Contrar bunului-simţ şi practicilor europene, vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel este menţinut în funcţie. Bucureştiul tace, Parisul se face că nu știe, procurorii clasează cauza… DE CE? CINE ÎL SUSȚINE?

0
12392

BRD LEAKS. Droguri în casa lui Claudiu Cercel. BRD este condusă de un vicepreşedinte în casa căruia s-au consumat stupefiante? Toate probele care fac legătura între Claudiu Cercel şi consumul de stupefiante, conduc la un singur răspuns: DA!

In casa vicepresedintelui BRD, cu ocazia unei perchezitii, ai fost gasite trei narghilele si un grinder folosite la consumul de droguri. Doua dintre acestea si aparatul de tocat iarba, prezentau urme de folosire!

În casa lui Claudiu Cercel au fost descoperite droguri în luna noiembrie, 2012. Informaţia apare în Rechizitoriul DIICOT, aflat în dosarul Bancherii 1.

Ordonanţa de clasare a dosarului privind consumul de stupefiante este cel puţin ciudată dar, în acelaşi timp, extrem de compromiţătoare pentru vicepreşedintele Claudiu Cercel, confirmând 100% că în casa acestuia s-au consumat droguri.

Începând cu anul 2015, vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel, a făcut declaraţii halucinante la DIICOT, imaginându-şi probabil că se află in fața tribunalului bulibaşei din Sinteşti. În schimb, Dana Bajescu, camarada sa, pe filiera Argus de dinainte de 1989, era “straight” când era vorba despre droguri, bravând, de fiecare dată, când mergea la Amsterdam impreună cu gaşca, deoarece acolo nu este interzis.

Autoarea unor denunţuri paranormale, Dana Bajescu a “uitat” iar procurorii Rădescu şi Todoran “n-au văzut “, nici milioanele de euro creaţi fictiv de ea, din calculator, cu care crea vip-uri de carton, nici suveicile de Monaco şi de Dorobanţi, nici sutele de documente falsificate şi multe  altele despre care veţi afla foarte curând.

Revenind la vicepreşedintele Cladiu Cercel, în casa căruia s-au consumat stupefiante, acesta a aruncat vina, de-a dreptul mârşav, chiar pe proriul fiu, declarând că instrumentele folosite erau de fapt suveniruri, aduse de acesta la intoarcerea din vacanta. Totul pentru ca el să se scoată, să iasă basma curată.

Din surse credibile, de rang înalt, din BRD, aflăm că unii colegi de şcoala ai fiului au confirmat faptul că acesta nu a avut nicio legătură cu narghilele folosite şi nici cu drogurile găsite în casa tatălui său. Băiatul a declarat la DIICOT cā nu a consumat stupefiante. Vai de tatăl care-şi foloseşte copilul pe post de scut!

Uitaţi mai jos un extras din Rechizitoriul procurorului George Militaru, din dosarul Bancherii 1:

Document 2 (reprodus)

 RECHIZITORIU DIICOT :

“ Fatā de inculpatul CERCEL DUCA se va dispune disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri în vederea consumului întrucât cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare a fost identificat un dispozitiv care poartă urme ce par a fi de stupefiante “.

Drogurile din casa lui Cercel au fost confirmate 100% prin expertiza efectuată.

Document 3 (reprodus)

Ordonanţa de clasare a cauzei din 13.06.2014 :

“…

La 01.11.2012 cu ocazia unei percheziţii domiciliare efectuate  în altă cauză, la locuinţa lui Cercel Duca Alexandru Claudiu, într-una dintre camerele imobilului, s-a găsit o narghilea din plastic, de culoare albă, inscripţionata cu o frunză de cannabis, ( proba nr.1 ), o narghilea din material plastic de culoare albastră ( proba nr. 2 ) , o narghilea electrică din material plastic de culoare neagră ( proba nr. 3 ) şi un grinder metalic (proba nr. 4) care prezentau urme de folosire.

Potrivit raportului de constatare nr. 2487093 din 20.03.2014, în probele nr, 2,3, şi 4, ridicate din locuinţa numitului Cercel Duca Alexandru Claudiu, s-a pus în evidenţă tetrahidrocanabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizatā de plantă cannabis ….

Având în vedere că există o cauză prevăzută de art. 16 alin.1 care împiedică exercitarea acţiunii penale,

În baza disp art. 314…

Dispun,

Clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum de droguri, fără drept, prev. de art. 4, alin. 1 din Legea 143/ 2000 întrucât nu există probe  că vreo persoană a comis infracţiunea…”

Observaţi că raportul de constatare a fost întocmit la aproape un an şi jumătate de la descoperirea drogurilor şi confirmă, fără drept de tăgadă, faptul că în casa lui Claudiu Cercel s-au consumat stupefiante.

