„BĂIEŢII DEŞTEPŢI” AI SERVICIILOR SE LUPTĂ SĂ OBŢINĂ CONTRACTUL DE 25,5 MILIOANE DE EURO CA SĂ DEZVOLTE PROGRAMUL SRI DE ANALIZĂ A BAZELOR DE DATE DESPRE TOŢI ROMÂNII

0
14455
sri

SRI LISTA 3

EXCLUSIV. „BĂIEŢII DEŞTEPŢI” AI SERVICIILOR SE LUPTĂ SĂ OBŢINĂ CONTRACTUL DE 25,5 MILIOANE DE EURO CA SĂ DEZVOLTE PROGRAMUL SRI DE ANALIZĂ A BAZELOR DE DATE DESPRE TOŢI ROMÂNII. LICITAŢIA, ÎN PLINĂ DESFĂŞURARE.

PROGRAMUL DE “41 DE MILIOANE DE EURO +. Programul SII, adică Sistemul Informatic Integrat, a luat naştere în 2003, la propunerea fostului director al SRI, Radu Timofte. SII funcţionează în baza unei decizii CSAT şi are în vedere interoperabilitatea între bazele de date ale principalelor instituţii ale statului. Este vorba despre bazele de date ce-i vizează pe toţi românii şi care aparţineau doar Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului de Finanţe, ANAF, Direcţiei Generale a Vămilor, Ministerului de Justiţie- Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerului Dezvoltării- APIA, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Băncii Naţională a României, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi care, în baza schimbului de date între instituţiile din Sistemul Naţional de Apărare, se află acum la dispoziţia Serviciului Român de Informaţii, MAI, Ministerului Public, Ministerului de Finanţe Publice şi Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

SII ANALIYTICS POZA 1Pentru că SRI susţine că este autoritate coordonatoare a acestei structuri IT&C, încă de anul trecut a început să dezvolte Sistemul Informatic Integrat, program deja operaţional din 2006. Astfel, în2015, SRI, prin Unitatea Militară 0929 Bucureşti, parte componentă a structurii Financiar- Logistice a SRI, a urcat pe sistemul de licitaţii publice, încă din 30 Ianuarie 2015, o primă licitaţie pentru implementarea programului Sistemului Informatic Integrat/ SII Infrastructură. Contractul de finanţare a fost datat abia în Februarie 2015 (nr. 1964/322/13.02.2015) iar banii au venit din fonduri europene, din Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice”. Licitaţia de 15,5 milioane de euro a fost atribuită pe 8 Iulie 2015.

sri 4În 2016, tot prin UM 0929 Bucureşti, SRI a demarat pe 17 Iulie 2016 şi a doua licitaţie deschisă pentru dezvoltarea aceluiaşi program. Este vorba despre pilonulSistemului Informatic Integrat partea de analiză, formare personal, integrare şi valorificare operaţionalăSII Analytics, al cărui contract de finanţare tot din fonduri europene – Programul Operaţional Competitivitate – a fost datat 28 Iulie 2016. În acest caz, valoarea contractului este mult mai mare decât în 2015 – 25,5 milioane de euro–  licitaţia este în plină desfăşurare (foto document sus), ofertele vor fi deschise peste 2 săptămâni, pe 16 Septembrie 2016, ora 18.00, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut.

Până acum, dezvoltarea de către SRI a Sistemului Informatic Integrat- Infrastructură şi Analiză a costat cel puţin 41,06 milioane de euro.

8 ASOCIERI ÎNTRE 18 FIRME PENTRU 25,5 MILIOANE DE EURO

De cum SRI, prin UM 0929 Bucureşti a ridicat pe SEAP licitaţia deschisă de 25,5 milioane de euro pentru al doilea pilon al programului Sistemul Informatic Inregrat au început să curgă şi anunţurile de participare la licitaţie. O primă listă a firmelor doritoare să câştige licitaţia SRI a apărut pe 28 August şi a doua în urmă cu 3 zile, pe 1 Septembrie 2016. Până acum, la licitaţia de 25,5 milioane de euro a SRI s-au înscris 8 asocieri între 18 firme participante, majoritatea ce desfăşoară activităţi în domeniul tehnologiei informaţiilor. Potrivit datelor publice şi oficiale, acestea sunt următoarele:

  • Asocierea 1: O firmă a unui arestat cu două offshoreuri în Cipru, alta a asociatului fostului şef al Direcţiei Generale de Analiză a SRI, una înfiinţată după Revoluţie şi alta low profile dar abonată la contracte cu statul

Lider: SC Logic Computer SRL, Asociaţi: SC Revitalco Management Consulting SRL, SC Amerilex SRL, Subcontractant: SC Cloud Research Studio SRL.

SC Logic Computer SRL îi are ca asociaţi pe Gheorghe Nica 5,77%, Dumitrache Laurenţiu 47,12 % şi Constantin Nica 47,12% şi este reprezentată de omul de afaceri Constantin Nica. Firma are contracte cu statul.

Profit net în creştere în ultimii ani şi de aproape 400.000 de euro în 2015. Salariaţi în 2015: 19.

