Citeste si O primă săptămână hiperactivă la Casa Albă
- Iniţiativa elvețiana “sovereign money” (the “Vollgeld Inițiative”) are drept scop excluderea băncilor comerciale din procesul de emitere de bani și de a încredinţa responsabilitatea exclusivă, în acest domeniu, Băncii Naționale a Elveției. Iniţiativa va fi votată în lunile următoare.
- După studierea implicațiilor acestei reforme pentru politica monetară a țării, am ajuns la concluzia că aceasta ar putea reduce capacitatea Băncii Naționale a Elveției de a atinge ținta de inflație propusă și ar putea să crească instabilitatea financiară.
Moneda Elveției va fi în mijlocul unor dezbateri aprinse în următoarele câteva luni. Iniţiativa populară “sovereign money – Numai Banca Națională a Elveției poate emite bani” a adunat numărul de semnături cerute prin Constituție, la sfârșitul anului 2015 și va fi supusă aprobării poporului elvețian în viitorul apropiat, eventual in 2018. Inițiativa “sovereign money ” are ca scop excluderea băncilor din procesul de emitere a banilor și încredințarea responsabilităţii exclusive, în acest domeniu, Băncii Naționale a Elveției.
Această inițiativă ar schimba fundamental structura monetară în Elveția și ar avea o varietate de consecințe economice și financiare. În acest articol, vom lua în considerare implicațiile potențiale ale acestor schimbări pentru politica monetară a Elveției. Vom arăta că limitarea emiterii de bani ar putea limita capacitatea băncii centrale de a ajunge la ţinta de inflație și ar putea accentua instabilitatea financiară.
În țările cele mai dezvoltate, banii emişi de către banca centrală reprezintă doar o parte din totalul
banilor aflaţi în circulație. Banca centrală emite bani sub formă de bancnote și monede, care sunt puşi în circulație prin credite acordate băncilor comerciale (operațiuni de refinanțare) și prin achiziții de active (aur, titluri de valoare, în principal, obligațiuni și monede). În cadrul acestui sistem, băncile comerciale creează o cantitate semnificativă de bani atunci când primesc un depozit. O parte din acești bani sunt puși deoparte, restul fiind folositi pentru a face un alt împrumut, care apoi devine un nou depozit. Ca urmare, activitatea bancară crește cantitatea de bani aflată în circulație, cunoscută sub numele de ofertă de bani.
Există, totuși, limite cu privire la capacitatea băncilor de a emite bani. Banca centrală folosește rata de referință a dobânzii pentru a influența oferta de credite acordate și cererea de credite din sectorul privat. Creditarea este ținuta sub control de rata rezervelor minime cerute de Bănca Centrală, împreună cu cerințele privind lichiditatea și capitalul, care au fost consolidate începând de la criza financiară din anul 2008.
Această criză din 2008 a declanșat o dezbatere asupra riscurilor inerente ale emiterii banilor. Au fost evidențiate, în special, două riscuri: în primul rând, faptul că practicile bancare de creditare nu urmăresc întotdeauna condițiile economice (prea multă creditare atunci când ciclul financiar este la apogeu și prea puţină creditare când este la limită), iar în al doilea rând, faptul că băncile nu au lichidități suficiente în bilanțurile lor (depozitele bancare nu sunt garantate doar de active lichide, ci şi prin împrumuturi motiv pentru care dacă toți deponenții doresc să-și retragă în acelaşi timp depozitele, acest lucru ar provoca panică bancară). Această dezbatere a dat naștere în Elveţia la iniţiativa “sovereign money”.
În cadrul iniţiativei, doar banca centrală ar fi capabilă să emită bani, iar aceşti “bani ai băncii centrale “nu ar crea datorii. În cazul în care inițiativa va fi aprobată, trecerea completă la acest sistem al banilor suverani va avea loc pe parcursul mai multor ani.
- Odată ce noul sistem monetar este pus în aplicare, depozitele bancare s-ar împărți în două
categorii: depozite la vedere (pentru cheltuieli) și depozite de economii. In aceasta situatie, băncile ar transfera imediat depozitele la vedere, în afara bilanțului si ar trebui să regleze depozitele cu banii împrumutaţi de la banca centrală. Acest lucru înseamnă că depozitele la vedere ar fi susținute de active lichide, banii băncii centrale, care, potrivit susţinătorilor inițiativei, ar reduce riscul panicii bancare.
- Pentru a-şi menține bilanțurile bancare stabile, ca urmare a scăderii accentuate a depozitelor şi a schimbării creditelor restante, Banca Centrală a Elveţiei ar urma să acorde credite băncilor aflate în imposibilitatea de a găsi alte surse de finanțare privată. Aceste credite ar putea rămâne în vigoare timp de mai mulți ani, până când excesul de creditare va fi acoperit.
- Banca creditoare nu va putea acoperi valoarea depozitelor de economii, propriile nevoi de finanțare ale pieței de capital și iniţiativa “sovereign money “motiv pentru care Banca Centrală a Elveţiei va acorda împrumuturi. Astfel va stimula activitatea de creditare. Cu alte cuvinte, suma pe care băncile o vor putea folosi pentru a acorda împrumuturi va trebui să fie egală cu suma depozitelor existente, cu excepția cazului în care Banca Centrală a Elveţiei va oferi creditare pentrua stimula creșterea.
