DOLIU LA NEGRESCO… Începe lupta pentru succesiune

0
964

Jeanne Augier, proprietara celebrului palat hotel Negresco din Nisa, a cărui succesiune este departe de a se fi rezolvat, a decedat la vârsta de 95, în noaptea de luni spre marți, conform declaraţiilor tutorelui său.

„Da, a decedat”, a declarat Laurence Cina-Marro, pentru agenţia AFP, confirmând astfel informațiile primite.

Doamna Jeanne Augier, plasată sub tutelă din anul 2013 pentru ca drepturile să îi fie protejate, a locuit într-unul dintre marile apartamente ale celebrului hotel de cinci stele, la al cărui prestigiu a contribuit întreaga viaţă. Ar fi împlinit 96 de ani, pe 27 martie, 2019.

Fiind nevoită să se deplaseze într-un scaun cu rotile, Jeanne Augier a acuzat, în ultima perioadă, pierderi de memorie, fapt care a împiedicat-o să gestioneze în mod eficient hotelul intrat sub administrare judiciară, începând cu anul 2013, după mai multe decenii în care managementul a îmbinat paternalismul cu modelul vechi, autoritarist.

Cu fațada să Belle Epoque și cu domul roz, palatul Negresco, pe care l-a moștenit de la tatăl său în anul 1957, este unul dintre simbolurile celebrei Promenade des Anglais, fiind numit, uneori, „Turnul Effel din Nisa”. Adevărat hotel muzeu, Negresco găzduiește 124 de camere și apartamente cu mobilier eclectic.

Mobilierul Empire, scaunele din plastic ale anilor 70, picturile înfăţişând cocoși galici sau „Grosse nana jaune” a lui Niki de Saint Phalle alcătuiesc atmosfera exclusivistă. O mare admiratoare a Palatului Versailles, colecționara compulsivă, Jeanne Augier, a adunat peste 6.000 de opere de artă, şi-a îmbrăcat personalul în costume de epocă şi şi-a construit o imagine asemenea Regelui Soare, Ludovic (Louis) al XIV.

Potrivit conducerii, Hotelul Negresco funcționează în pierdere, din anul 2011, fiind ultimul palat din Hexagon, rămas în proprietate franceză, având clasificarea „Living Heritage Compania “pe baza know-how-ului franţuzesc.

Datorită reputației sale, ar putea valora între 300 și 400 de milioane de euro, conform unei evaluară făcute în anul 2016, fără a include mobilierul și operele de artă.

Neavând descendenți, dna Augier a creat în anul 2009 fondul „Mesnage-Augier-Negresco”, care va gestiona activele, după dispariția sa. Acţiunile fondului vor trebui să vizeze dezvoltarea hotelului, apărarea animalelor, a persoanelor cu handicap și „strălucirea artei franceze”.

Însă bătălia pentru succesiune pare foarte complicată din cauza lăcomiei și conflictelor care planează asupra celebrului hotelul.

În anul 2017, procurorul din Nisa, Jean-Michel Prêtre, a sesizat instanța comercială pentru a decide ce ar trebui să se facă în continuare. Dosarul depus la instanţa din Marsilia, a fost o mişcare şireată, menită să favorizeze vânzarea prealabilă, deghizată, făcută de conducere și angajați.

În paralel, în această speţă, se află în curs de desfășurare şi o anchetă efectuată de Parchetul Național, care a condus, luna trecută, la percheziţii ale biroului şi domiciliului procurorului Prêtre.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