Digi Communications NV, compania mamă a RCS & RDS, a oferit investitorilor retail, care au subscris acţiuni în cadrul ofertei publice facute, posibilitatea să se retragă până pe 10 mai

0
1295

Digi Communications a completat prospectul de listare, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat începerea urmăririi penale faţă de Ioan Bendei, Vicepreşedinte şi Administrator Executiv al RCS&RDS, pentru spălare de bani şi mită.

Amendamentul la prospectul de listare a fost publicat în urma evoluţiei anchetei DNA în legătură cu drepturile de difuzare ale Ligii 1 la fotbal

Investitorii retail se puteau retrage din ofertă prin depunerea unei notificări scrise, prin email, fax sau alte metode de comunicare, pana miercuri în timpul orelor de program  (până la ora 17:00), către brokerul prin care au subscris acţiuni în cadrul operaţiunii. Cererea de revocare trebuia trimisă în aşa fel încât banca sau casa de brokeraj respectivă să o primească până în ora 17:00.

DNA l-a pus sub acuzare pe Dumitru Dragomir, fost preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani, în dosarul privind asocierea dintre firma Bodu SRL, controlată de Dumitru Dragomir, şi RCS & RDS. Dosarul este în lucru încă din 2013.

Procurorii anticorupție au mai dispus, în același dosar, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Ioan Bendei — la data faptelor administrator al RCS & RDS, pentru dare de mită și spălare de bani, Alexandru Oprea — la data faptei CEO și președintele consiliului de administrație al companiei de cablu, pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei — la data faptelor coordonatorul activității juridice al companiei, pentru complicitate la dare de mită și complicitate la spălare de bani, Florin Bogdan Bădiță — la data faptelor administrator al Bodu SRL, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, precum și față de Bogdan Dumitru Dragomir — la data faptelor asociat unic al Bodu SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită și complicitate la spălare de bani.

Ioan Bendei şi Mihai Dinei deţin şi în prezent funcţii în conducerea companiei. RCS & RDS precizează că a cooperat întru totul cu ancheta procurorilor şi consideră că atât compania, cât şi actualii şi foştii manageri, au acţionat corect şi în limitele legii.

Până acum, doar Dumitru Dragomir a fost pus sub acuzare în acest dosar, mai punctează RCS & RDS.

Tranşa retail pusă al dispoziţie de companie în cadrul ofertei a fost subscrisă integral în doar o oră şi jumătate, fiind suprasubscrisă semnificativ, peste 75 de milioane de actiuni Digi, pe segmentul de retail negarantat.

Dar puţini dintre investitorii în oferta Digi Communications s-au speriat de punerea sub urmărire penală a doi dintre şefii RCS&RDS şi şi-au retras subscrierile, după amendarea prospectului ofertei, per total aproximativ 350.000 de acţiuni, în condiţiile în care au mai şi venit investitori noi, dupa anuntarea  posibilitatii retragerii subscrierilor

Pe lângă problema anchetei DNA, trântită fix în mijlocul ofertei, în piaţă au apărut şi alte reclamaţii legate de listarea Digi. Unii brokeri se întreabă dacă nu cumva faptul că unii intermediari ai ofertei au acordat credite clienţilor, pe măsură ce gradul de suprasubscriere creştea, pentru a le asigura cote mai mari de alocare, nu a generat o denaturare a cererii.

Aceştia consideră că trebuie analizate criteriile pe care au fost acordate aceste credite. Aceste instrumente au fost utilizate şi la ofertele anterioare, de exemplu Romgaz, însă nu la această scară. În prezent, subscrierile pe retail la oferta Digi însumează aproximativ un miliard de euro, în condiţiile în care au fost făcute la preţul maxim de 56 de lei/acţiune. Preţul final va fi stabilit însă în urma subscrierilor de pe tranşa investitorilor instituţionali, în intervalul 38-56 lei/acţiune.

În condiţiile în care Digi Communications, acţionarul majoritar al RCS&RDS, este o companie din Olanda, prospectul ofertei a fost supus autorizării Autorităţii din Olanda, şi nu Autorităţii de Supraveghere Financiară de la noi.

