Cea mai mare instituţie de învăţământ superior privat din România îşi prezintă oferta educaţională pentru anul universitar 2019 – 2020

0
212
  • 325.000 de români sunt absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret
  • 3 din 4 absolvenţi USH care au promovat examenul de Licență, sunt angajați în domeniul pe care l-au urmat pe perioada studiilor
  • Detectiv particular este cel mai NOU domeniu al Colegiului Universitar Spiru Haret

În perioada 1 iulie – 30 septembrie 2019, la Universitatea Spiru Haret, cea mai mare instituţie de învăţământ superior privat din România, are loc admiterea în anul universitar 2019 – 2020 la cele 42 de programe de Licenţă şi 31 de Masterat din cele 14 facultăţi în 5 centre universitare: Bucureşti, Constanţa, Braşov, Craiova şi Câmpulung.

Universitatea Spiru Haret funcționează din anul 1991 fiind recunoscută de Ministerul Educației Naționale prin acreditarea acordată de Agenţia Română de Asigurare a Calității în Învătământul Superior și Agenția Europeană de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Instituţia a fost înființată și acreditată prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 491/9 iulie 2002, care certifică faptul că Universitatea Spiru Haret, acreditată, este „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”.

La admiterea în ciclul de studii universitare de Licenţă pot participa absolvenţii de liceu cu diplomă de Bacalaureat sau cu diplomă echivalentă cu aceasta, indiferent de anul absolvirii liceului. Înscrierile au loc la secretariatele facultăţilor din toate centrele universitare din ţară. În Bucureşti, pe lângă secretariatele facultăţilor, mai sunt organizate birouri de admitere în str. Ion Ghica nr. 13, sector 3, parter şi în sediul din str. Nicolae Iorga nr. 34 – 36, sector 1, parter – sediul Serviciul Acte de Studii. Birourile de admitere funcţionează de luni până vineri în intervalul orar 9:00 – 18:00 şi sâmbătă între orele 9:00 – 12:00.

Oferta educaţională este una competitivă şi mereu adaptată cerinţelor de pe piaţa muncii. Ariile de studiu cuprind o paletă largă de specializări precum Ştiinţe Juridice, Informatică, Psihologie, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Științe economice şi administrative, Litere, Educație fizică şi Sport, Medicină Veterinară, acestea având o vizibilitate crescută în momentul de față în ofertele comunicate de către angajatori. Astfel, elevii care promovează anul acesta examenul de Bacalaureat, precum şi absolvenții promoțiilor anterioare au la dispoziţie o varietate de specializări din care pot alege, în funcție de vocația și abilitățile proprii.

Universitatea Spiru Haret dezvoltă o cultură pro calitate, garantând astfel o educaţie completă pentru actualii şi viitorii studenţi, care beneficiază de oportunităţi precum parteneriate cu mediul de afaceri, colaborări cu universităţi din întreaga lume sau participarea în cadrul programelor de tip Erasmus, stagii de practică, activităţi de voluntariat, internship.

Inserția profesională a absolvenților este un criteriu esențial pentru Universitatea Spiru Haret, de aceea instituția a reconfigurat în permanență planurile de învățământ și programele de studii, astfel încât absolvenții să-și dezvolte competențe și abilități profesionale, valori și aptitudini încă din primul an de facultate. Conform raportului Universității Spiru Haret de anul trecut, 3 din 4 absolvenţi care au promovat examenul de Licență, sunt angajați în domeniul pe care l-au urmat pe perioada studiilor. O altă cifră reprezentativă, conform aceluiaşi raport este că 325.000 de români sunt absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret. Cele mai competitive specializări din cadrul celor 14 facultăți ale instituției, potrivit cifrelor înregistrate anul trecut au fost: Ştiinţe Economice, Drept, Educație Fizică și Sport, Informatică, Psihologie, Management.

Detalii despre toate programele de Licenţă pot fi accesate pe https://www.admitere.spiruharet.ro/licenta.

