Cum şi-au dat doctoratul instituţiile de forţă în a construi mari companii locale de IT pentru a susţine o direcţie economică strategică pe care tot ei s-o arunce la gunoi după câţiva ani, cu tot cu mii de angajaţi

0
364

În România, totul merge din ce în ce mai bine. IT-ul, de exemplu, aduce cam 6% din PIB, fiind considerat de către guvernanţi industrie strategică. Tocmai de aceea, prea târziu-demisionatul ministru al Finanţelor, dl. Mişa, le-a mulţumit acestor genii punându-le strategic, chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, o revoluţie fiscală sub brad, prin care le-a redus veniturile cu fix 6%. Logica bugetară a acestui Nicolae Dică al finanţelor care avea tot timpul echipa şi schimbările dictate de patron – atât aduci la PIB, atât îţi tăiem din salariu – este, să recunoaştem, inovatoare, la fel ca şi modul în care a iniţiat celebru TVA Split care în România a ajuns un TVA Spit (Scuipat, în engleză), respectiv ceea ce primeşte regulat în cap contribuabilul autohton din partea angajatului său, statul.

Noroc că fostul opozant intern, devenit acum ministru plin al finanţelor, dl. Teodorovici nu ratează nici o sedinţă de Guvern cu ordonanţe care să peticească Marea Revoluţie Fiscală din Octombrie 2017. Şi pare că asta îi va ocupa tot timpul în următoarele luni, mai ales că, de exemplu, noua ordonanţă ce a salvat tăierea de venit a IT-ştilor tocmai trebuie reparată: forţe oculte au introdus o formulă de calcul desăvârşită, încât dacă vrei să dai suplimentar o primă de la 300 la 850 de lei, cam 99,9 la sută din bani ajung la buget. Abia de la 850 de lei în sus angajatului începe să îi rămână 1 (un) leu, iar la 1.000 de lei primă generozitatea statului îi lasă 10% din bani. Astfel, tradiţionala zeciuială revine spectaculos, convieţuind în mod natural cu formularele smart, slimfit şi superdry pe care Guvernul le pregăteşte în ajutorul contribuabililor. Pentru că… prostie pura, pentru că… superficialitate sau pentru că putem! – vorba clasicilor în viaţă.

Apropo de marea descoperire a ministrului că la ANAF documentele online se depun la birou: e evident că dl. Teodorovici, altfel extrem de elegant şi modern după vorbă, după port, nu e fan al online-ului în propria relaţie intimă cu ANAF, cea de contribuabil. Oricine şi-a făcut cont din septembrie 2014 (parcă tot Orlando îl chema şi pe ministrul care a preluat prima oară mandatul în martie 2015) încoace pe staţiul public virtual al Fiscului, a aflat şocat că e convocat la sediu să probeze că a depus solicitarea online. La sectorul 1, de exemplu, biroul pentru „documente online” e la parter, iar oamenii sunt foarte draguţi şi se scuze pentru tâmpenia pe care sunt obligaţi să o facă, spunând că astea-s regulile de sus.

Ironia sorţii este că, simultan cu aceste întâmplări curente din România, UiPath, un start-up IT fondat de români tocmai primeşte o evaluare de un miliard de dolari – ba mai este specializat şi în automatizarea deciziilor luate de companii folosind principii de robotică. Băieţii aştia, care în trei ani au ajuns dintr-o mică firmă de apartament una dintre companiile pe care se află ochii tuturor marilor investitori ai lumii, ar putea robotiza Fiscul cu mult înaintea celor mai îndrăzneţe termene din Biblia naţiei, programul de guvernare. Însă, asemenea revoluţii reale sunt greu de pus în practică la noi, căci ar scăda până la dispariţie baza naţională de selecţie a următorilor Mişa, extrem de utili în a executa ordinele din vâlcovul – scuze, alcovul puterii. Norocul lui UiPath, considerată primul unicorn românesc, adică start-up ce ajunge să valoreze un miliard de dolari e că nu a apucat să fiinţeze prea mult prin ţară, devenind rapid o companie globală. Altfel, l-ar fi prins în funcţie pe primul ministru al comunicaţiilor care, de cum a intrat în birou, a pus să i se scoată degrabă computerul, spunând cu mândrie că nu l-a deschis vreodată.

Dealtfel, grija strategică a statului faţă de industria IT este elocventă privind retrospectiv la întâmplările ultimului deceniu, ce pot fi rezumate în sintagma microbistă datul cu stângu’-n dreptu’. Mai întâi, nişte creiere oxigenate de la sferele înalte ale Puterii decid că e timpul ca mari infrastructuri informatice critice (mediu, învăţământ, sănătate, fonduri europene etc) să fie administrate de companii locale. Bună sau rea, decizia este aplicată cu consecvenţă de toate instituţiile de forţă şi apar unicornii autohtoni, grupuri mari de firme care încep să câştige licitaţiile publice majore. SIVECO, UTI, Teamnet ajung să aibă împreună peste 10 mii de creiere şi să transforme giganţi precum HP, IBM sau Rokura în subcontractori, situaţie incredibilă pentru o ţărişoară ca a noastră – şi de neacceptat pentru ditamai concernele şi statele cu democraţii consolidate.

