Avem puține credite ipotecare pentru că suntem săraci? Nici vorbă!

1
3390
credit-ipotecar

Știre de te doare mintea: “România, codașa Europei la ponderea creditelor ipotecare în PIB.” Cine altcineva decât Asociația Română a Băncilor afirmă:

„Cel mai important factor care explică ponderea redusă a creditelor ipotecare în PIB este nivelul scăzut al veniturilor care determină şi capacitatea redusă a unei părţi a populaţiei de a susţine avansul şi plata ratelor la creditele ipotecare.”

V-ați prins, da? Dacă am fi și noi mai bogați, atunci am avea datorii mai mari! De asemenea, înainte de boom-ul imobiliar creditul ipotecar reprezenta 3% din PIB, acum e dublu, oare de ce, ne-am îmbogățit între timp?! Mda, dacă bancherii sunt incapabili să crediteze investițiile, măcar departamentul de PR să-și facă treaba…

credit ipotecar

Serios vorbind, acum, dacă ar medita un pic, geniile de la ARB și din presă ar descoperi că România este o țară cu foarte mulți proprietari și că, logic, nu are atât de mult sens ca populația să cumpere ceea ce are deja, anume o locuință. Fenomenul are sens poate în UK sau în SUA, dar nu în România.

1 COMMENT

  1. Băncile s-o mai sugă puțin pe mătură. Unde zbiară cel mai tare ceata lu’ Pizdigoi, acolo tre să înfigă neamțu’ legi corecte. Au supt-o pe la ușă cu darea în plată, o sug și balzaboii de la supermarketuri cu legea 50 % produs românesc, o s-o sugă și euro-groparii cît de cur…înd… Zic…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here