ASF se derobează de orice responsabilitate privind această ofertă şi privind clarificarea aspectelor ei pentru investitori, în condiţiile în care, în piaţă, s-au făcut confuzii între Digi şi RCS&RDS, inclusiv în informările transmise de către brokeri.

ASF  a transmis: „Prospectul privind oferta publică secundară iniţială de vânzare de acţiuni de clasa B emise de Digi Communications NV, în scopul admiterii la tranzacţionare a acţiunilor de clasa B emise de societate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti, a fost aprobat în data de 26.04.2017 de către Autoritatea pentru Pieţe Financiare din Olanda (AFM), fiind întocmit în conformitate cu legislaţia sa naţională ce transpune Directiva 2003/71/CE privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare. În data de 27.04.2017 AFM a transmis către ASF notificarea deciziei de aprobare a prospectului aferent societăţii DIGI COMMUNICATIONS N.V., împreună cu o copie a acestuia şi a rezumatului în limba română. Urmarea notificării, ASF a asigurat publicarea pe site-ul propriu a documentelor primite.

Potrivit prevederilor art.17 din Directiva 2003/71/CE (transpus în Regulamentul nr.1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, la art.49), în cazul unei oferte publice transfrontaliere prospectul aprobat de statul membru de origine, precum şi orice amendament la acesta sunt valabile pentru oferta publică sau pentru admiterea la tranzacţionare într-un stat membru gazdă, cu condiţia ca autoritatea competentă a statului membru gazdă să fie notificată cu privire la aprobarea respectivelor documente.

Autoritatea statului membru gazdă (ASF) nu efectuează nicio procedură de aprobare sau procedură administrativă în ceea ce priveşte prospectul.

În conformitate cu prevederile art.51 din Regulamentul nr.1/2006, în situaţia în care ASF, în calitate de autoritate competentă gazdă, constată că s-au comis nereguli de către emitent sau de către instituţiile financiare însărcinate cu oferta publică sau că emitentul şi-a încălcat obligaţiile care îi reveneau ca urmare a faptului că valorile mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aceasta informează autoritatea competentă a statului membru de origine şi ESMA (The European Securities and Markets Authority) cu privire la aceste constatări.

În cazul în care, contrar măsurilor luate de către autoritatea competentă a statului membru de origine sau dacă aceste măsuri se dovedesc inadecvate, emitentul sau intermediarul însărcinat cu oferta publică continuă să încalce prevederile legale incidente, ASF, după ce a informat autoritatea competentă a statului membru de origine şi ESMA, ia toate măsurile care se impun pentru protecţia investitorilor şi informează Comisia Europeană şi ESMA cu privire la măsurile dispuse”.

Calea prin care ASF poate interveni, chiar dacă observă nereguli, este foarte lungă, iar instituţia nu pare să aibă nici o tragere să o apuce. De altfel, ASF nu a luat nici o poziţie când DNA a anuţat o anchetă asupra şefilor RCS&RDS.

În amendamentul prospectului se arată: „La data de 5 mai 2017, anumite persoane fizice, inclusiv două persoane care deţin în acest moment poziţii de conducere în principala filială a Societăţii, RCS & RDS, Ioan Bendei şi Mihai Dinei, precum şi fostul Director General al RCS & RDS, Alexandru Oprea, au fost înştiinţate în mod oficial de către DNA ca sunt anchetate în legatură cu săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi spălare de bani. La data de 8 mai 2017, RCS&RDS a fost înştiinţată oficial de către DNA că are calitatea de suspect în cadrul anchetei în curs cu privire la aceleaşi fapte.

În cadrul aceleiaşi anchete, domnul Dumitru Dragomir a fost inculpat, fiind acuzat că prin contractul de asociere în participaţiune ar fi primit mită în legătură cu contracte încheiate între RCS&RDS şi LPF cu privire la drepturi de televizare pentru meciuri de fotbal din Liga 1 şi că ar fi fost complice la spălarea de bani care se suspectează a fi fost realizată prin achiziţia de către RCS&RDS a ansamblului pentru evenimente.