SC Revitalco Management Consulting SRL s-a numit până pe 27 Septembrie 2014, E Factor Solutions SRL şi era parte a DRM Digital Resources Management SRL Braşov şi a Elevate Office Group SRL. Firma era deţinută iniţial de omul de afaceri Radu Abagiu- 45% care avea şi calitatea de administrator, de Gheorghe Alexandru- 50% şi de Dochiţa Abagiu cu doar 5%. Ulterior schimbării denumirii în SC Revitalco Management Consulting SRL, şi după ce Radu Abagiu îşi cedează în acest an partile sociale, firma ajunge să fie deţinută de Revitalco Global Services LTD Cipru cu 69,94% şi Ambrarco Consulting LTD, din Cipru cu 30.06%, offshoreuri reprezentate până atunci de Radu Abagiu. Administrator al firmei este Gheorghe Alexandru din Constanţa care a fost acţionar şi în Business Improvement Company SRL. La propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Radu Abagiu a fost arestat pe 22 Aprilie 2015 de Curtea de Apel pentru 30 de zile pentru operaţiuni fictive, complicitate la evaziune fiscală, speţă cu un prejudiciu de 9 milioane de lei adus bugetului de stat.

Profit net în creştere şi pe 2015 de 429 mii de euro. Salariaţi 2015: 10 angajaţi.

SC Amerilex SRL este înfiinţată în 1991, a fost implicată în afaceri IT imediat după Revoluţie şi îl are ca asociat unic pe Alexandru Sergiu Steriu din Ploieşti, domiciliat în Bucureşti. Firma a fost invocată în privatizarea fostei fabrici de calculatoare ICE Felix, România fiind în anii 1980 al doilea mare producător de calculatoare, memorii şi componente din blocul comunist.

Profit net în creştere în ultimii ani, pe 2015 de 419 mii de euro. Salariaţi în 2015: 32.

CAIET NITUSC Cloud Research Studio SRL este specializată în activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei şi este deţinută în prezent de Ştefan Dan Ciobanu – 45%, de cetăţeanul turc Mehmet Nazid Edin- 45% şi de către alţi doi cetăţeni turci-Ogrendil Utku şi Mehmet Nazif Edin care au fiecare câte 5%. Dan Ciobanu este şi administrator al firmei SC Cloud Research Studio SRL şi este implicat alături de cetăţeni români şi străini şi în alte firme specializate în tehnologia informaţiei. Dan Ciobanu este partener în firma Societatea Centrul de Analiză a Informaţiilor şi Evaluare a Tendinţelor – CAIET- SRL (foto), cu Ionel Niţu, fost ofiţer SRI, fost şef al Direcţiei Generale de Analiză a SRI, actualul preşedinte al New Strategy Center. New Strategy Center este un ONG partener cu Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice, controlată de fostul director adjunct condamnat definitiv al SRI, generalul cu patru stele, Dumitru Zamfir.

Profit net în 2015 de 4000 de euro, în scădere faţă de 2014 când a avut 6411 euro şi 10 angajaţi. Salariaţi 2015:14.

  • Asocierea 2: Firma de soft cu profit exploziv a interpusului lui Sebastian Ghiţă şi operatorul Telekom cu acţionariat statul român şi un offshore cipriot

Lider: SC Telekom România Communication SA, Asociat: Ymens Teamnet SRL.

Telekom._Experiente_impreuna_2SC Telekom România Communication SA este deţinută, pe structura acţionariatului de operaţiuni mobile- Telekom Mobile- de Cosmote Mobile Telecommunications SA, cu sediul în Grecia care are aproape 70% şi Telekom România Communications SA cu 30%. Structura acţionariatului Telekom România Communication SA pe operaţiuni fixeeste 45,99% –  Ministerul pentru Societatea Informaţională şi 54,0103% – offshoreul OTE International Investment’s Limited din Cipru, societatea fiind pe locul 12 din primele 50 de firme din România cu acţionar/ asociat din Cipru, după valoarea investiţiei cipriote. SC Telekom România Communication SA desfăşoară activităţi de telecomunicaţii prin reţele de cablu.

Firma este pe pierdere netă în 2015 cu 27 milioane de euro. Salariaţi 2015: 5291.

PADIU DRONEYmens Teamnet SRL a fost înfiinţată pe 4 Mai 2012, sub denumirea SC More Teamnet SRL şi a fost deţinută iniţial de SC Teamnet Internaţional SA cu 99% şi Mihai Cătălin Butunoi  cu 1%, care era şi administrator al firmei. După ce pe 21 Martie 2013 îşi schimbă denumirea în Ymens Teamnet SRL şi rămâne cu acelaşi acţionariat, la mijlocul lui 2014, în firma Ymens Teamnet SRL, principalii acţionari ajung să fie reprezentaţi de Bogdan Padiu (foto), mâna dreaptă a lui Sebastian Ghiţă. Astfel, SC Teamnet Internaţional SA cu 50% este reprezentată legal prin Bogdan Padiu, ca şi SC TNI Stock Invest SRL care deţine 24,25%, SC Invest Guidance SRL cu 24,75% iar Mihai Călin Butunoi rămâne cu 1% din firmă, dar este schimbat din funcţia de administrator. Pe 23 Septembrie 2014, SC Ymens Teamnet SRL şi SC Teamnet International SA se asociază în SC Teamnet IT Operations SRL, iar firmele Teamnet IT Operations SRL şi Ymens Gcloud SRL se mută în chiar sediul SC Ymens Teamnet SRL. Alături de Teamnet Dedalus, Teamnet Engireering şi Teamnet, Ymens Teamnet SRL face parte din structura Teamnet Group.