- Inițiativa prevede transferul de bani din Banca Centrală a Elveţiei direct către guvernul federal, către cantoane și către sectorul privat, nefinanciar, fără a mai trece prin sistemul bancar comercial. Banca Centrală a Elveţiei, în acest caz, ar fi responsabilă pentru a determina cât de mulţi bani pot fi transferaţi către agenții economici, în funcție de obiectivele de creștere a masei monetare.
- Toţi banii emişi de Banca Centrală a Elveției (depozitele la vedere, credite acordate băncilor și transferuri către sectorul public și privat nefinanciar privat) ar fi, astfel, bani fără datorii. Bilanțul Băncii Centrale a Elveţiei va fi modificat corespunzător (banii emişi, transferaţi guvernului și agenților economici vor fi înregistraţi ca datorie, iar intrările sub formă de “avansuri” vor fi înregistraţi ca active, cu toate că nu vor avea valoare de active).
Prin urmare, Banca Centrală a Elveţiei ar obține astfel controlul total asupra masei monetare, determinând creditarea în economie și efectuând transferurile directe către sectorul public și privat nefinanciar.
În cadrul acestui nou sistem, Banca Centrală a Elveţiei va urmări obiectivele de stabilitate ale prețurilor mai degrabă prin controlul masei monetare decât prin rata dobânzii de referință, așa cum se întâmplă astăzi.
Între anii 1975 şi 2000, Elveția, s-a angajat într-o politică de direcționare a masei monetare, mai multe studii arătând că strategia a fost în mare măsură eficace pe parcursul perioadei în cauză. Ulterior, la sfârșitul anilor 1990, Banca Centrală a Elveţiei a fost forțată să renunțe la această abordare, datorită schimbărilor structurale financiare pricinuite de modificările de reglementare, datorită inovaţiilor financiare şi șocurilor repetate la monedă primite din piaţă. Acestea au dus la o instabilitate sporită a cererii de monedă. A fost imposibil pentru Banca Centrală să determine cu precizie oferta de bani necesară pentru a atinge ținta de inflație.
Vremurile s-au schimbat iar economia Elveției în cadrul unui sistem monetar suveran ar fi mult diferită de economia actuală cu toate că va fi pusă din nou în situaţia de a face faţă provocării de a prognoza cererea de bani, din mai multe motive:
- Lipsită de orice precedente, Banca Centrală a Elveţiei ar putea avea probleme cu modul în care agenții economici vor prognoza împărțirea banilor între economii și depozite la vedere. Această defalcare ar putea fluctua pe scară largă, până când oamenii se vor obişnui cu nouă structură a sistemului financiar.
- Din cauză că Elveția va rămâne o economie deschisă, cererea de bani va continua să să fie afectată de intrările și ieșirile de capital.
- Controlul sporit asupra creditării ar putea determina agenții economici să caute noi surse de finanțare pe alte piețe financiare, fapt care ar determina băncile să emită mai multe credite în valută. Acest lucru s-ar reflecta şi în structură și volumul cererii de masă monetară.
- Opinia agenților economici și a investitorilor cu privire la credibilitatea noului sistem va avea nevoie de timp pentru a se forma iar acest lucru ar putea influența cererea de masă monetară.
Prin urmare, Banca centrală ar putea găsi destul de dificilă determinarea algoritmului prin care va fi stabilită oferta de masă monetară necesară economiei. Aceasta ar dispune de mult mai puțin spațiu de manevră atunci când ar veni vorba despre schimbarea ofertei de masă monetară.
Noul sistem, nu ar avea nicio problemă în a crește masa monetară în cazul în care acest lucru se va dori însă, ulterior, va fi foarte dificil ca aceasta să fie redusă. Banii vor fi emişi fără datorii, ceea ce înseamnă că Banca Centrală nu va putea vinde active din bilanț, în scopul de a elimina bani din circulație. Deoarece cererea de bani ar putea fluctua chiar mai mult, iar Banca Centrală ar avea capacitate limitată de a-şi schimba oferta, specialistii cred că instabilitatea financiară ar putea, de fapt, să crească:
- Inflația ar putea deveni extrem de volatilă. Aceasta ar scădea atunci când masa monetară ar fi prea mică și ar crește atunci când aceasta ar deveni prea mare.
- În practică, Banca Centrală va fi pusă în imposibilitatea de a atinge ținta de inflație. Prin urmare şi-ar putea pierde credibilitatea, iar așteptările inflaționiste vor intra în derivă.
- Ratele dobânzilor elveţiene ar putea deveni extrem de volatile. În conformitate cu sistemul “sovereign money” acestea ar depinde exclusiv de echilibrul dintre cererea şi oferta de masă monetară. Pe de altă parte ratele dobânzilor vor fi afectate şi de schimbarea așteptărilor inflaționiste.
- Piața valutară ar putea deveni mai puțin stabilă ca urmare a inflației fluctuante și a ratei dobânzilor.
