Cand competenta dispare, ne mor copiii

0
1940

Interviu cu dr. Danuț Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean Sf. Andrei din Constanța.

Zi de zi vedem perindându-se pe ecranele televizorelor aceleaşi figuri pe care le-am văzut şi revăzut şi pe care le cunoaştem poate mai mult decât ar fi necesar. Controversate sau mai puţin controversate, aceste personaje apar şi ne explică, cu aer atotştiutor, ce se întâmplă într-un domeniu sau altul al vieţii noastre economice sau sociale. De foarte multe ori, noi cei care luăm zi de zi în piept realităţile crude ale sistemului, constatăm că imaginea proiectată de la nivel guvernamental diferă foarte mult de realitatea, de multe ori crudă, cu care ne confruntăm. Simţim cel mai mult acest lucru atunci când venim în contact cu sistemul sanitar motiv pentru care l-am invitat pe doctorul Danuț Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean Sf. Andrei din Constanța, la un dialog deschis, pe teme de o stringentă actualitate, pentru a avea şi o altă perspectivă, una venită din interiorul sistemului.

CRIZA BEBELUŞILOR DIN ARGEŞ

S.F. Bună ziua, domnule doctor Danuț Căpăţână! Pentru început doresc să abordăm un subiect care, zilele acestea răscoleşte opinia publică din România şi mă refer la criza bebeluşilor din Jud. Argeş. Statul, oficialii guvernamentali ne comunică prin toate mijloacele dorinţa şi necesitatea creşterii natalităţii. Tinerele cupluri sunt îndemnate să aibă copii în schimb vedem criza profundă cu care se confruntă sistemul sanitar din România, Ministerul Sănătăţii, direcţiile sanitare judeţene şi nu în ultimul rând managementul spitalelor. Care este opinia dvs. vis-à-vis de toată această situaţie tristă şi extreme de complicată?

D.C. Cel mai mare regret, în aces caz, este că nişte copii, nişte bebeluşi, s-au prăpădit. Dincolo de acest trist eveniment cred că noi nu avem, în general, în sistemul sanitar, lucru dovedit de altfel şi în cazul la fel de nefericit de la Clubului Colectiv, acea componenta numită management al riscului. Există peste tot în lume o specialitate numită explicit managementul riscului… Din câte ştiu în România există un singur profesor abilitat, care are calificare pentru aşa ceva. Pntru a gestiona o astfel de criză, pe lângă abilităţile tale ca profesionist în sănătate trebuie să ai şi abilităţi de comunicare, trebuie să existe în spate o echipă care să ştie ce etape sunt de parcurs într-o astfel de situaţie, trebuie să ai planuri pregătite pentru epidemii de acest gen, pentru că acestea se pot întâmpla oricând.

S.F. Cum este posibil ca, în astfel de cazuri, la nivelul Ministrului Sănătăţii să nu existe o celulă de criză cu un comunicator, care să ne explice tuturor ce se întâmplă? Nu ar trebui să existe un asfel de comunicator?

D.C. Da, aveţi dreptate… Ar trebui să existe un astfel de comunicator nu numai la nivel de minister dar şi la nivelul spitalelor. Din păcate, legal nu există posibilitatea unei astfel de funcţii şi nici posibilitatea încheierii unui contract cu o companie care să asigure activitatea de PR. Aţi văzut peste tot că media stă la poarta spitalelor pentru că, sigur, în goana asta după senzaţional spitalele oferă multe subiecte care pot fi exploatate în acest sens. Părerea mea este că lucrurile astea ar trebui instituţionalizate cumva, adică spitalele să fie obligate să aibă un PR care să ştie să comunice presei, care să ştie cum să explice cetăţenilor pe înţelesul lor pentru că un medic oricât de bun este în meseria lui, partea asta de comunicare nu a studiat-o în facultate. Meseria purtătorului de cuvânt este una aparte. În SUA, spre exemplu, purtătorul de cuvânt al Casei Albe face parte din guvern, are rang de ministru. Este un personaj extrem de serios şi important pe care lumea, media, îl ascultă cu foarte mare atenţie. În acest moment noi nu avem în organigramă o astfel de funcţie. Organigramele sunt făcute prin ordin de ministru, Există, sigur, posibilitatea organizării unei licitaţii pentru angajarea serviciilor unei firme de PR dar vă spun sincer, m-am ferit pentru că având în vedere că la stabilirea câştigătorului licitaţiei criteriul de bază, luat în considerare, este preţul cel mai scăzut, conform OUG 34/2006, riscăm să ne trezim cu cine ştie ce firmă care licitează 2 lei, câştiga şi devine asfel purtătorul de cuvânt al unui spital de categorie 1A, aşa cum este Spitalul Judeţean Constanţa. Comunicarea de calitate, firmele de PR profesioniste, ştim cu toţii, costă… Lucrurile acestea ar trebui cumva reglate de la nivel central.