Pe 16 Septembrie 2015, firma Ymens Teamnet SRL îşi extinde obiectul de activitate de realizare de soft la comandă cu activităţi de servicii privind sistemele de securizare şi activităţi de învăţământ secundar, tehnic sau profesional.

Bogdan Padiu este colegul de liceu al lui Sebastian Ghiţă, deputat cercetat în patru dosare de corupţie şi membru al comisiei parlamentare de control asupra SRI, şi se regăsea anul trecut între cele 24 de persoane fizice despre care procurorii susţin că sunt controlate de deputat. Padiu este acţionar cu 12,67% la Teamnet Internaţional SA şi împuternicit al Fintech Investment LTD la Teamnet Internaţional SA, prin cumpărarea de acţiuni de la offshoreul cipriot Minasee Holdings LTD, societate pe care o controlează prin Keitha Internaţional Inc din Belize.

Profit net în 2015: 1,18 milioane de euro, de 139 de ori mai mare decât în 2014. Cifră de afaceri 2015: 14,7 milioane euro. Salariaţi 2015: 55.

  • Asocierea 3: O firmă din care a făcut parte şeful Omnilogic, Gabriel Marin, invocat de presă în speţa Microsoft şi “Israel Spy Company”

Lider: SC Frontal Communication, Asociat: Verint Systems Limited Israel.

GABRIEL MARIN OMNILOGICSC Frontal Communication SRL. Pe 17 Octombrie 2002, numele firmei SC Frontal Communication SRL era Omnilogic Communications SRL şi avea ca asociaţi firma General Communications Gmbh din Austria cu 90%, prin împuternicitul Constantin Mihăilă şi pe Gabriel Marin (foto), fondatorul şi Chief Executive Officer al firmei Omnilogic, cu 10%. Abia după 6 ani, pe 2 Aprilie 2008, SC Omnilogic Commnunications SRL îşi schimbă numele în SC Frontal Communication SRL dar rămâne cu acelaşi acţionariat: General Communications Gmbh din Austria, reprezentată prin Constantin Mihăilă are 90% şi Gabriel Marin – 10% şi îl numeşte administrator pe Ion Ivaşcu. Pe 25 Noiembrie 2008, Gabriel Marin îşi cesionează toate acţiunile deţinute la SC Frontal Communication SRL lui Elisabeth Mayer, cetăţean austriac, astfel că firma ajunge să fie deţinută în prezent de General Communications Gmbh Austria cu 90% şi cetăţeanul austriac Elisabeth Mayer cu 10%.

În timp, societatea îşi completează constant domeniile de activitate iar administrator devine Sebastian Bănică din Ploieşti. Potrivit presei centrale, Omnilogic, firma condusă de Gabriel Marin ca director general, este o abonată la contractele cu statul, având de-a lungul timpului contracte cu STS, cu SRI, cu Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu Ministerul de Finanţe, cu ministerul Comunicaţiilor condus de Gabriel Sandu- în proiectul eRomânia, cu Compania Naţională “Imprimeria Naţională” SA şi cu ministerul Educaţiei, condus de Remus Pricopie.

Numele lui Gabriel Marin, şeful Omnilogic, a fost evocat de presă şi în scandalul Microsoft, ca denunţător, însă oficial şeful Omnilogic a negat informaţia, susţinând că este doar o coincidenţă de nume faptul că unul din denunţătorii din dosarul Microsoft a primit de la procurori pseudonimul “Marin Gabi”.

Profit net în 2015: 163.932 euro, triplu faţă de 2014. Salariaţi 2015: 15.

MEIR SPERLING VERINTVerint Systems Limited este o firmă globală tehnologie a informaţiei cu sediu central în SUA, New York, cu birouri în Israel, Herzlyia, Europa, Orientul Mijlociu şi Asia Pacific, condusă din 1994 de Dan Bodner, cetăţean israelian, fost ofiţer în forţele armate israeliene. Firma Verint Systems Limited este de altfel şi asociată cu Technion Israel Institute of Technology iar jumătate din angajaţii Verint sunt israelieni. Până pe 15 Septembrie 2015, fost preşedinte al Verint Communications Intelligence and Cyber Investigative Solutions şi Chief Strategy Officer a fost Meir Sperling (foto), cel care a deţinut poziţii importante în două companii de telecomunicaţii israeliene, Tadiran şi ECI, amândouă având legături strânse cu ministere de Interne şi servicii militare din întreaga lume, inclusiv cu forţele armate israeliene. Carmel Vernia, un alt fost top executive pe Operaţiuni Speciale al Verint până în 1999, a fost numit apoi şeful cercetătorilor în ministerul Industriei şi Comerţului israelian. Presa internaţională prezintă firma Verint Systems ca fiind “Israel Spy Company”. Din managementul executiv al companiei mai fac parte persoane ce au legături dar şi contracte cu structuri de securitate din toată lumea: SUA, UK, Israel. Verint Systems Limited se ocupă de proiectele Big Data pentru structuri atât guvernamentale cât şi comerciale din multe state.

  • Asocierea 4: Dragoş Stan de la Net Consulting, prietenul denunţătorului Microsoft, Claudiu Florică, retras din firmă acum 3 luni.

