COMPLETURILE DE 5 JUDECĂTORI, PENTRU ANUL 2019, LA UN PAS DE A FI DESFIINŢATE IAR DECIZIILE ACESTORA, INCLUSIV CONDAMNĂRILE DEFINITIVE, ANULATE

0
1037

Miercuri, 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis anularea Hotărârii Colegiului de conducere a ÎCCJ, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, privind aprobarea compunerii completelor de 5 judecători pentru anul 2019.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost luată în procesul deschis de judecătoarea Camelia Bogdan împotriva CSM. Nefiind o decizie definitivă şi nici executorie, urmează să vedem dacă ÎCCJ se va pronunţa pentru menţinerea acesteia sau va decide altfel.

Iată soluţia pe scurt: “Respinge ca neîntemeiată exc. Lipsei de interes invocată de pârâtul CSM. Admite acţiunea reclamantei Bogdan Camelia. Admite în parte act. Conexă formulată de recl. Goga Octavian. Anulează Hoţ. nr. 1535/2018 a CSM-Sectia pentru judecători şi Hotărârile nr. 179/2018 şi nr. 2/2019 ale Colegiului de conducere al ICCJ. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de recl. Goga Octavian de suspendare a executării actelor administrative contestate. Ia act că nu s-au solicitat chelt. de judecată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare pe capătul de cerere privind suspendarea executării şi în termen de 15 zile în ceea ce priveşte anularea hoţ. Contestate. Cererea de recurs se depune la CAB. Pronunţată în şed. Pb. Azi, 02.10.2019, cu aplicarea art. 396 alin. 2 Cpc.”

În cazul în care ÎCCJ va menţine decizia CAB, toate deciziile completurilor de 5 judecători din 2019, inclusiv condamnările definitive, vor putea fi anulate. Printre acestea se află şi condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea, dispusă de un complet de 5 judecători de la ÎCCJ în data de 27 mai 2019.

Actele administrative anulate de CAB sunt Hotărârea CSM prin care s-au stabilit “efectele Deciziei nr. 685 din data de 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale a României în ceea ce priveşte completele de 5 judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru anul 2019”, “Hotărârea Colegiului de conducere nr. 2 din 3 ianuarie 2019 – aprobarea compunerii completelor de 5 judecători pentru anul 2019” şi “Hotărârea Colegiului de conducere nr.179 din 20 decembrie 2018 -măsuri pentru organizarea tragerii la sorţi a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019”.

Într-un interviu acordat publicaţiei stiripesurse.ro, Camelia Bogdan a declarat:

“Decizia Curţii de Apel este legală şi temeinică. De altfel, cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare în chestiunea imixtiunii CCR în activitatea ICCJ în ceea ce priveşte compunerea completurilor de la ICCJ a fost declarată admisibilă de CJUE. Prin decizia de astăzi, Curtea de Apel Bucureşti a constat nelegalitatea imixtiunii CSM-Sectia pentru judecători în activitatea ICCJ în materia alcătuirii completurilor de 5 judecători, dar şi nelegalitatea aducerii la îndeplinire a recomandării CSM-sectia pentru judecători de către ICCJ.

Eu am solicitat să se constate că CCR nu este mai presus de Lege şi că în cauză sunt aplicabile valenţele principiului QUOD NULLUM EST NULLUM PRODUCIT EFFECTUM.

Precizez că hotărârea nu produce efecte pentru trecut, fiind opozabilă doar celor care au invocat illo tempore nelegala compunere a completurilor de C5 judecători de la ICCJ, adică doar mie. Decizia îmi va permite să argumentez cu succes necesitatea anulării deciziilor nelegale pronunţate de completurile desemnate de ICCJ anul acesta în cauzele pendinte.

În ceea ce priveşte dosarele disjunse, acestea au ca obiect anularea concursului de promovare la ICCJ pe considerente de lipsă a meritocraţiei din procedura de evaluare, anularea concursului de alegere a inspectorului-șef Lucian Netejoru, anularea procedurii de soluţionare a cererilor de apărare a reputaţiei magistartilor şi totodată excluderea din comisiile de evaluare/promovare a judecătorilor a lectorului universitar Daniel Nițu de la Universitatea Babes-Bolyai, colaborator al cabinetului avocatului domnului Ovidiu Tender, corolar publicării unui articol în care susţine că la noi este legal să furi şi să treci averea pe numele altei persoane cu argumentul că judecătorii care aplică confiscarea de la terţi sunt pasibili de sancţiuni disciplinare”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here