Legea dării în plată a fost promulgată în luna aprilie a anului 2016. De atunci şi până în luna septembrie a anului trecut, erau înregistrate 7.900 de solicitări de dare în plată pentru expuneri de 2,2 miliarde de lei, adică aproximativ 500 de milioane de euro, potrivit datelor BNR.
În unele cazuri de dare în plată o serie de creditori s-au trezit blocaţi din cauza debitorilor care au trimis notificare de dare în plată a imobilului luat pe credit, dar nu au mai urmat paşii următori prevăzuţi de lege.
În acest context, debitorul are suspendat contractul de credit şi plata ratelor, dar refuzul de a autentifica contractul de dare în plată îi permite acestuia să aibă în folosinţă gratuită imobilul pe o perioadă nedeterminată. Clarificările pot fi făcute prin emiterea unor alte hotărâri judecătoreşti care să oblige debitorul la continuarea demersurilor începute prin darea în plată sau printr-o eventuală completare a legii nr. 77/2017.
Mai multe instituţii de credit s-au trezit în faţa unei situaţii inedite în ultima perioadă. Astfel, unii debitori, chiar dacă ar avea cu ce să plătească ratele în continuare sau vor pur şi simplu să blocheze un proces de executare silită a imobilului luat pe credit, trimit notificarea de dare în plată către creditor, după care refuză să vină la renegocierea contractului sau la autentificarea notarială a contractului de dare în plată, potrivit unor surse bancare.
În acelasi timp, mai multe instituţii de credit sunt în situaţia în care debitorul condiţionează prezenţa la notar pentru autentificarea contractului de dare în plată, de plata cheltuielilor administrative, inclusiv întreţinere, facturi de utilităţi, de către creditor. Cum Legea 77/2017 nu stipulează ce se întâmplă sau cât timp poate dura o astfel de situaţie, creditorii ajung la concluzia că nu au de-a face cu clienţi de bună credinţă, ci pur şi simplu cu persoane care notifică banca pentru a-şi suspenda artifical contractul de credit sau executarea silită, pe o perioadă nedeterminată.
Avocatul Gheorghe Năstase consideră că un debitor care refuză să se prezinte la notar nu numai că iese din sfera bunei credinţe, dar trebuie considerat abuz de drept. “Deoarece Legea 77 nu prevede ce se întâmplă în astfel de cazuri, revine judecătorului sarcina să stabilească, pe de o parte, dacă este abuz de drept, iar, pe de altă parte, ce măsuri trebuie îndeplinite pentru a sancționa abuzul de drept și efectele acestuia”, precizează Gheorghe Năstase.
Cum însă nu în toate cazurile judecătorul decide dacă este sau nu abuz de drept, ce alte mijloace are la dispoziţie creditorul care nu are posibilitatea nici să ia în plată, nici să renegocieze contractul de credit, nici să dispună executarea silită a debitorului deoarece acesta refuză să se prezinte la notar pentru autentificarea contractului?
Creditorul este în blocaj deoarece:
*contractul de credit sau procesul de executare silită sunt suspendate odată cu simpla notificare de dare în plată făcută de debitor,
*de asemenea, blocajul vine din faptul că termenul de notificare şi autentificare a expirat, după neprezentarea debitorului la notar,
*debitorul nu se prezintă la proces şi continuă să stea în casă.
Interesant este că, în astfel de cazuri, sfaturile de neprezentare primite de debitor sunt chiar de la avocatul acestuia, după cum spun sursele citate, reprezentante ale creditorilor.
Avocatul Gheorghe Năstase consideră că “înlăturarea blocajului s-ar putea realiza, în opinia noastră, prin utilizarea uneia dintre următoarele 3 acțiuni civile:
*acțiune civilă pentru anularea notificării de dare în plată;
*acțiune civilă pentru emiterea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de dare în plată,
*acțiune civilă pentru obligarea debitorului la încheierea unui contract de dare în plată”.
Dar şi aici totul rămâne la latitudinea judecătorului, care poate declara sau nu nulă notificarea de dare în plată a debitorului, poate da hotărâre judecătorească pentru a înlocui contractul de dare în plată sau decizie judecătorească pentru a permite creditorului să perceapă penalizări pe durata blocajului.
Judecătorul ar putea, de asemenea, decide că notificarea de rea credinţă se poate încadra la articolul 244, alineatul 1 din Codul Penal, fapt care ar atrage răspunderea penală a unui astfel de debitor. Cum însă procesele de acest gen, care pot conduce la una din soluţiile oferite mai sus de avocatul Gheorghe Năstase durează circa 18 luni, în care debitorul se bucură de folosinţa gratuită a imobilului pe o perioadă nelimitată, iar creditorul nici nu încasează datoriile, nici nu percepe penalizări, se impune completarea Legii nr 77/2017.