Lider: SC Asseco See SRL.

DRAGOS STAN NET CONSULTINGFirma SC Asseco See SRL se numea în Iunie 2003 SC Net Consulting SRL şi era deţinută de cetăţeanul austriac Josef Graf care avea 70% şi era reprezentat de Şerban Dragoş Stan (foto), de Ion Coltan cu 15% dar şi de Şerban Dragoş Stan tot cu 15%, care era administrator al societăţii. Cei trei mai deţineau şi firma Scop Computers SRL – cu care SRI/ UM 0929 a avut contracte, Biochim Medical SRL, Electronet SRL . În Iulie 2004, în urma unor cesionări de acţiuni, din cei care deţin societatea rămân doar Ion Coltan cu 50% şi Dragoş Şerban Stan cu 50%.

Firma începe să aibă profituri mari, contracte cu autorităţi de stat iar în Decembrie 2006, în firmă intră şi Alexandru Vişan, astfel că societatea ajunge să fie deţinută de Şerban Dragoş Stan care are 60%, Ion Coltan- 20% şi Alexandru Vişan- 20%.

Pe 9 Iulie 2009, SC Net Consulting SRL este preluată de societatea Asseco din Polonia, astfel că din ea fac parte Asseco South East Europe Spolka Akcyjna din Polonia şi Asseco Poland SA tot din Polonia, dar are o conducere executivă formată tot Stan Şerban Dragoş şi de alţi 5 administratori. Pe 18 Mai 2016, Stan Şerban Dragoş dispare din firmă şi îşi face cu vechii acţionari alte firme: Toomuch FresHair SRL, MB Trading Quality SRL.

Dragoş Stan este menţionat în dosarul Microsoft ca prieten al denunţătorului Claudiu Florică, al lui Thomas Heintchel prin care ar fi înfiinţat societatea Technet Austria, şi ca administrator al firmelor Scop Computers SA, Net Consulting SRL, al offshoreului Zonko Overseas LTD, dar şi ca intermediar în firma Profinet. Procurorii susţin că în speţa Microsoft, lui Dragoş Stan “îi revenea rolul de a asigura un circuit al sumelor de bani care să permită plata unor comisioane către persoanele decidente prin înfiinţarea unor societăţi anonime”.

Profit net în 2015: 679.969 euro, aproape la jumătatea celui din 2014. Salariaţi 2015: 145.

  • Asocierea 5: Firma partenerului fiicei generalului Dumitru Zamfir, fost director adjunct condamnat definitiv al SRI, firma din care a dispărut şeful Omnilogic şi o alta low profile cu 12 salariaţi şi profit exploziv.

Lider: SC Mira Telecom SA, Asociat: SC Datanet Systems SRL, Subcontractant: SC Dataware Consulting SRL.

zamfir sriSC Mira Telecom SA. Înfiinţată în 1998, Mira Telecom SRL îi avea în 2003 ca acţionari pe Ilie Stelian cu 80% şi Wilhelm Bubeneck cu 20% iar la sfârşitul lui 2007, Wilhelm Bubeneck iese din firmă, iar Mira Telecom ajunge să fie deţinută doar de Stelian Ilie cu 68,3% şi de Cristina Camelia Ilie cu 31,6% şi Dragoş Băsmăluţă este numit administrator al firmei şi ulterior CEO.

Firma câştigă contracte cu statul iar în 2011 este deţinută de Stelian Ilie cu 80%, de Dragoş Băsmăluţă cu 15% şi de Florin Dănuţ Modoran cu 5%. Ulterior, în firmă întră şi Nicolae Răzvan Preda, iar firma se dezvoltă prin înfiinţarea mai multor societăţi în ţară, formând grupul Mira din care fac parte: SC Logika IT Solutions SRL, Mira Technologies Group SRL, City Serv SRL şi Mira Software Technologies SRL.

Firma ia garanţii de la Eximbamk şi credite de la Banca Transilvania iar Logika IT Solutions, firmă a grupului, semnează contracte cu BRCI- fosta ATE Bank, Auto Italia Impex, Libra Internet Bank România, Credit Europe Bank, GDM Ro Electronics, Telekom Communications SA, Honda Trading România, OTP Bank România, Banca Comercială Carpatica, Smithfield Prod, G4S Security Systems, Romcard, Provus, Peli Filip, Romprest Service. În decembrie 2015, Mira Telecom pune ipoteci mobiliare asupra creanţelor şi soldului contului rezultat din încasările contractelor cu SRI- UM 0929, făcute ca lider de asociere, Administraţia Prezidenţială, Agenţia Naţională pentru Pescuit, Societatea Română de Radiodifuziune, Autoritatea Navală Română.

DRAGOS BASMALUTAÎn August acest an, firma care desfăşoară activităţi de telecomunicaţii în reţele fără cablu (exclusiv prin satelit) declară că vrea să fabrice şi echipamente electrice, să desfăşoare activităţi de arhitectură, lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor dar şi alte activităţi de învăţământ.

Persoana împuternicită să reprezinte Mira Telecom este Dragoş Băsmăluţă (foto), acţionar la rândul lui cu 50% şi în SC Logika IT Solutions SRL, din care are 10% şi Maria Iuliana Zamfir, fata generalului SRI cu patru stele, Dumitru Zamfir (foto), fost director adjunct al SRI din 1997 şi până în 2008.

