CU TREI LUNI ÎNAINTE DE FINALIZAREA IMPLEMENTĂRII SISTEMULUI RMS PENTRU MINISTERUL JUSTIȚIEI (IMPLEMENTATION OF A COMPREHENSIVE RESOURCES MANAGEMENT SYSTEM (RMS) FOR THE JUDICIAL SECTOR), ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR CHELTUIE 240.000 DE EURO PENTRU ACOPERIREA EŞECULUI

1
5107
SISTEMULUI RMS PENTRU MINISTERUL JUSTIȚIEI

Vă mărturisesc că sunt de-a dreptul consternat… Este absolut incredibil ce se întâmplă într-un minister în care am crezut sincer… Nici nu ştiu de unde să încep, mai ales că în data de 11.11.2016 am scris un articol despre stadiul în care se află proiectul RMS de la Ministerul Justiţiei şi ce mişcări au mai făcut grecii de la Intrarom/Intracom/Intrasoft, intraţi adânc în banii publici.

http://www.sfin.ro/recomandari/intraromintracom-groparii-proiectului-de-reforma-al-ministerului-justitiei-pierderi-de-milioane-de-euro-pentru-sistemul-de-justitie-din-romania/

Ceea ce se întâmplă acum pare chiar o bătaie de joc şi nu mă sfiesc să o spun.

Să vă explic, proiectul RMS pentru Ministerul Justiţiei are ca termen final de implementare data de 20.03.2017. Aici nu mai aduc în discuţie faptul că iniţial acesta ar fi trebuit finalizat de fapt în 2014 pentru ca în 2017 să fie finalizată perioada de mentenanţă. Cum, necum, aşa cum v-am explicat, grecii au reuşit să rostogolească termenele. Nu mai revin asupra tertipurilor folosite, descrise pe larg în precedentele articole.

http://www.sfin.ro/recomandari/intrarom-succesul-unui-esec-rasunator-la-ministerul-justitiei/

http://www.sfin.ro/recomandari/intracomintrasoft-intrarom-definitia-suficientei-bazate-pe-incompetenta-unor-functionari-din-ministerului-justitiei/

http://www.sfin.ro/recomandari/13-milioane-de-euro-incasati-in-avans-de-intracomintrasoft-intrarom-definitia-suficientei-bazate-pe-incompetenta-unor-functionari-din-ministerului-justitiei-continuare-cu-final/

Acum, când mai sunt 4 luni până la finalizarea proiectului, iată că Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează o licitaţie care pur şi simplu mă lăsa fără cuvinte.

124

Oferă 1.080.000 Lei (240.000 Euro) pentru a închiria o aplicaţie de tip ERP. De ce? Doar pentru 2 luni şi maxim 20 de zile, asta în condiţiile în care licitaţia este adjudecată şi contractul semnat până la 1 ianuarie 2017? Data depunerii licitaţiei este 16 decembrie, vin sărbătorile de iarnă, sarmale, caltaboş, cărniţă, vin, ţuică, bere sau delicateţuri pentru personajele sofisticate din minister.

Credeţi că va putea fi evaluată şi adjudecată această licitaţie mai devreme de sfârşitul lui ianuarie? În cazul acesta, ce rost mai are, dacă pe 20 martie 2017 intră în funcţiune faimosul RMS? Chiar în capitolul “1.3 Situaţia actuală, Contextul nevoii pentru achiziţie” al Caietului de Sarcini al licitaţiei cu pricina, este scris limpede, negru pe alb: “La momentul actual, ţinerea evidenţei contabile se realizează prin intermediul unei aplicaţii de gestiune şi contabilitate integrate, de tip web, utilizată de toate unităţile sistemului administraţie penitenciare, astfel încât aceasta reprezintă un sprijin real atât în procesul decizional, cât şi prin prisma acoperirii unor funcţionalităţi din palierul centralizărilor şi a automatizărilor sistemului de raportare a datelor obligatorii către alte instituţii.

Aceste nevoi au fost identificate de mai multă vreme de către experţii sistemului judiciar, fapt pentru care a fost iniţiată implementarea unui proiect prin care să fie dezvoltat un sistem informatic de management al resurselor materiale, financiare şi umane, denumit Resource Management System (RMS), care să funcţioneze la nivelul întregului sistem judiciar.

Proiectul este finanţat printr-un împrumut de la Banca Mondială şi este în implementare într-un stadiu avansat.” Cât de avansat domnilor? Folosiţi formulări generale care de fapt nu spun nimic. Acest sistem ar fi trebuit să fie funcţional în acest moment. Acest sistem are ca termen de semnare a acceptanţei funcţionale data de 20.03.2017. Testarea şi validarea unui astfel de sistem informatic durează cel puţin un trimestru. Cât de avansat este stadiul acestui sistem dacă dvs. iniţiaţi o procedură pentru închirierea unui alt sistem informatic de tip web care să îl înlocuiască pe cel existent. Mie mi se pare halucinant ce se întâmplă.

Aşa cum arătam în precedentele articole, s-au plătit deja peste 13 milioane de euro, până în prezent, către Intra… cum i-o mai fi chemând, pentru nimic. Acum mai plătim 240.000 euro pentru un program menit să acopere incompetenţa acestora?

Pe bună dreptate, precedentul sistem de tip web a fost închiriat sau implementat până la sfârşitul anului 2016 pentru ca toată lumea de bună-credinţă şi bun-simţ a mizat pe faptul că RMS va fi funcţional.