Nu este exclus ca alţi administratori ai Societăţii sau ai RCS&RDS să dobândească calitatea de suspecţi în cadrul anchetei, pe măsură ce aceasta progresează. Societatea continuă să coopereze deplin în cadrul anchetei şi consideră că RCS&RDS şi foştii şi actualii membri ai conducerii sale au acţionat corect şi în conformitate cu legea. La acest moment nu au fost inculpate alte persoane ca urmare a anchetei, cu excepţia domnului Dragomir. Societatea nu poate anticipa dacă şi când ar putea să apară alte puneri sub acuzare, respectiv dacă orice astfel de inculpare va rezulta în adoptarea de măsuri preventive sau într-o condamnare”.

De asemenea, Societatea nu poate anticipa dacă şi când aceste persoane ar putea dobândi calitatea de suspecţi, când se va finaliza ancheta sau care va fi întinderea eventualei răspunderi a Societăţii sau a RCS&RDS ca urmare a celor rezultate în cadrul anchetei. În prospect, se precizează: „Sancţiunile posibile pot include, printre altele, amenzi penale aplicate RCS & RDS şi persoanelor fizice, sechestru de bunuri, excluderea RCS & RDS din anumite licitaţii publice sau private sau pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele fizice anchetate. Amenzile sau confiscările de bunuri pot fi semnificative.

Separat, DNA a investigat anumite plăţi de comisioane pe care LPF le-ar fi făcut la instructiunea domnului Dumitru Dragomir către un anumit intermediar, folosind fonduri pe care le-au primit anterior de la noi în schimbul dreptului exclusiv de a difuza meciurile din Liga 1. Acea investigaţie a condus la punerea sub acuzare a domnului Dumitru Dragomir pentru delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală. În iunie 2016, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat (cu drept de apel) pe domnul Dragomir la o pedeapsă cu închisoarea de 7 ani. Contractul nostru de difuzare încheiat cu LPF nu este investigat. De asemenea, noi nu am avut şi nu avem nicio relaţie comercială cu intermediarul despre care se pretinde că a fost implicat în presupusa schemă de spălare a banilor. DNA nu a avansat nicio acuzaţie împotriva noastră în legătură cu problema de mai sus.

Dacă vom fi acuzaţi sau dacă se va dovedi că am săvârşit fapte de corupţie sau de spălare de bani, inclusiv ca rezultat al anchetelor sus-menţionate, orice astfel de acuzaţii sau de încălcări pot determina prejudicii financiare, comerciale şi reputaţionale, oricare dintre acestea putând avea efecte negative semnificative asupra activităţii, situaţiei financiare şi rezultatele operaţiunilor noastre”.

Digi Communications va continua să coopereze deplin în cadrul anchetei şi consideră că RCS & RDS şi foştii sau actualii membri ai conducerii sale au acţionat corect şi în conformitate cu legea, potrivit prospectului.

Un grup de acţionari Digi Communications, acţionarul majoritar al RCS&RDS, a lansat, pe 28 aprilie, o ofertă prin care vrea să vândă un pachet de 21.744.108 acţiuni, pentru o sumă cuprinsă între 826,27 milioane de lei şi 1,21 miliarde de lei.

Oferta s-a derulat până pe 10 mai, acţiunile oferite spre vânzare fiind din clasa B, având drepturi limitate de vot (o acţiune din clasa B are un drept de vot, iar o acţiune din clasa A are 10 drepturi de vot), dar aceleaşi drepturi la dividende (ca si actiunile de clasa A).

Tranşa pentru investitorii de de retail cuprinde 15% din acţiuni, în timp ce restul, de 85%, este destinat tranşei investitorilor instituţionali.

Investitorilor de retail li se va acorda o alocare garantată de 100% pentru numărul maximum de 267 acţiuni oferite per investitor de retail, conform principiului „primul sosit, primul servit”, până la un număr total de 534.000 acţiuni oferite.

Investitorii de retail au obţinut o reducere de 7% din preţul de ofertă pentru subscrierile efectuate în mod valabil în primele cinci zile lucrătoare ale perioadei ofertei, până în data de 5 mai, şi o reducere de 3% din preţul de ofertă pentru subscrierile care s-au efectuat în perioada 8-10 mai.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