Tehnologia folosită în producţia de carcase pentru ceasuri, a trecut Rubiconul. Acum delicatul balet mecanic al pieselor în mişcare, poate fi văzut prin carcase complet transparente.
Cu ceva timp în urmă, Nick Foulkes a scris un articol foarte interesant despre revenirea popularităţii mecanismului scheleton.
În mod tradiţional, un skeleton, presupune multă răbdare şi pasiune din parte meşterului ceasornicar care trebuie să îndepărteze cât mai mult metal, fără a compromite capacitatea de funcţionare a mecanismului. Este un lucru de o mare frumusețe pentru că, în timp, materialele s-au schimbat ca şi tehnologia de obţinere a componentelor. Întreaga cultură scheleton s-a schimbat. Nu mai reprezintă doar o chestiune integrată într-o mișcare existentă. Au fost create mecanisme, concepute în mod expres că scheleton pentru a spori impactul transparenței. Spațiul negativ a fost îndelung folosit în artă, iar acum este din ce în ce mai apreciat în orologerie.
Mecanismele skeleton au devenit tot mai apreciate, fiind considerate drept opere de „kineticsculpture”, în miniatură. Asistăm la o adevărată evoluţie a conceptului de carcasă de ceas care permite utilizatorului să vadă mult mai mult din baletul mecanic al componentelor care interacționează.
La început a fost caseback-ul de cristal, apoi spaţiul de lângă selector a fost perforat pentru a permite inspectarea minunatului tourbillon, o completare a mecanismului de bază, după care butonul rotativ a fost total redistribuit pentru că acum, pereții să conţină ferestre, pentru a oferi o imagine transversală asupra mecanicii.
Desigur, vederea laterală nu este neapărat cea mai interesantă dar o viziune complet liberă, din toate părţile, are multe avantaje, aşa cum se întâmplă în cazul liniei Corum Golden Bridge, unde coroana de armare a mecanismului este ascunsă între piciorușele semnelor de la ora șase. Într-adevăr, atunci când un mecanism are o arhitectură atât de neobișnuită, este firesc ca cel care l-a creat să dorească să-i expună toate avantajele. Aşa s-a întâmplat atunci când Karl-Friedrich Scheufele, copreşedinte Chopard a relansat venerabila marcă Ferdinand Berthoud, în anul 2015. Berthoud a fost un constructor de ceasuri-cronometru marine, în secolul al 18-lea, ale cărui piese se caracterizau printr-o construcție unică, bazată pe stâlpi de susţinere. Scheufele a dorit să recreeze tot acest concept în limitele unui ceas de mână. Având în vedere că acesta este un ceas cu 1.120 de componente, stâlpii de susţinere oferă o vedere aerisită şi surprinzătoare asupra mecanismului, cea mai apreciată fiind cea obţinută prin panourile laterale de cristal ale modelului cu carcasă octogonală.
Astăzi, creaţia de carcase a trecut Rubiconul imaginar. Materialele și tehnicile de prelucrare au avansat într-un grad care permite fabricarea de modele complet transparente. Unul dintre primele branduri care au experimentat un model complet transparent a fost Cartier, care a prezentat conceptul său de ceas ID Two, în anul 2012. Transparența a reprezentat semnătura secolului pentru Cartier, încă de când acesta a introdus linia sa de ceasuri misterioase, cu mâini care, prinse între două suprafeţe de cristal, par a pluti în spațiu pentru a se mişca fără efort. Pentru ID Two, în locul cristalului a fost folosită ceramică.
“Ceramică, de obicei, este opacă”, spune directorul orologeriei Cartier, Carole Forestier-Kasapi. Am lucrat timp de trei ani, pentru a dezvolta primul ceas transparent din ceramică.” Procesul este protejat de un brevet, motiv pentru care, Forestier-Kasapi are reticenţe în a da prea multe amănunte. Ne dezvăluie doar că este o chestiune de încălzire și de formare a materialului. “În mod normal, pentru a prelucra ceramica opacă se face doar o singură matriță. Acest proces necesită mai multe etape”. Cartier nu are încă planuri de a pune ID Two transparent, în producție, dar există utilizări potențiale pentru această tehnică în cadrul ceasurilor Cartier existente, în special la cele care trebuie să utilizeze, din cauza formei lor, sticlă minerală prelucrată manual în locul cristalului safir, mult mai robust.
Ceasul de sticlă este, de asemenea, o problemă pentru Richard Mille. Cu toate că el descrie ca fiind un coșmar producția suprafețelor exterioare și interioare din sticlă (ambele sunt curbate pentru a se potrivi pe încheietura mâinii, iar modificările de curbură impun nenumărate resetări ale utilajelor, motiv pentru care potențialul de spargere creşte foarte mult) el a luat asupra sa proiectul producerii unui ceas, în întregime din cristal al cărui preţ va fi de aprox. 1.33 mi; ioane de lire sterline. Richard Mille descrie procesul ca fiind unul de o “complexitate extremă”. El continuă: “Sunt extrem de multe raze… şi din acest motiv mulți subcontractori nu au putut face aceste operaţiuni.”
