AFIRMAŢIILE SEXISTE FĂCUTE DE PREȘEDINTELE SAATCHI & SAATCHI, KEVIN ROBERTS, ÎL TRIMIT ÎN VACANŢĂ

0
1822
SAATCHI & SAATCHI

Publicis Groupe a cerut Preşedintelui Kevin Roberts, Saatchi & Saatchi, să ia o vacanţă ca urmare a remarcilor controversate făcute în care a sugerat că dezbaterea privind egalitatea de gen (între sexe), în industria de publicitate, nu îşi mai găseşte rostul.

„Este vorba despre gravitatea acestor afirmații în urma cărora Kevin Roberts a fost rugat să-şi ia imediat o vacanţă pentru a se retrage o vreme din Publicis Groupe” a declarat CEO-ul Publicis, preşedintele Maurice Levy. „Ca membru al Consiliului Director, consider de datoria Consiliului de Supraveghere al Publicis Groupe, să analizeze şi să evalueze, atitudinea sa şi afirmaţiile făcute cu privire la egalitatea de gen.”

El a adăugat: „Promovarea egalității de gen începe de la nivelul superior iar Publicis Groupe nu va tolera ca o persoană, care vorbeşte în numele organizației, să nu aprecieze importanța includerii şi egalităţii de gen. Publicis Groupe a muncit foarte mult pentru a deveni un adevărat campion al diversităţii și va continua să insiste că staff-ul din conducerea fiecărei agenții, să fie deasemenea campion, atât în diversitate cât și în incluziune. „

Într-un interviu publicat vineri dimineaţă, în Business Insider, când a fost întrebat despre diversitatea de gen din industria de publicitate, Kevin Roberts a spus: „a naibii de dezbatere s-a iscat peste tot”. Dl Roberts, care deţine şi funcţia de formator principal pentru Publicis Groupe, a spus de asemenea ca el nu se gândeşte în „fiecare moment” la aspectele de gen ale agenției sale. El a declarat că situaţia egalităţii de gen este „mult mai rea”, în alte industrii, cum ar fi serviciile financiare, mai ales atunci când problemele vin din toate direcţiile.

Brad Jakerman, Preşedintele PepsiCo, a reacţionat extrem de dur după comentariile lui Kevin Roberts

Comentariile sale au stârnit reacţii puternice din parte agenţiilor de publicitate concurente. Liderii de rang înalt de la PepsiCo, JP Morgan Chase, DDB şi alte companii l-au „sfâşiat” pe Kevin Roberts, pe Twitter. Preşedintele PepsiCo Global Beverage Group, Brad Jakerman a postat pe Twitter faptul că „este mândru să nu fie client Saatchi”.

În declarația sa, Publicis Groupe nu a spus dacă Roberts a fost de acord să-şi ia vacanţă solicitată dar pe de altă parte, nici nu i s-a oferit posibilitatea de a alege, conform unor surse apropiate.

Nici Kevin Roberts nu a dorit să clarifice lucrurile refuzând să răspundă unui e-mail trimis de Ad Age, cea mai importantă sursă de ştiri, informaţii şi dezbateri a comunităţii de marketing şi media.

Într-o declarație dată cam în acelaşi timp cu cea a Publicis Groupe, Robert Senior, CEO la nivel mondial al Saatchi & Saatchi, spunea următoarele: „Kevin a exprimat propriile opinii pe tema diversității de gen. Aceste puncte de vedere, aceste opinii nu sunt şi ale mele și nici nu reprezintă poziția agenției. Saatchi & Saatchi s-a bazat şi se bazează în continuare pe meritocrație. Noi trăim și murim pe mâna oamenilor noştri, a talentului lor şi nu facem nicio diferență dacă talentul este de sex masculin său feminin. Într-adevăr, eu sunt foarte mândru să spun că 65% din personalul nostru este de sex feminin și consider s fi benefic faptul că că avem femei în funcţii de conducere. Cu toate acestea, problema diversității de gen nu este în niciun fel încheiată, în industria noastră. Este categoric vital, pentru business-ul în domeniul comunicării, ca noi să facem totul pentru ca cei mai buni oameni, indiferent de sexul lor, să aibă toate condiţiile pentru a-şi atinge potențialul maxim. Aceasta este ceea ce noi ne străduim să facem la Saatchi & Saatchi și este ceea ce vom continua să facem, depunând eforturi majore pentru a rămâne alături de cele mai bune agenţii din industria noastră.

Arthur Sadoun, CEO-ul Publicis Communications, s-a adresat tuturor angajaţilor printr-un e-mail intern:

„Știu că mulți dintre voi ați văzut comentariile lui Kevin Robert în Business Insider on-line. Maurice Levy a emis deja o declarație în care condamnă remarcile lui Kevin și exprimă limpede faptul că nici el, nici Publicis Groupe nu îi susţin opiniile. De fapt s-au şi luat unele măsuri concrete.

Văd o mulțime de comentarii primite de la colegi, clienți, prieteni și consider că este important să înțelegeți punctul meu de vedere cu privire la această problemă.

În primul rând, remarcile lui Kevin vin, în totalitate, în contradicție cu principiile şi valorile grupului Publicis. De asemenea acestea sunt în totală contradicție cu propriile mele convingeri și valori. Este vorba despre cine suntem și cum ne comportăm. Sunt foarte mândru să fac parte din Publicis Groupe, companie care face atât de mult pentru egalitatea de gen, dar recunosc că, atât industria cât și afacerea noastră, în acest domeniu, nu sunt la nivelul la care ar trebuie să fie sau la care ar trebui să aspire. Aceasta este o problemă de importanță majoră pentru Publicis Groupe, care s-a angajat să reprezinte un model. Avem foarte multe de făcut, pe această temă şi aceste lucruri reprezintă o prioritate pentru mine şi conducerea grupului Publicis.

În al doilea rând, ţin să remarc că modul în care Kevin a exprimat propriile idei mi se pare ofensator atât prin limbaj cât și prin tonalitate. Comportamentul său este pur și simplu inacceptabil pentru Publicis Groupe. Regret că observațiile făcute de Kevin s-au reflectat asupra întregii culturi a grupului. Punctele sale de vedere sunt departe de adevăr şi de angajamentul şi sentimentele noastre cu privire la diversitatea de gen. Eu cred că ceea ce contează nu sunt cuvintele scrise pe Twitter, ci faptele. Așa că, hai să acționam într-un mod, care ne va face să ne simţim, cu adevărat, mândri.”

Sursa: AdvertisingAge

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