S.F. Să revenim, cu permisiunea dvs., la criza bebeluşilor din Argeş…

D.C. Opinia mea este că aceste lucruri se întâmplă în anul 2016, în România, datorită faptului că trăim în România. Să ne uităm la statistici… Suntem pe ultimul loc în Europa la consumul de săpun şi de şampon. E. coli este o bacterie care trăieşte în fecale. Nu trăieşte pe drumuri… Nu o putem lua din autobuz decât dacă a pus cineva mâna pe bară fără să se fi spălat pe mâini după ce a fost la toaletă. Deci lucrurile nu sunt foarte complicate. Dacă ne uităm predispoziţia la o astfel de infectare este mult mai mare în rural. Ştiţi foarte bine din statistici, dacă nu mă înşel, 80% dintre locuitorii de la sate au wc-ul în curte. Asta este realitatea şi cred că lucrurile ar trebui pornite din zona asta. Trebuie să recunoaştem, există încă foarte multă mizerie în ţară. Îmbucurător este faptul că ministerul, pentru prima dată, a apelat la specialişti externi, la o instituţie extrem de importanta din Europa care monitorizează toate bolile acestea transmisibile. Nu ştiu ce vor descoperi dar am încredere că rezultatele cercetărilor întreprinse de aceşti experţi ne vor arăta de unde trebuie să începem.

RELALITATEA CRUDĂ DIN SISTEMUL DE SĂNĂTATE ROMÂNESC

S.F. Subiectele zilei sunt extrem de multe şi fără să vrem alunecăm cu uşurinţă de la o temă la alta. Sistemul este cel care rămâne şi ar fi bine ca din toate aceste încercări să rămânem cu ceva, să îndreptăm câte ceva în politicile sanitare. Ce ne puteţi spune despre ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în sistemul sanitar din România?

D.C. Marele meu regret este că un ultimii 25 de ani nu a existat o coeziune între partidele politice, ONG-uri, asociaţii, pentru crearea unei strategii pe termen lung în ceea ce priveşte sănătatea. Vecinii nostril, ungurii au un memorandum pe 25 de ani pe domeniul sănătăţii pe care l-au respectat indifferent de partidul sau partidele politice aflate la putere. Continuitatea politicilor este foarte importantă în sănătate ca şi în educaţie. Sunt probleme naţionale de sănătate care nu se pot rezolva în unu, doi, trei ani sau într-un mandat. Acestea au nevoie de programe naţionale susţinute, de strategii proiectate pe 10, 15 sau 20 de ani pentru a avea rezultate. În plus şi din punct de vedere financiar, al costurilor ar fi mult mai bine pentru aş putea construi o proiecţie bugetară pe mai mulţi ani. Programele care se derulează în momentul de faţă arată mai mult a ajutor social decât a program naţional pentru că alocarea bugetară nu acoperă nici pe departe necesarul… Spre exemplu, există program naţional pe infarct miocardic. Eu ca Spital Judeţean primesc prin acest program, pentru 50 de cazuri în condiţiile în care eu am 200 de pacienţi. Cu alte cuvinte, cinic vorbind, cine face infarct în primele luni ale anului, are şanse de stentare cine nu… asta-i viaţa. Noi am avut noroc, pot spune… Consiliul Judeţean Constantă a finanţat această diferenţă şi astfel am avut bani să rezolvăm toate problemele de infarct miocardic. Sigur, este un efort al comunităţii, pentru comunitate dar atunci de ce-i mai spunem program naţional?

S.F. Vorbiţi despre planuri, strategii, proiecţii bugetare… Realizarea acestora ţine în primul rând de competenţa managementului unei entităţi, indiferent de domeniul în care activează. Avem, În sănătate, în acest moment, un management competent?