Complexitatea procesului devine evidentă atunci când spune că este nevoie de 1000 de ore, pentru a pregăti procesul de tăiere a pieselor, dintr-un bloc solid de cristal de safir, apoi lustruirea lor. Un număr suplimentar de 430 de ore sunt cheltuite pentru prelucrarea și finisarea podurilor de circulație care sunt, de asemenea, din cristal de safir. Toate aceste operaţiuni se desfăşoară înainte de începerea asamblării propriu-zise a ceasului, care, cu cablurile sale neobișnuite, microscopice, de suspensie, din împletitură de oțel prinse la fiecare colț al plăcii de bază, poate fi descrisă, la propriu și la figurat, ca un adevărat act de orologerie pură.
Sună ca un coșmar să faci aşa ceva dar Mille insistă: “A fost visul meu. Întotdeauna am vrut să văd mecanismele. Când eram tânăr, mergeam la spectacole aeronautice și auto. De foarte multe ori am purtat bonete transparente și am cumpărat micro-modele de avioane sau mașini care erau pe jumătate transparente.” Acest vis, când va deveni realitate va avea un preţ prohibitiv, 1.89 milioane franci elveţieni (1,33 milioane de lire sterline), și vor fi produse doar 10 bucăţi.
Până în prezent, tendința în linia de ceasuri casetate în cristal, venită din partea factorilor de decizie din piaţa de nişă a acestor produse, s-a bazat pe două componente: producție foarte mică şi prețuri foarte ridicate. Asemenea lui Mille, H. Moser & Cie de la Schaffhausen au construit un tourbillon încasetat în cristal, la un preţ de aproximativ 706,000 lire sterline, în timp ce producătorul din Geneva al Rebellion Timepieces cere pentru modelul Magnum 540 Grand Tourbillon, 1.56 milioane lire sterline.
Există semne că aceste ceasuri, cu carcase din cristal, vor ieşi din piaţa de nişă. Zenith nu este un brand independent, ci un producător faimos pentru cronografele sale automate, El Primero. Acum Zenith face parte din grupul LVMH (Louis Vuitton Moet Hennessy) care a fost în căutarea unei carcase pentru mecanismul Mammoth 5011 K, inima ceasului pilot de 60mm care reaminteşte de legătura istorică dintre Zenith și Louis Blériot, celebru aviator, inventator şi inginer francez. Modelul este decorat cu gravuri care spun povestea zborului celebrului aviator francez peste Canalul Mânecii. “Este unul dintre mecanismele legendare ale Zenith şi ne-am gândit că, pentru colecţionari, ar fi interesant să vadă cât mai mult posibil din acest mecanism”, spune CEO-ul Zenith, Aldo Magada.
Efectul este impresionant, chiar dacă prelucrarea cristalului nu a fost atât de complexă ca cea a lui Mille. Procesul de fabricație nu a fost la fel de costisitor, iar prețul este relativ atractiv, 150.300 lire sterline. “Singurele concesii pe care le-am făcut au constat într-o ramă îngustă de metal pe partea din față şi o coloană de metal fân pe cele șase puncte ale ramei. Nu s-au folosit şuruburi direct în safir. Prinderea acestora este mai dificilă, iar pe termen lung, se pot slăbi, făcând safirul mai sensibil la șocuri. “
Incursiunea companiei Hublot în orologeria transparentă s-a soldat cu un produs obţinut în fabrica să de cercetare și producţie de la Nyon, în afara Genevei, în care s-a concentrat toată experienţa brand-ului. Aşa cum ne-a obişnuit, Hublot a folosit materiale extrem de rezistente, tehnologie nouă, specială şi laser pentru tăiere atât în safir cât şi în ceramică. Au creat astfel super-puternicul “Magic Gold”. “Safir-ul este similar cu ceramică atât că rezistenţa cât şi ca duritate”, spune preşedintele Jean-Claude Biver, “aceasta înseamnă că putem folosi exact aceleași metode, aceleași instrumente, chiar și aceleași persoane. Marea diferență constă în faptul că safir-ul trebuie să fie lustruit ca un diamant. Aceasta reprezintă marea dificultate şi de aici rezultă şi preţul, pentru că la operaţiunea de lustruire, în funcție de complexitatea ceasului, se pot rupe aproximativ 50% din piese “.
Hublot oferă două dintre mecanismele sale în carcase de cristal safir, LaFerrari (397.000 lire sterline) cu cap de cobră şi 50 de zile rezervă de putere, unul dintre cele mai exotice şi sculpturale modele, fără îndoială şi cronograful Unico. Acesta din urmă este un mecanism mai puțin extravagant, dar este un ceas semnificativ datorită faptului că raportat la standardele de prelucrare ale cristalului, practic, este un adevărat chilipir la preţul de aproximativ 40,000 lire sterline. Biver estimează că în acest an Hublot va produce undeva între 1.000 şi 1.500 ceasuri în carcasă de cristal. El oferă de asemenea transparență într-o varietate de culori. În acest moment există cristal fumuriu şi cristal albastru urmând ca până la sfârşitul anului să apară şi alte culori. Acum Biver este concentrat asupra mecanismului pentru a face cât mai multe dintre componente, cât mai transparente posibil. “Mi-ar plăcea o transparență totală”, spune el, cu entuziasm. “Mi-ar plăcea un ceas la care doar rotițele să fie opace.”
