90% din profitul obţinut de companiile româneşti puternice şi stabile financiar, este generat de doar 5,6% dintre ele

0
1528
firme

Companiile puternice, stabile financiar, care îşi plătesc datoriile la timp şi generează profit, reprezintă 5,6% din firmele din România. Aceste firme au generat peste 86% din profitul obţinut de toate companiile româneşti şi peste 40 % din cifra de afaceri obţinută de acestea, arată un studiu Credintinfo Romania.

Aproximativ 75% dintre aceste instituţii sunt microîntreprinderi. Acest procent este în creştere cu peste 2% anul acesta, comparativ cu anul trecut.

O companie care s-a dovedit capabilă să-şi plătească datoriile la timp, are o profitabilitate de 9,36%, în condiţiile în care media naţională este de 4,5% iar o companie care nu se află în grupul companiilor puternice au o profitabilitate de doar 1,13%.

 „Analizele realizate scot în evidenţă faptul că este mult mai profitabil pentru o companie să aibă un comportament de plată corect. Mai mult, cea mai mare pondere de companii puternice sunt microîntreprinderile, companii cu mai puţin de 9 angajaţi. Astfel, microîntreprinderile nu sunt companii slabe ci dimpotrivă, reprezintă motorul economiei româneşti”, a declarat Aurimas Kacinskas, CEO Creditinfo România.

Companiile puternice îşi plătesc datoriile în 99 zile, de aproape 4 ori mai repede decât media naţională de 355 zile şi de peste 5 ori mai repede comparativ cu restul instituţiilor care îşi plătesc datoriile în 542 de zile.

În cazul recuperării creanţelor, o companie puternică le recuperează în 70 de zile pe când media naţională este de 2 ori mai mare 166 zile, arată studiul Creditinfo Romania.

„Pentru orice companie este de preferat ca parteneri de afaceri entităţi care au o viteză de plată a datoriilor cât mai bună, necesară pentru transformarea creanţelor în lichidităţi. Certificarea Strongest in Romania vine în întâmpinarea acestei probleme, scoţând în evidenţă şi punând laolaltă companiile cu istoric de plată favorabil”, spune Aurimas Kacinskas.

Capitala, Clujul, Timişul, Braşovul şi Mureşul, pe primele locuri la responsabilitate financiară

Cea mai mare densitate de companii puternice e în judeţele din centrul României: Mureş, Harghita, Sibiu, Braşov, Covasna. Aici, peste 6% din companii sunt stabile şi profitabile.

Cultura orientată spre corectitudine, influenţele maghiare şi săseşti din zonă sunt principalii vectori care au plasat judeţe în topul acestui clasament. Alte judeţe cu o bună densitate sunt Timiş, Cluj, Ialomiţa şi Argeş.

 La polul opus, judeţele din vestul şi sudul României au cea mai mică densitate de companii puternice, între 3 şi 4%. Este vorba despre judeţele Mehedinţi, Caraş Severin, Dolj, Olt şi Dâmboviţa.

Sărăcia, lipsa infrastructurilor de producţie, care să susţină activităţile conexe, migraţia populaţiei către zone mai dezvoltate sau izolarea teritorială sunt unele dintre motivele pentru care aceste judeţe se află în coada clasamentului.

 „Pe lângă importanţa avută la nivel naţional, o companie care îşi plăteşte mai repede datoriile are şi un important rol local. Plata rapidă a datoriilor înseamnă o contribuţie importantă atât în funcţionarea altor afaceri cât şi în valoarea contribuţiilor plătite sub forma taxelor şi impozitelor către comunităţiile locale. Acest lucru este mult mai important în judeţele cu o densitate mică de companii puternice, unde un număr foarte mic de companii contribuie aproape în totalitate la bunăstarea regiunii”, a declarat Aurimas Kacinskas.

Domeniul din care provin cele mai multe companii solvabile şi puternice este cel al transporturilor rutiere de mărfuri, cu aproape 4.400 de companii care respectă criteriile de eligibilitate. Pe locul al doilea se situează firmele care activează în comerţul cu amănuntul, cu peste 3.000 de companii puternice iar pe locul al treilea sunt construcţiile, unde sunt aproape 3.000 de firme solide din punct de vedere financiar. Urmează firmele de contabilitate, cultivatorii de cereale, inginerii şi consultanţii de management şi afaceri.

În funcţie de vechimea societăţii, cele mai multe companii eligibile Strongest in Romania au fost înfiinţate in anii 2013 şi 2014, pe când cele mai puţine au fost înfiinţate în perioada 1996-2000.Odată cu depăşirea criziei economice din perioada 2008-2010 trendul companiilor eligibile Strongest in Romania este în creştere.

„Tot mai multe companii înfiinţate în perioada ulterioară crizei economice sunt eligibile pentru certificarea Strongest in Romania. Acest lucru este îmbucurător, demonstrând faptul că tinerii antreprenori au obiceiuri din ce în ce mai sănătoase cu privire la comportamentul de plată al firmelor pe care le înfiinţează”, mai spune Aurimas Kacinskas.

Certificatul Strongest în România demonstrează că o companie este solvabilă, profitabilă, are capacitatea de a genera locuri de muncă şi e capabilă să-şi achite datoriile în timp record. Acest instrument este folosit ca un paşaport în faţa potenţialului client.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here