Cei care fac judecăţi de tipul “vor creşte dobânzile în România pentru că trebuie să ajungă la rata inflaţiei” greşesc

0
1076
Obiectivul BNR

Aceasta, deoarece vom păstra un ecart între dobânzi şi rata inflaţiei, a declarat Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, într-o conferinţă.
Acesta a explicat :

“Epoca – că a fost o epocă, aproape 10 ani – a dobânzilor foarte scăzute şi real negative a trecut. Normalizarea, în sensul că se va ajunge la dobânzi pozitive, este un proces pe care nu-l putem contura în viitor, dar datorită faptului că în Europa sunt încă dobânzi real negative şi la noi rata dobânzii este sub rata inflaţiei. În consecinţă, cei care fac judecăţi de tipul “vor creşte dobânzile în România pentru că trebuie să ajungă la rata inflaţiei” greşesc, întrucât vom păstra şi noi un ecart, nu ştiu dacă va fi ca în Europa, pieţele ne vor spune. Acolo e cam de două procente între rata inflaţiei şi dobânzi. Nu ştiu dacă în România va fi tot de două procente. Deocamdată, e tot de două procente dacă vă uitaţi la cifre, dar se va păstra acest ecart. Ce aş vrea eu, nu am împuternicirea Consiliului, dar sunt guvernatorul Băncii Naţionale, să se întâmple nu înseamnă că se va întâmpla. Aş vrea ca această curbă a inflaţiei, pe care o s-o vedeţi miercuri, să vină în jos, curba dobânzilor să nu fie foarte ascendentă şi cândva se vor întâlni la un nivel care să fie foarte apropiat de ce va fi în Europa”.

Mugur Isărescu a mai afirmat că s-a terminat perioada dobânzilor scăzute, dar nu se ştie când se va ajunge la o normalizare, la dobânzi real pozitive.

Toate detaliile pe:

https://www.agerpres.ro/economic-intern/2018/05/07/video-isarescu-despre-dobanzi-vom-pastra-si-noi-un-ecart-intre-dobanzi-si-rata-inflatiei–103733

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here