Anul trecut faţă de 2016, profitul net al sistemului bancar din ţara noastră a crescut cu peste 1 miliard de lei

0
1205

Conform cifrelor publicate de Banca Naţională a României creşterea este de la circa 4,25 miliarde lei la aproximativ 5,64 miliarde lei .

Acestea arată că ROA (rata rentabilităţii activelor) înregistrată de sectorul bancar (care se calculează ca raport între profitul net anualizat şi totalul activelor la valoarea medie) în decembrie 2017, a fost de 1,32%, la o valoare totală a activelor nete de 427,4 miliarde lei.

Rămâne de văzut care ar fi profitul fiscal al sistemului bancar după deducerea pierderilor din anii anteriori. În ultimii şase ani, douăzeci şi şapte de bănci din totalul lor nu au plătit niciun impozit pe profit, instituţiile de credit înregistrând pierderi fiscale ca urmare a deducerii pierderilor din anii anteriori, conform unui document oficial obţinut, în vara lui 2017, de ziarul BURSA.

Acest aspect a atras o serie de acuzaţii grave făcute de Guvernul Tudose la adresa băncilor. Printre altele, fostul ministru al Finanţelor Ionuţ Mişa a spus că băncile au recurs la unele “optimizări fiscale”, pentru a-şi expatria profiturile, una dintre metode fiind vânzarea de credite fără întârzieri la plată introduse în portofoliile de neperformante (NPL).

În acest context, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a efectuat unele controale în rândul băncilor, câteva dintre ele fiind finalizate cu impuneri suplimentare aplicate respectivelor bănci de către Fisc.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a transmis, anul trecut, conducerii MFP că ceea ce trebuie să verifice ANAF este motivul pentru care băncile nu au făcut profit ani la rând. Mai mult decât atât, Mugur Isărescu a subliniat că autorităţile statului vor avea tot sprijinul BNR în acest demers.

Indicatorul de solvabilitate a domeniului bancar a scăzut, anul trecut comparativ cu 2016, de la 19,68% la 18,86%, însă depăşeşte cu mult nivelul impus de BNR, de minim 8%, potrivit sursei citate.

Raportul dintre creditele acordate de bănci în 2017 şi depozitele atrase se situa, la finalul lui decembrie, la 74,74%. Rata creditelor neperformante a continuat să scadă, ajungând la 6,4% faţă de 9,62%, în perioada analizată, conform datelor BNR.

Acestea indică un număr de 35 de bănci, de la 37 în 2016, anul trecut două dintre cele patru bănci greceşti de la noi fiind vândute. Astfel, Banca Românească a fost achiziţionată de OTP Bank, iar Bancpost a fost preluată de Banca Transilvania. Totodată, fondul american de private equity J.C. Flowers a bătut palma pentru preluarea Piraeus Bank, a treia instituţie de credit cu aţionar elen. În aceste condiţii, singura bancă de la noi condusă de o entitate financiară din Grecia care a rămas în picioare este Alpha Bank.

Specialiştii din piaţă estimează că procesul de consolidare a sistemului bancar va continua şi în anii care urmează.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here