D.C. În sănătate managementul este extrem de important. Există programe de MBA (Master of Business Administration) care pregătesc manageri profesionişti. Principiile sunt aceleaşi, indiferent de domeniul în care sunt aplicate. Nu cred că s-a înţeles lucrul acesta sau nu se vrea. Haideţi să punem manageri oameni care sunt pregătiţi să conducă entităţi. Vă dau un exemplu… Există la Pariş un director care gestionează 17.000 de paturi. Acolo este o grupare enormă de spitale pe care acest om o gestionează. La noi există mari influenţe din partea facultăţilor, a universităţilor care îşi doresc impunerea, ca manageri, a unor doctori care sunt şi cadre didactice. Nimic de spus despre gradul lor de competent în specialitatea medicală dar vă sun cu toată sinceritatea, sunt zile în care problemele spitalului mă ţin în birou de dimineaţa de la ora 8 până târziu în noapte. Nu poţi într-o astfel de poziţie să mai şi operezi, să mai predai şi la facultate… Managerul trebuie să fie numai manager. Actul de conducere trebuie profesionalizat. Lucrurile astea se pot face… Vă mai dau un exemplu de anomalie a sistemului… Conform legii 95 managerul este incompatibil cu orice altă funcţie de conducere. Există Asociaţia Spitalelor din România, Asociaţia Managerilor de Spitale din România ori aceste entităţi de cine să fie conduse? Trebuie să aibă un preşedinte. Nu poate să fie un manager pentru că acest lucru contravine legii şi atunci, repet, de cine să fie conduse? Toate acestea nu sunt lucruri normale şi frânează evoluţia societăţii pentru că sănătatea este o componentă foarte importantă a societăţii.

GESTIONAREA DEZASTRELOR, O PROBLEMĂ SENSIBILĂ

S.F. Este în momentul de faţă sistemul sanitar din România să facă faţă unei situaţii de urgenţă de mari proporţii, aşa cum este organizat acum?

D.C. Nu, nu este pregătit, din păcate. Există o disciplină care se numeşte medicina de dezastre. Ca fost medic militar pot să fac o comparaţie între ceea ce se întâmpla înainte de revoluţie şi ceea ce se întâmplă acum. Existau planuri de intervenţie pentru situaţii de acest gen la marile unităţi din Dobrogea (Centrala de la Cernavodă, Oil Terminal, etc.). Noi ca Spital Judeţean nu avem capacitatea să facem faţă unui dezastru. Pe vremea aceea erau toate forţele implicate în aceste planuri, spitalele militare, cele civile, cele de campanile. Acum nu ştiu ce se întâmplă… Ori tratăm lucrurile superficial ori ducem lipsă de profesionişti. Să vă dau un exemplu… Avem o procedură scrisă ca în caz de accident la Centrala de la Cernavodă, cei care sunt contaminaţi, vin în Spitalul Judeţean unde eu sunt obligat să le amenajez o cameră de decontaminare. Ca militar eu ştiu că decontaminarea se face acolo, la faţa locului. Ori, conform acestei proceduri ce trebuie să fac eu? Îl urc în salvare şi îl aduc la Spitalul Judeţean ca să-i contaminez şi pe cei din jur? Vă spun cu toată responsabilitatea, nu putem face faţă unei astfel de situaţii pentru că spitalele din România nu sunt pregătite conform unui plan adecvat care trebuie făcut de nişte specialişti. Spitalele militare care au fost păstrate tocmai pentru a face faţa unor astfel de situaţii nu au practice niciun rol în momentul de faţă. Nu-I întrebă nimeni nimic… Ne întreabă pe noi ca Spital Judeţean. Dacă mâine, Doamne fereşte, se întâmplă ceva mâine la Cernavodă, a doua zi jumătate din cadrele medicale nu se prezintă la serviciu de teama de a nu fi contaminaţi radioactiv. Militarii în schimb trebuie să se prezinte le ordin pentru că altfel riscă să ajungă în faţa Tribunalului Militar. Este nevoie de o mai mare implicare a zonei militare în aceste planuri, tocmai pentru că am fost medic militar. În armată există mai multă rigoare, mai multă disciplină, există proceduri pe care spitalele civile nu le au sau nu au exerciţiul să le facă.

Vineri, continuăm interviul cu dr. Danuț Căpățână și vom vorbi despre situația din Spitalul Județean Sf. Andrei din Constanța

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