momentelor dificile prin care a trecut, Facebook este în creștere cu 355%, raportată la prețul la care compania a fost listată în urma cu șase ani. Acţiunile de violare a confidențialității, știrile false și hărțuirile, de tot felul, sunt departe de a se fi sfârșit. Chiar și așa, investitorii ar trebui să aibă în vedere cumpărarea acţiunilor Facebook care se tranzacționează cu câștiguri viitoare de 30 de ori mai mari. Aceste câștiguri vor creștecu 25%, în fiecare an, conform estimarilor. Singurul lucru despre care Facebook a vorbit, constant, cu modestie, a fost şi este evaluarea sa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