Ca atare, fapta există, probaţiunea fiind dată pe trei instrumente folosite. Narghileaua adusă, probabil, ca suvenir de fiu este singura care nu prezintă urme de stupefiante.

Oare cine sa fi adus si folosit celelalte doua nargilele?

Procurorul spune că au fost folosite, că au prezentat urme de droguri cu THC, dar autorii sunt necunoscuţi… Nu vi se pare de-a dreptul hilară Ordonanţa procurorului E.D.?

Faptul că trei probe, nu una, indică urme de utilizare, dovedeşte dincolo de orice dubiu, că în casa vicepreşedintelui Cercel se consumau droguri, iar acestea sigur nu cădeau din cer, ci erau cumpărate de la diversi dealeri. O logică mai mult decât simplă.

Excludem din cauză faptul că in casa lui Claudiu Cercel, ar fi locuit, pe ascuns, un trib de indieni, care delirau învăluiţi în rotocoale de fum cu THC, trimiţând mesaje de aprobare a creditelor frauduloase sau de efectuare a operaţiunilor ilicite, în marjă. Să fi venit oare indienii din Sinteşti, acasă la Claudiu Cercel, pentru diverse treburi şi să fi consumat respectivele droguri?

Nu dezvoltăm subiectul, despre care cunoaştem detalii incredibile şi care în opinia noastră sunt de o gravitate deosebită, iar mizeria din casa lui Claudiu Cercel nu ne interesează, dar este bine să fie cunoscut de toată opinia publică din România pentru că vorbim totuşi despre actualul vicepreşedinte al uneia dintre primele trei bănci ale sistemul bancar românesc.

Închipuiţi-vă, doar pentru câteva secunde, ce-ar fi însemnat ca această faptă să se fi consumat în Franţa, la Societe Generale.

Ce s-ar fi întâmplat dacă un vicepreşedinte al Societe Generale ar fi fost doar bănuit că folosea droguri de mare risc în propria casa, nu prins, asa cum s-a intâmplat în cazul lui Cercel? Ar fi fost suspendat imediat, atât de Banca Centrală cât şi de directorul general al Societe Generale.

Legea în Franţa

– A consuma canabis, în Franţa, este interzis prin lege. Dacă sunteţi surprins de forţele de ordine că fumaţi o ţigară sau că posedaţi acest produs, chiar şi în cantităţi foarte mici, aţi comis o infracţiune.

– Începând cu data de 15 octombrie 2015, dacă nu ați mai fost depistat ca şi consumator de droguri, poliţia poate să vă propună o tranzacţie penală care include plata unei amenzi şi prestarea unei munci în folosul societăţii.

De reţinut este că acestă faptă, respectiv consumul de cannabis, a fost comisă în casa lui Claudiu Cercel,  înainte de anul 2015, in luna noiembrie 2012. Declaraţiile lui Cercel, cum că ustensilele folosite îi aparțin doar din anul 2011, nu au fost probate, acestea putând fi deţinute încă din anii 2007-2008, aşa cum susţin sursele noastre.

Mai mult decât atât, în casa vicepreşedintelui Claudiu Cercel, a fost probat consumul de droguri pe mai multe narghilele, ca atare, este posibil, să fi fost mai mulţi consumatori.

Bănuim că domnul Claudiu Cercel nu folosea douā narghilele în acelaşi timp.

Este limpede faptul că VICEPREŞEDINTELUI BRD I SĂ FĂCUT O PERCHEZIŢIE însă domnia sa nu şi dă demisia de onoare. I s-au găsit în casă TREI NARGHILELE SPECIFICE, iar pe DOUĂ dintre acestea, s-au găsit urme de folosire, de cannabis, mai exact. Logica simplă ne determină să tragem concluzia că iarba a fost consumată şi în compania altor persoane, aflate acolo în calitate de invitaţi.

Pe de altă parte, Claudiu Cercel era şi este, încă, prieten foarte bun cu Dana Bajescu cu care se vizita destul de des. De aici putem trage şi alte posibile concluzii, nu-i aşa?

Ia uitaţi ce mai spune legea în Franţa :

– Închisoarea reprezintă o modalitate excepţională pentru consumatorii de canabis. În schimb, dacă se demonstrează că iarba deţinută a fost destinată consumului mai multor persoane, pedepsele aplicate sunt similare cu cele pe care le primesc traficanţii de droguri.

Totul este limpede ca lumina zilei.

În lumea a treia, adică în România, la BRD groupe Societe Generale, aspectul reputational şi de conformitatea este doar un moft iar drogurile sunt, probabil, o normalitate, în accepţiunea direcţiei generale a BRD.

Noi credem că ştim de ce… Avem deocamdată o informaţie, transmisă oral, dar foarte credibilă… Aşteptăm şi varianta scrisă, cu probe. S-ar putea ca Europa financiară să se cutremure.

(va urma)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here