Dumitru Zamfir a deţinut până pe 1 Septembrie 2015, cu 90%, firma Security Global Consulting alături de Viorel Soare. Firma lui Zamfir a fost acţionară împreună cu firma 2K Telecom a lui Alexandru Ghiţă, fratele lui Sebastian Ghiţă, în Penta Group TSM SRL, a fost acţionară în RBA Creator Consulting SRL şi în Logical Integrated Systems SRL, alături tot de Teamnet Intenational SA, Invest Guidance SRL, Ilogic Smart Invest SRL şi TNI Stock Invest SRL.

zamfirPe 13 Februarie 2012, Dumitru Zamfir (foto), fost director adjunct al SRI, ca şi Ionel Marin, a fost condamnat definitiv de judecătorii ÎCCJ la 1 an de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de 3 ani, pentru infracţiunea de fals în declaraţii, în dosarul privind închirierea şi ulterior cumpărarea ilegală a locuinţelor RAAPPS.

Dumitru Zamfir controlează şi Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice, unde membri activi sunt şi firmele Revitalco Management & Consulting (Asocierea 1), Ymens (Asocierea 2) şi Telekom (Asocierea 2), Asseco See (Asocierea 4), Siveco (Asocierea 6), Certsign (Asocierea 7), Logika It Solutions în care este acţionar fiica sa, S&T, Teamnet.

Profit net 2015: 239.466 euro, uşor în scădere faţă de 2014. Salariaţi 2015: 53.

SC Datanet Systems SRL este înfiinţată în 1998 şi a fost formată initial din asocierea dintre General Communications Gmbh din Austria reprezentată tot de Gabriel Marin de la Omnilogic (foto) care deţine şi SC Frontal Communication SRL şi care în Datanet System are 50%, Vasile Velicu- 12,5%, Gabriel Muşat- 12,5%, Dragoş Stroescu- 12,5% , Clementina Daniela Velicu- 12,5%, avându-l ca administrator şi director general pe Gabriel Muşat. În Aprilie 2015 Soitron Group SE din Slovacia ajungă să aibă 57,25% din firmă, Gabriel Muşat 12,25%, Dragoş Stroescu 12,25% iar Clementina Daniela Velicu 18,25%.GABRIEL MARIN 1

Profit net 2015:1,5 milioane de euro, în scădere cu 500.000 de euro faţă de 2014. Salariaţi 2015: 56.

SC Dataware Consulting SRL. Înfiinţată în 2011, Dataware Consulting SRL este deţinută de Cristian Cătălin Georgescu cu 52% şi Adrian Constantin Savu cu 48% care este şi administrator. Societatea are ca activitate principală consultanţa în tehnologia informaţiei. Cristian Cătălin Georgescu a mai făcut parte din firma Oneid Proffesional Service SRL.

Profit net 2015:1,34 milioane de euro, de 11 ori mai mare decât în 2014. Salariaţi 2015: 12.

  • Asocierea 6: Irina Socol, condamnata pentru evaziune fiscală, un proxy al lui Sebastian Ghiţă fără bilanţ care dispare, o vâlceancă şi un gigant al apărării.

Lider: Siveco România SA, Asociat: SC Nova Tech Integrated Solutions SRL, Subcontractanţi: SC Romsoft International SRL, BAE Systems Applied Intelligence.

SC Siveco România SA. Fondată în 1992, firma Siveco i-a avut acum 13 ani ca acţionari pe Siveco Netherlands BV din Olanda, Irina Socol, Mihai Alexandru Rădăşanu, Gabriel Florian Ilia, Daniela Bichir şi Ecaterina Aurora Crusti. În prezent, firma este deţinută de Siveco Netherlands cu 63,7%, Irina Socol, Alexandru Mihai Rădăşanu, Florian Gabriel Ilia şi Daniela Bichir.

IRINA SOCOL CATUSEIrina Socol (foto) a fost arestată în Septembrie 2014 de către judecători pentru evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice, alături de fosta sa parteneră din firmă Aurora Ecaterina Crusti, într-un dosar al Parchetului Curţii de Apel Bucureşti. În Mai 2016, Irina Socol, preşedintele Siveco România, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală, fiind acuzat că a creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale prin care ar fi făcut tranzacţii fictive în 4 ani de 10 milioane de euro. Din cercetări a reieşit că în contabilitatea Siveco ar fi fost întregistrate achiziţii fictive de servicii prin crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate iar administratorii firmelor erau cetăţeni de etnie romă din Sinteşti. Ilfov, care se ocupau de colectarea de fier vechi, bugetul find prejudiciar cu peste 3 milioane de euro. În Iulie 2016, judecătorii Tribunalului Prahova au dispus eliberarea condiţionată a Irinei Socol din Penitenciarul de Femei Târgşor.

Profit net 2015: 2,3 milioane de euro, după anul 2014 încheiat cu o pierdere netă de 6,2 milioane de euro. Salariaţi 2015: 543.

