Execuția bugetului general consolidat pe primele zece luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 6,6 miliarde lei, respectiv 0,79% din PIB, față de cel de 1,3 miliarde lei, respectiv 0,17% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2016

0
532
executie bugetara

Ministerul Finanţelor Publice informează că faţă de primele 10 luni din 2016 deficitul bugetului general consolidat a crescut de cinci ori, de la 1,3 miliarde de lei (0,17% din PIB) în perioada ianuarie – octombrie 2016 la 6,6 miliarde de lei.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 207,9 miliarde de lei, reprezentând 24,7% din PIB, au fost cu 10,8% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. S-au înregistrat creşteri faţă de anul trecut la încasările din contribuţiile sociale (+16,4%), din impozitul pe salarii şi venit (+9,1%) şi din veniturile nefiscale (+17,3%).

Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au scăzut cu 11,7% faţă de perioada similară din 2016, declinul fiind determinat, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcţii speciale.

Încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii au crescut cu 60,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce priveşte veniturile din TVA, comparativ cu anul anterior, se observă o recuperare în ultimele luni a decalajului înregistrat în primul semestru la nivelul încasărilor astfel că se înregistrează o uşoară creştere faţă de primele zece luni ale anului 2016, respectiv cu 0,5%, în condiţiile în care încasările au fost afectate atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, măsură care s-a reflectat în încasările din luna februarie 2016, cât şi de reducerea din februarie 2017 a cotei standard de TVA de la 20% la 19%, precizează MFP.

Încasările din accize au fost cu 3% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind influenţate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017. Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt în sumă de 12,3 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 214,5 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 13,6% faţă de primele zece luni ale anului trecut.

Cheltuielile de personal au crescut cu 21,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent pe fondul majorărilor salariale acordate în a doua parte a anului 2016 şi al creşterilor salariale acordate în 2017.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 4,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea reflectându-se la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi la bugetele locale şi bugetele instituţiilor autofinanţate. Potrivit ministerului citat, dobânzile sunt cu 1,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Subvenţiile sunt în creştere cu 3,8% comparativ cu perioada similară a anului precedent, menţinându-se la acelaşi nivel ca procent din produsul intern brut, respectiv 0,6%. Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 12,5%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungând la 917,5 lei, şi cu 9% de la 1 iulie 2017 a punctului de pensie, ajungând la 1.000 lei, precum şi măsurile ce au fost aprobate în timpul anului 2016 care au contribuit la sporirea cheltuielilor sociale; majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 14,7 miliarde lei, respectiv 1,7% din PIB.

Pentru întregul an, ţinta de deficit bugetar este de 2,96% din PIB.

Conform previziunilor economice de toamnă publicate de Comisia Europeană, deficitul public ar urma să ajungă la 3% din PIB în 2017, pentru ca în 2018 să se agraveze şi mai mult până la 3,9% din PIB şi să ajungă la 4,1% în 2019.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