Dar să vedem ce spune mai departe Caietul de Sarcini:

“Având în vedere că la finele anului 2016 expiră perioada de închiriere a actualei aplicaţii informatice, pe fondul presiunii cauzate de continuă creştere a cerinţelor de informaţii (raportări) atât către manageri, cât şi către instituţiile de profila ale statului, în vederea evitării apariţiei unor blocaje în furnizarea informaţiilor financiar-contabile este imperios necesară demararea unei proceduri de achiziţie centralizată (prezenta achiziţie), la nivelul sistemului penitenciar, pentru încheierea unei aplicaţii informatice de evidenta contabilă şi bugetară, adaptată la nevoile instituţionale actuale”. Nu ar fi fost imperios necesară urgentarea procesului de implementare a RMS care ar trebui să fie soluţia tuturor problemelor?

Se mai gândeşte cineva la consecinţele uzurii morale a infrastructurii hardware, în valoare de aproximativ 5 milioane euro, a licenţelor, în valoare de peste 4 milioane de euro şi a suportului tehnic aferent licenţelor neutilizate în tot acest decalaj de aproape 8 ani? Dar la serviciile de implementare şi management plătite fără niciun rezultat? Echipele de implementare din partea ministerului sunt plătite suplimentar. Ce se va întâmpla cu aceste sume plătite în cazul unui eşec?

“Durata acordului cadru este: minim 12 luni – maxim 24 luni” Oare ce să însemne acest lucru? Vă pregătiţi pentru eventualitatea ca termenul de implementare să fie din nou rostogolit, cu până la 2 ani?

Şi ca să vă asigur că nu este o glumă, această licitaţie, va mai arăt cerinţele minime: “Pentru implementarea sistemului vor trebui respectate minim următoarele etape:

  • Analiza particularităţilor fluxurilor de activitate economică a sistemului penitenciar în vederea setării aplicaţiei
  • Implementare (setare aplicaţie, instalare)
  • Instruirea administratorilor de sistem
  • Testarea sistemului cu informaţii reale
  • Instruirea utilizatorilor
  • Portarea activităţii din modul de lucru actual pe noua aplicaţie
  • Monitorizarea activităţii pentru rezolvarea eventualelor probleme de operare”

Caietul de sarcini al licitaţiei are ca dată de ieşire 27 Septembrie 2016 iar data de depunere a ofertelor, 16 decembrie 2016. Prin urmare, au lăsat la dispoziţie ofertanţilor 3 luni pentru a-şi întocmi documentaţia. Mie acest lucru mi se pare un fapt care îmi întăreşte convingerea că la nivel de minister se cunoaşte foarte bine situaţia implementării RMS, se ştie foarte bine că nu va putea fi funcţional la termenul stabilit şi se încearcă prin toate mijloacele evitarea unei situaţii de blocaj, care, aşa cum se spune în caietul de sarcini, ar fi cauzată de „continua creştere a cerinţelor de informaţii”, încercând astfel să distragă atenţia de la adevăratul motiv.

 În cuprinsul răspunsului primit de la Ministerul Justiţiei, în martie 2016, eram ferm asiguraţi că: “Termenul 20.03.2017 reprezintă dată până la care toate modulele sistemului RMS trebuie să primească acceptanța operațională din partea tuturor beneficiarilor (MJ, CSM, ICCJ, MP și ANP) – dată de la care tot sistemul judiciar va utiliza RMS. Perioada de 3 ani de suport/mentenanță post-implementare începe de la data la care toate modulele primesc acceptanță operațională.” Deci şi ANP… Prin organizarea acestei licitaţii, doamnelor şi domnilor din Ministerul de Justiţie, vă deziceţi de acest termen?

Când veţi recunoaşte că RMS nu va fi, în niciun caz, funcţional la data de 20.03.2017?

Când veţi recunoaşte că veţi încerca din răsputeri să rostogoliţi termenul de finalizare pentru a nu ne face de râs în faţa Băncii Mondiale, ajutând în acest fel Intrarom/Com/Soft de la care sunteţi conştienţi că nu mai aveţi cum să recuperaţi sumele deja plătite, în caz de eşec?

Şi nu în ultimul rând, când veţi avea curajul să recunoaşteţi deschis că acest proiect este un fiasco?

Deocamdată Administraţia Naţională a Penitenciarelor chiar dacă este subordonată Ministerului Justiţiei, ţine să precizeze în preambul că „Unităţile penitenciare au personalitate juridică şi au calitatea de ordonatori de credite” motiv pentru care, se pare că s-a săturat să tot aştepte RMS-ul şi intuind blocajul care se apropie încearcă să îşi asigure bună funcţionare, din resurse bugetare proprii, probabil folosind banii care ar fi trebuit să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor detinutilor din penitenciare. Nu ţin deloc partea celor care ajung acolo, dintr-un motiv sau altul, dar poveştile care răzbat în ultimul timp, dincolo de zidurile penitenciarelor, despre condiţiile de viaţă de acolo, sunt, de-a dreptul, cutremurătoare.

Revin la proiect… Unde am mai auzit eu cuvântul acesta, închiriere? A,… da… În dosarul Microsoft 2, unde este vorba despre închiriere de licenţe IT Microsoft… Oare se poartă închirierile?