SC Nova Tech Integrated Solutions SRL. Înfiinţată în August 2015, firma Nova Tech Integrated Solutions a fost deţinută până de curând cu 95% de Liviu Mircea Uruc (foto), interpus al lui Sebastian Ghiţă în circuitul de firme, şi de Iulian Răzvan Băcoianu cu 5%. Liviu Mircea Uruc, proxy al lui Sebastian Ghiţă, a fost şi administrator al firmei.URUC 1În Octombrie 2015, firma îşi majorează capitalul social, astfel că Liviu Uruc iese din societate iar aceasta ajunge să fie deţinută de partenerul său, Iulian Băicoianu cu 45%, Andrei Cruceru cu 25%, Giorgia Borduşanu- 20% şi Costel Iustinian Timofte- 10%. Avocatul împuternicit al firmei devine avocatul lui Sebastian Ghiţă, Andrei Nicolescu.

În Iunie 2016, Nova Tech Integrated Solutions mai face o majorare de capital iar firma ajunge să fie deţinută de Iulian Băicoianu cu 25%, Andrei Cruceru cu 25%, Giorgia Borduşanu- 30% şi Daniel Boiangiu cu 20%, Costel Timofte fiind condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare la Penitenciarul Ploieşti, fiind între timp eliberat condiţionat.

De-a lungul timpului, Liviu Mircea Uruc, intemediar al lui Sebastian Ghiţă, a controlat sau, după caz, controlează şi firmele SC Efect Media SRL, Affichage România SRL, Topmedia Grup SRL, Outdoor Media SRL, Multireclama SRL, Take Media SRL, Real Media Vision SRL, Romanian Billboard Network SRL, Churchill Media SRL, Image Factory Media SRL, Esrom Advertising SRL, SC Biroul de Tranzacţii şi Comerţ BTC SRL, SC Ars Industrial SRL.

Firma nu şi-a depus bilanţul pe niciun an, astfel că indicatorii financiari ai societăţii nu se regăsesc pe siteul actualizat al Ministerului de Finanţe.

MIHAELA URSATEANURomsoft International SRL. Firma Romsoft International SRL îi are ca asociaţi fondatori pe Mihaela Ursăţeanu (foto) cu 99% care a fost şi administrator şi pe Ion Ursăţeanu cu 1%. În Iunie 2016, printr-o majorare de capital, acţionariatul firmei se inversează, astfel că Ion Ursăţeanu ajunge să deţină 94,9% din societate iar Mihaela Ursăţeanu 5,1%. În Iulie acest an, firma îşi schimbă denumirea în Creative Unisoft Business SRL. Presa de specialitate o indică pe Mihaela Claudia Ursăţeanu, femeie de afaceri din Râmnicu Vâlcea, una dintre cele 100 cele mai puternice femei de afaceri din România, cu multe contracte de la stat, având afaceri ca furnizor de software şi soluţii integrate IT în multe domenii de activiate: producţie, energie, servicii, distribuţie, instituţii publice.

Profit net 2015: 19.107 euro, de 5 ori mai mare decât în 2014. Salariaţi 2015: 31.

BAE SYSTEMSBAE Systems Applied Intelligence Danemarca este o filială a BAE Systems Applied Intelligence, fosta Detica, divizia globală de consultanţă în tehnologie şi afaceri, specializată pe hardware şi software, deţinută de BAE Systems. Compania cu cartierul general în UK are birouri în 19 state din Europa, America de Nord, Australia, Asia şi Africa de Sud. Expertiza BAE Systems Applied Intelligence este pe cyber security, prevenţia infracţiunilor financiare, comunicaţii şi transformare digitală şi activează în domenii ce vizează securitatea naţională, instituţii financiare- bănci şi asigurări, telecomunicaţii, sănătate, transport, energie şi utilităţi. Listată pe bursa de la Londra încă din 2002, BAE Systems Applied Intelligence este un partener pe probleme de apărare al Guvernului Marii Britanii. BAE Systems, firma mamă, a fost criticată de-a lungul anilor, în presa internaţională că desfăşoară activităţi de spionaj, a fost la rândul ei ţinta autorităţilor din China pe activităţi de cyber spionaj şi a fost acuzată în Norvegia că produce sau dezvoltă componente ale armelor nucleare.

Implicată în cele mai mari proiecte de apărare în multe state, BAE Systems este deţinută de puternice fonduri de investiţii din Marea Britanie şi SUA cu activităţi globale iar pieţele pe care le controlează sunt Australia, India, Arabia Saudită, UK şi SUA.

Profitul operaţional al gigantului de apărare Bae Systems a crescut în 2015 de la 1,3 la 1,5 miliarde de lire sterline, în timp ce vânzările au crescut şi ele de la 1,3 miliarde de lire sterline la 17,9 miliarde de lire sterline.

  • Asocierea 7: Urdăreanu cu profit, Urdăreanu fără profit, Urdăreanu arestat la domiciliu pentru dare de mită.

Ofertant: SC Certsign SA, Subcontractant, terţ susţinător: SC UTI Grup SA.

urdareanu 4SC Certsign SA. Înfiinţată în 2006, SC Certsign SA s-a numit mai întâi SC Furnizor de Servicii de Certificare Certsign SA şi a fost de la bun început deţinută în proporţie de 98% de SC UTI Grup SRL şi de Mihai Ianciu cu 2%. UTI Grup SRL a fost reprezentată de fiica lui Tiberiu Urdăreanu (foto), Lavinia Sorana Urdăreanu, iar de imaginea şi relaţiile publice, de negocierea şi semnarea contractelor ale SC Certsign SA s-a ocupat soţia lui Tiberiu Urdăreanu, Lucia Urdăreanu.