12 domenii de Masterat în oferta educaţională USH

Conform Declarației de la Bologna (1999), semnată inclusiv de țara noastră, studiile universitare de Licență pot fi continuate prin Masterat, iar în cazul specializărilor cu o durată de 3 ani, continuarea acestora se impune în mod obligatoriu.

Masteratele din cadrul Universității Spiru Haret au drept misiune aprofundarea pregătirii specialistului în domeniul ales, astfel încât să-și formeze abilitățile profesionale și să facă față cu brio provocărilor profesionale, care devin din ce în ce mai complexe.

Oferta educaţională pentru programele de Masterat vizează 12 domenii precum Informatică, Drept, Ştiinţe Administrative, Ştiințe ale comunicării, Contabilitate, Finanţe, Management, Marketing, Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei, Filologie, Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice. Din anul universitar 2019 – 2020, vor fi introduse două programe noi de studii universitare de Masterat: Administraţie publică şi management în context european şi Managementul integrat al afacerilor. Toate detaliile despre programele de Masterat din cele cinci centre universitare pot fi aflate de aici https://www.admitere.spiruharet.ro/masterat.

1 iulie – 31 august, perioada de înscriere la Colegiul Universitar Spiru Haret

Patru domenii de top – Sanitar, Producţie media, IT şi Detectiv particular – fac parte din oferta educaţională a Colegiului Universitar Spiru Haret. Instituţia de învăţământ postliceal propune calificări profesionale de succes pe piaţa muncii. Detectiv particular este cel mai NOU domeniu al Colegiului Universitar Spiru Haret şi va funcţiona după autorizare în Bucureşti şi Craiova. Admiterea în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret Craiova este organizată şi pe domeniul Sanitar. Perioada de admitere pentru Colegiul Universitar Spiru Haret este 1 iulie – 31 august. Înscrierile sunt organizate la Bucureşti (domeniile Sanitar, Producţie media, IT şi Detectiv particular) şi la Craiova (domeniile Sanitar şi Detectiv particular). Detaliile despre admitere se pot accesa pe www.colegiuluniversitar.spiruharet.ro.

Peste 18.000 de elevi în programul Liceenii

Menţionăm că în perioada 11 februarie – 28 iunie, Universitatea Spiru Haret a desfăşurat Campania de preînscrieri online pentru programele de Licenţă, Masterat, iar viitorii studenţi au putut alege un program educaţional, asigurându-şi din timp statutul de student/masterand la USH. Aceştia trebuie să îşi confirme locul până pe 31 iulie şi nu vor mai achita taxa de înscriere. Numărul candidaţilor preînscrişi online a fost dublu faţă de cel înregistrat în 2018. Valoarea taxei de înscriere la Universitatea Spiru Haret este în acest an de 130 de lei, iar la Colegiul Universitar Spiru Haret este de 120 de lei.

Şi în acest an oferta educaţională a Universităţii Spiru Haret şi a Colegiului Universitar Spiru Haret a fost prezentată elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a în cadrul programului Liceenii, un parteneriat de 6 ani cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Începând cu anul acesta, programul a fost extins şi în judeţele Constanţa, Braşov, Argeş, Dolj, Giurgiu. Un număr de 142 de licee au fost vizitate şi peste 18.000 de elevi au aflat despre oferta educaţională a universităţii şi a colegiului în cadrul unor întâlniri interactive la care au participat profesori, studenţi şi absolvenţi haretişti.

Dobândirea statutului de student constă în depunerea dosarului de candidatură (ce include formularul de preînscriere), susținerea probelor de admitere specifice domeniului ales, obținerea calificativului de „admis” și încheierea contractului de studii.

Universitatea Spiru Haret menţine legătura cu studenţii, absolvenţii, dar şi cu cei interesaţi de proiectele în care instituţia este angrenată prin intermediul site-ului www.spiruharet.ro sau a paginii de Facebook: https://www.facebook.com/Universitatea.Spiru.Haret/ şi Instagram.

➡ Descoperă Universitatea Spiru Haret şi fii student haretist de la 1 octombrie 2019! #studentlaUSH

➡Vino şi TU la Colegiul Universitar Spiru Haret de la 1 septembrie 2019!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