Aşa că la români minunile ţin fix un pic şi marele plan naţional se face praf tot de la vârf când vânătoarea politică devine un malaxor uriaş ce prinde inevitabil şi firmele până atunci susţinute aproape pe faţă de aceleaşi instituţii de forţă care acum le execută sumar. Încercuite de procurori, cu sechestre şi rechizitorii sângeroase, companiile în care statul român a pompat miliarde se dezintegrează, iar opinia publică află că patronii lor prezentaţi până atunci drept business-angels erau „penali” şi „corupţi”.

Rezultatul e că informatizarea statului, administrată în bună măsură de acele companii este, neaoş spus, belită precum celebrul-anchetat-de-lux-Porc-de-Crăciun, tăiat pe vremea când Statul Paralel era încă Paraleu. Dacă exemplul ANAF nu e suficient, la APIA licitaţia pentru extinderea sistemului informatic e amânată, contestată, reluată şi lăsată baltă de vreo 6 luni. Dar, pentru că încă nu a crăpat nimic în mod dramatic, mergem înainte.

Amuzant e că, în statul de drept, instituţiile publice începând cu Parchetul, DNA şi continuând cu ministerele continuă să cumpere mii de licenţe de la Microsoft, firmă care nu are nici o scamă pe brand în ciuda mega-dosarului de corupţie cu aceleaşi nume, care a stat la dospit până la prescriere.  Normal, calculatoarele trebuie să lucreze, iar licenţele luate prin gaşca de bizoni din dosarul DNA nu au fost pe bune, ci fictive. Evident, Microsoft nu a ştiut nimic. 🙂

În concluzie, întotdeauna în România sunt mai multe concluzii, depinde din care parte te uiti.

  1. La noi, pare că, pe lângă Statul Paralel, există şi Statul Perpendicular care se pune de-a curmezişul şi, pe lângă faptul că nu ştii care dintre ele e mai nociv, de cele mai multe ori îşi dau la gioale fără să-i pese de ce rezultate produc. Altfel spus, la vîrful ţării sunt prea mulţi unicorni pe metru pătrat care dau atât de tare şi de haotic din cap şi din copite încât în jurul lor nu poate rămâne cineva teafăr.
  1. Există şi în afaceri, ca şi în politică, băieţi buni şi băieţi răi. Problema este că, la noi băieţii odată buni au devenit răi şi sunt pe cale să ajungă iarăşi buni – situaţie puţin derutantă pentru mare parte din public. Despre Claudiu Florică şi Pescariu nu ştim nici acum dacă sunt buni, răi, acoperiţi, talentaţi, sau pur si simplu ghinionişti. Restul – sunt clar corupţi.
  2. IT-ul românesc nu mai vrea – şi, din perspectivă istoriei recente, are şi de ce – ajutorul statului; ar dori doar ca statul să nu îl mai încurce cu revoluţii fiscale fără sens şi cu miniştrii care nu au dat vreodată un email. Ceea ce, din perspectiva guvernamentală, pare un obiectiv de-a dreptul tupeist – pe bune, puştii aştia chiar se cred buricul pământului!
  3. „O societate de lupi ar fi extrem de nesăbuită dacă ar crede că numărul oilor va continua să crească indefinit”, spune Yuval Noah Harari în betsellerul său „Sapiens”. E valabil şi cu IT-ul autohton, despre care lupii alfa ai ţării cred că va creşte constant, pur şi simplu, din nimic – că resursa umană locală valoroasă e la tot pasul. Drept care viziunea unei Românii digitale este astăzi zero.
  4. În „Anglia, Anglia”, incredibilul romancier Julian Barnes construieşte o fascinantă utopie în care un miliardar îşi face propriul stat guvernat exclusiv de regulile pieţei, luând practic ostatică printr-un contract financiar exorbitant chiar Familia Regală, redusă la statutul de principală atracţie turistică. Senzaţia zilnică este că trăim tot mai acut într-o stat în care puternicii momentului vor să impună fiecare utopia sa, iar administraţia şi economia sunt în multe momente prizonierele unui joc absurd, din care ne e tot mai clar că nu va exista vreun câştigător.

Toate detaliile pe:

http://www.economica.net/adevarul-despre-sinuciderea-economica-girata-politic-legatura-dintre-unicorni-elita-statului-spagile-microsoft-si-marile-proiecte-it_150961.html

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