Ulterior, cele 98% din acţiuni au fost preluate de UTI Holdings BV din Olanda iar în urma unor majorări de capital, dar şi după ce îşi schimbă numele în SC Certsign SA, în 2007, ajunge să fie în proprietatea UTI Holdings BV din Olanda cu 99,96% şi Uti Grup SRL cu 0,04%.

Ulterior, SC Certsign SA îşi completează constant domeniul principal de activitate – serviciile privind tehnologia informaţiei – cu alte activităţi secundare, gen tipărirea ziarelor, reproducerea înregistrărilor sau consultanţă în tehnologia informaţiei, firma obţine contracte importante dar şi credite importante de zeci de milioane de euro de la bănci româneşti iar în 2009, Tiberiu Urdăreanu se prezintă oficial ca reprezentant în Certsign al UTI Holdings BV din Olanda.

La sfârşitul lunii Octombrie 2015, odată cu reţinerea de către DNA a lui preşedintelui CA al UTI Grup, Tiberiu Urdăreanu şi a lui Mihail Tănăsescu, administrator neexecutiv al UTI Grup SA, plasat sub control judiciar, ambii pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în cazul primarului Iaşiului, Gheorghe Nichita, Urdăreanu şi Tănăescu renunţă la mandatele de administrator ai UTI iar Nicolae Ghibu este revocat din funcţia de director general, preşedinte al CA şi administrator executive al Certsign SA, în locul lui fiind numit Adrian Floarea, actualul CEO al Certsign.

În prezent, SC Certsign SA este deţinută tot de UTI Holdings BV din Olanda cu 99,96% şi Uti Grup SRL cu 0,04%, prin alţi împuterniciţi.

urdareanu 3 arestatÎn Decembrie 2015, miliardarul Tiberiu Urdăreanu, preşedinte al Grupului UTI, lider pe atunci al UNPR, şi vicepreşedintele grupului, Mihail Tănăsescu au fost trimişi în judecată de DNA pentru dare de mită, Urdăreanu fiind plasat în arest la domiciliu.

Miliardarul Tiberiu Urdăreanu controlează şi firmele: SC Pro Engireering SRL, UTI Rassco Traffic, UTI Systems, UTI Defense & Industrial Technologies, Ontime Consulting SRL, UTI Servicii Portuare, TIU Holdings Limited Cipru, UTI Investments Luxembourg SARL, Stichting UTI Management Olanda, UTI Star Strategy, SC Real Estate Development SRL, UTI Communication System, Sorral International SRL, Electroproiect SA, SC Firex Engireering SRL, Cobra Security, UTI Traffic Management SA, UTI Instal Construct, UTI Security & Fire Solutions SA, UTI Industrial Technologies SA, UTI Parking & Hotel Management, UTI Security Engireering SA. Grupa UTI Polska AP Zoo, Livestudies SRL, UTI Servicii şi Mentenanţă SA, SC Eguilde SRL, SC Altimate SRL şi până de curând Netcity Telecom.

Profit net 2015: 1,19 milioane euro, de 6 ori mai mare decât în 2014. Salariaţi 2015: 162.

urdareanu 1SC UTI Grup SA. Înfiinţată în 1994, la 5 ani după Revoluţie, sub denumirea de UTI Systems SA, de la bun început firma a fost deţinută în proporţie de 94% de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, în calitate de acţionar. Din acţionariatul societăţii a făcut parte şi Tudor Tănase, fostul director al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în perioada 2001-2005, fost ofiţer activ al Departamentului de Informaţii Externe în perioada 1976-1978, acţiunile deţinute de Tudor Tănase fiind transferate în 2002 direct lui Tiberiu Urdăreanu. De numele generalului Tudor Tănase director STS şi al lui Alexandru Grumaz, adjunctul său, au fost legate numeroase suspiciuni de corupţie legate de gestionarea bugetului STS, achiziţiile şi tehnica militară special contractate, fără licitaţie şi la preţuri nejustificat de mari.

Ulterior, în 2013, UTI Systems a devenit UTI Grup SA, firma fanion a grupuluiUrdăreanu TIberiu, şi este deţinută în prezent de UTI Holdings BV Olanda, cu 99,999716% şi TIU Holdings LTD Cipru cu 0,000284%, ambele controlate de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Pierdere netă 2015: 5,1 milioane euro, în creştere cu 1,7 milioane de euro faţă de 2014. Salariaţi 2015: 1420.

  • Asocierea 8: Firma cu 10 salariaţi din care a făcut parte milionarul ieşean preşedinte al Gelsor, crescut de multiplul condamnat Sorin Ovidiu Vîntu.

