Anumite declaraţii fiscale ar putea să fie depuse numai în format electronic

0
798

Potrivit unui proiect de ordin iniţiat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), contribuabilii ar putea fi obligaţi să depună doar prin intemediul internetului principalele declaraţii fiscale, se arată într-un comunicat al instituţiei.

„În vederea simplificării procesului de conformare voluntară a contribuabililor în procesul de îndeplinire a obligaţiilor fiscale, o atenţie deosebită a fost acordată extinderii metodei de depunere a declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă”, spun reprezentanţii instituţiei.

Astfel, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2520/2010 a fost introdusă obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pentru contribuabilii mari şi contribuabilii mijlocii, precum şi posibilitatea utilizării acestei metode de către celelalte categorii de contribuabili, ca metodă alternativă de depunere a declaraţiilor.

Începând cu anul 2011, potrivit prevederilor Codului fiscal, formularul 112 ‘Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate’, se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă de către toate persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, potrivit legii.

De asemenea, prin dispoziţiile art.103 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a creat cadrul legal pentru introducerea obligaţiei depunerii declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central. Declaraţiile fiscale care se transmit obligatoriu prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

„Având în vedere cele de mai sus, prin prezentul proiect de ordin, se propune introducerea obligaţiei depunerii prin intermediul internetului, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a principalelor declaraţii fiscale, de către toate categoriile de contribuabili. Fac excepţie de la obligaţia transmiterii prin mijloace electronice declaraţiile de impunere depuse de către persoanele fizice şi utilizate în procesul de stabilire a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii”, se mai arată în comunicat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