Cum pierd banii Fondurile de Investiţii ale PARAVION şi eMAG în România însă ne dau “lecţii de business”… România nu se mai satură de ţepe multinaţionale… bănci care nu fac profit de 10 ani, firme care au pierderi de 10 ani şi nimeni nu se sesizează

0
2373

PARAVION TOUR SRL Bucureşti  deţine domeniul şi administrează site-ul de rezervări bilete de avion paravion.ro. Pe data de 17 august 2017 , la propria cerere,  a intrat în insolvenţă, conform deciziei  judecătorului  sindic Elena GÂRLICI de la Tribunalul Bucureşti –Dosarul nr.30527/3/2017.

În cererea introductivă, debitoarea a precizat că “valoarea datoriilor societăţii pentru plata cărora PARAVION TOUR SRL nu deţine fonduri băneşti disponibile este de 24.651.548 lei” şi că anul trecut a înregistrat pierderi de 1.497.500 lei.

BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL (Niculae BĂLAN) va îndeplini, în cadrul procedurii generale de insolvenţă, atribuţiile de administrator judiciar provizoriu, cu o remuneraţie iniţială de 2.500 lei. Termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor este 29 septembrie 2017, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să se întrunească pe 24 octombrie 2017.

Deşi susţine că această incapacitate de plată a apărut “ca urmare a scăderii dramatice a business-ului desfăşurat în Turcia” (prin portalul bavul.com), adevărul este că, ÎN ACTE, agenţia de turism nu a desfăşurat niciodată o activitate profitabilă, toate exerciţiile financiare de la înfiinţare (martie 2010) şi până în prezent fiind încheiate cu pierderi.

În ceea ce priveşte diminuarea semnificativă a cifrei de afaceri în anul 2016 – la 8,16 milioane lei, de la 193,82 milioane lei în anul 2015 -, aceasta are drept cauză schimbarea tipului de raportare contabilă, de pe rulaj pe comision.

Dar chiar şi cu această modificare, PARAVION TOUR SRL a încheiat şi anul trecut pe minus, ceea ce nu e o surpriză ţinând cont că este deţinută de un fond străin de investiţii – GED CAPITALDoar se ştie că fondurile de investiţii se ocupă cu acţiuni caritabile!

Oficial, asociat majoritar la PARAVION TOUR SRL este HAPPY TOUR SRL Bucureşti , agenţie de turism (controlată de GED CAPITAL) care pentru anii 2013-2015 a raportat o pierdere cumulată de 10.096.593 lei, iar la finalul anului trecut avea datorii totale de 28.032.581 lei.

Dincolo de declaraţiile reprezentanţilor agenţiei, care susţin că totul e în regulă (sigur e în regulă când nu poţi plăti datorii de 5,5 milioane euro!) şi turiştii ar trebui să dea năvală pe paravion.ro, de reţinut sunt următoarele “cifre”:

PARAVION  vinde  440.000 de bilete de avion pe an, adică peste 1.200 pe zi, în valoare de aproximativ 115.000 euro PE ZI (calculul e făcut la cifra de afaceri din 2015). Firma are datorii de peste 5 milioane euro… dar poliţa de asigurare este de… doar 50.000 dolari!. Credeţi că HAPPY TOUR SRL “ stă” mai rău?  Şi asigurarea de la HAPPY TOUR SRL este tot de 50.000 dolari… şi la vânzări ceva mai mari.

În legătură cu sloganul agenţiei “ Nu contează cu cine urmează să zbori, important e ca următoarea călătorie să o faci pentru tine! “ , se pare  că  sloganul adaptat la situaţia actuală ar trebui să sune aşa: “chiar contează de la cine cumperi biletul de avion, pentru că important e să zbori!

Toate detaliile pe :

http://supervizor.ro/paravion-datorii-declarate-de-2465-milioane-lei-agentia-are-vanzari-de-115-000-euro-pe-zi-si-asigurare-de-50-000-dolari/

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here