Lider: SC Unique Solutions SRL

SC Unique Solutions SRL. Înfiinţată în 2003, firma din Iaşi îl avea la început ca unic asociat pe Ştefan Ovidiu Moişanu. Societatea şi-a extins constant obiectul de activitate în editarea cărţilor, revistelor, activităţi de tipografie, reproducerea înregistrărilor informatice, activităţi de arhitectură, consultanţă, toate pe lângă activităţile de consultanţă şi furnizare de programe informatice. La sfârşitul lui 2008, în firma deţinută şi administrată de Moişanu intră şi SC Romcapital Invest SA, reprezentată de milionarul ieşean Iulian Dan Stratan (foto). Ştefan Moişanu ajunge să deţină doar 50% din societate şi SC Romcapital Invest a lui Stratan- 50%.

stratanCu o avere estimată în 2011 de Forbes România la 15 milioane de euro, Dan Stratan face afaceri imobiliare, în publicitate şi desfăşoară activităţi de consultanţă cu principalele companii care au câştigat licitaţiile pentru autostrăzi la CNADNR: Vinci, Astaldi, Colas, Strabag, Aktor şi Apolodor. Dan Stratan a fost membru în Consiliul de Administraţie al Grupului Gelsor SA, controlat de condamnatul Sorin Ovidiu Vîntu, dar şi preşedinte al Gelsor.

La sfârşitul lui 2014, milionarul ieşean, Iulian Dan Stratan iese din firmă, iar în locul lui intră Roxana Popovici Oncică care ajunge să deţină 51% din acţiuni, în timp ce Ştefan Moişanu rămâne cu 49%. Roxana Popovici Oncică, fostă Zamfir, deţine şi SC Griffon Management SA, fosta SC 4 1 Idea Consulting SRL.

Profit net 2015: 52.878 euro, de 179 de ori mai mare decât în 2014. Profit net 2014: 294 euro. Salariaţi 2015: 10.

  • CUI I-A DAT SRI ÎN 2015 LICITAŢIA DE 15,5 MILIOANE DE EURO: Firmei fetei fostului adjunct condamnat al SRI, Dumitru Zamfir, firmei în care a fost şeful Omnilogic, firmei Irinei Socol aflată în puşcărie, firmei asociatului fetei lui Dumitru Zamfir

Pe 8 Iulie 2015, SRI, tot prin UM 0929 Bucureşti, parte integrantă a zonei financiar logistice a SRI, a urcat în sistemul de licitaţii publice deschise anunţul de atribuire al contractului de 15.559.775 euro pentru pilonul 1 al Sistemului Informatic Integrat/ SII- Infrastructură. Adică “furnizare şi instalare de echipamente şi sisteme informatice aferente Centrului de Date şi acces la infrastructura de mare capacitate broadband pentru implementarea Sistemului Informatic Integrat/ SII de interoperabilitate între bazele de date ale principalelor instituţii ale statului”.

CONTRACT 2015 1Potrivit chiar documentelor publice ale SRI/UM 0929 Bucureşti (foto), la licitaţie au participat 3 asocieri făcute între 10 firme.

Prima asociere a fost făcută între SC Logika IT Solutions SRL a firmei din care face parte fata fostului director adjunct al SRI, generalul Dumitru Zamfir, SC Datanet Systems SRL în care a fost şeful Omnilogic, Gabriel Marin, şi SC Siveco România SA a Irinei Socol care era atunci în penitenciar. Subcontractant al primei asocieri de firme a fost SC Logic Computer SRL, prezentă şi acum, în cea de-a doua licitaţie în desfăşurare, în asocierea 1 ca lider.

În 2015, a doua asociere de firme a fost formată între SC Datanet Systems SRL, ăn care a fost şeful Omnilogic Gabriel Marin şi Mira Telecom SA, controlată de Dragoş Băsmăluţă, asociatul fetei fostului director adjunct al SRI, Dumitru Zamfir.

Iar a treia asociere de firme a fost între SC Asseco See SRL, firmă din care făcea parte Dragoş Stan, partenerul denunţător al lui Claudiu Florică din dosarul Microsoft, Asseco Lituania, şi mai erau doi subcontractanţi: SC Oracle România şi SC Mware Solutions SRL.

Câştigător al licitaţiei din 2015 pentru furnizare Centru de Date a fost prima asociere, controlată ca lider de către firma din care face parte fata fostului adjunct condamnat al SRI, Dumitru Zamfir: Logika IT Solutions, Datanet Systems SRL, Siveco România, Logic Computer SRL. Valoarea contractului: 12,533 milioane de euro.

Câştigător al aceleiaşi licitaţii din 2015 dar pentru furnizare de echipamente de conectare la reţele de comunicaţii de bandă largă a fost asocierea a doua-  între Datanet Systems SRL şi Mira Telecom SA, a doua firmă fiind a asociatului fetei fostului adjunct SRI. Valoarea contractului: 3,026 milioane de euro.

voinescu 2UM 0929 Bucureşti a SRI este parte integrantă a Direcţiei ce se ocupă de Zona Financiar Logistică a SRI, pilonul administrativ al Serviciului Român de Informaţii. Potrivit organigramei publice a SRI, pilonul administrativ cu toate componentele sale ce ţin atât de Zona Financiar Logistică, cât şi de Managementul Resurselor Umane sau Structuri de Învăţământ se află în subordinea directă a actualului director adjunct al SRI, generalul locotenent Viorel Voinescu (foto).

George Viorel Voinescu este din Iulie 2005 urmaşul lui Gioni Popescu pe funcţia de director adjunct al SRI, a lucrat la Brigada Antiteroristă şi Direcţia Financiară a SRI şi este doctor. În economie şi afaceri internaţionale.   

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here