20.000 de oferte imobilare cu preţuri între 4.000 şi 3 milioane de euro. 126 de companii prezente la Târgul Naţional Imobiliar

0
1113

Între 18 – 20 mai 2018, se desfăşoară la Palatul Parlamentului ediţia de primăvară a Târgului Naţional Imobiliar care reuneşte 126 de companii din domeniu care vor fi prezente cu 20.000 de oferte imobiliare pentru locuinţe noi, case de vacanţă, terenuri, spaţii de birouri din Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Valea Prahovei, dar şi din Spania.

Preţul minim în cadrul târgului imobiliar este de 4.000 de euro pentru un teren intravilan de 528 de metri pătraţi situat în staţiunea Breaza, iar preţul maxim este de 3 milioane de euro pentru un hotel de 4 stele din Sinaia, se arată într-un comunicat remis Agerpres.

“Persoanele interesate de achiziţii imobiliare au acces în cadrul Târgului Naţional Imobiliar (TNI) la o ofertă imobiliară variată şi proprietăţi cu discounturi exclusive.

Portofoliul cuprinde:

*case din containere maritime (de la 11.500 euro),

*locuinţe ce se încadrează în Programul Prima Casă,

*apartamente de tip boutique,

*proprietăţi exclusiviste în nordul capitalei,

*oportunităţi de investiţii.

Organizatorii susţin că, în plus, TNI vine în întâmpinarea clienţilor cu soluţii de finanţare, servicii de arhitectură, design interior, home staging, precum şi cu soluţii pentru transformarea locuinţei într-una sustenabilă”.

De asemenea, evenimentul din acest weekend din Capitală vine cu oferte atractive pentru pasionaţii de munte, care găsesc la TNI aproximativ 3.000 de oferte pentru imobile amplasate pe Valea Prahovei, iar preţurile sunt pentru toate bugetele.

Astfel, un apartament cu două camere, de 46 metri pătraţi, în Sinaia, costă 32.000 euro, unul similar, dar de 57 mp, în Predeal, ajunge la 40.000 euro, iar o vilă chiar lângă Castelul Peleş, cu suprafaţa de 230 mp şi 330 mp teren poate fi achiziţionată cu 210.000 euro.

Românii care doresc să cumpere imobile la mare pot alege din numeroasele proiecte amplasate în cele mai căutate zone de pe litoral, preţul de pornire fiind de 32.900 euro pentru o garsonieră situată în Mamaia Nord.

În premieră pentru un eveniment de profil, ediţia TNI din 18-20 mai 2018 include şi oferte imobiliare din străinătate. La standul Imopedia vizitatorii TNI pot alege din multiple case de vacanţă din sudul Spaniei.  Preţurile proprietăţilor cu vedere la Marea Mediterană pornesc de la 180.000 de euro plus TVA pentru un apartament cu 4 camere, 100 mp şi ajung până la 2,5 milioane euro pentru un apartament cu 7 camere, 800 mp din Marbella.

Conform unui studiu de profil, piaţa imobiliară rezidenţială din România a intrat într-o fază de încetinire treptată a creşterii preţurilor, evoluţia preţurilor în primul trimestru al acestui an fiind de doar 1,4%, cu mult sub evoluţia înregistrată în primul trimestru al anului trecut, de 4%.

“Din analiza statistică a evoluţiilor din piaţa rezidenţială rezultă că asistăm la un moment în care piaţa este captivă între un nivel ridicat al cererii şi o ofertă relativ redusă. Datele arată că cererea pentru apartamente şi case de vânzare este în continuare puternică, înregistrând un avans, cumulat la nivelul celor 6 mari oraşe, de 17%, în ultimul an, şi 76% în ultimii 3 ani – maximul fiind înregistrat în Iaşi, de +217%. La capitolul ofertă, datele pe ultimele 12 luni, în cele şase mari oraşe, indică o evoluţie negativă a stocului de apartamente şi case, de 5,9%”, declară Dorel Niţă, Head of Data and Research, Imobiliare.ro.

Potrivit organizatorilor, ediţia TNI cu numărul 28 marchează un record în istoria târgurilor imobiliare din ultimii 10 ani din punct de vedere al numărului de companii expozante şi al ofertei prezentate, dar şi o premieră prin includerea de oferte din segmentul office în portofoliul evenimentului.

De asemenea, cumpărarea de locuinţe verzi s-a intensificat în ultima perioadă datorită evoluţiei cerinţelor clientului final şi beneficiilor pe care aceste proprietăţi le oferă: calitate superioară, confort sporit, costuri mai mici la energie şi beneficii pentru sănătate.

Monica Ardeleanu, director executiv al Consiliului Român pentru Clădiri Verzi (RoGBC), a declarat: “Adesea cumpărătorii iau decizia de a investi mai puţin la început, alegând locuinţele cu cel mai scăzut cost pe metru pătrat, fără a se informa însă cu privire la performanţa energetică a clădirii sau calitatea materialelor folosite, ca urmare ajung în final să deţină locuinţe cu costuri lunare mari pentru încălzire şi răcire, care necesită întreţinere intensivă, renovări frecvente şi care au o valoare mai mică pe termen lung decât locuinţele sustenabile. Cel mai potrivit moment de a investi în sustenabilizarea locuinţei este la început”.

În prezent există 19 ansambluri rezidenţiale certificate/pre-certificate Green Homes by RoGBC situate în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Râmnicu-Vâlcea, totalizând peste 5.800 de unităţi imobiliare.

Printre alte oferte concrete din cadrul ediţiei de primăvară a TNI 2018 se numără: un studio de 34 mp, Casa del Mar, Mamaia Nord: 46.800 de euro plus TVA; studio dublu cu grădină, 36 mp + 27 mp grădină, Adora Pipera: 47.600 euro plus TVA; garsonieră 50 mp, Moghioroş Park Residence, Drumul Taberei: 48.095 euro plus TVA; apartament 2 camere, 56 mp, Cartierul Solar, Bd Metalurgiei: 50.000 euro; studio 48 mp, Dâmboviţa 10, zona Grozăveşti : 51.420 euro plus TVA 5%; apartament 2 camere, 51 mp, Metropolitan Residence-Policolor, 51.500 euro plus TVA; apartament 2 camere, 43 mp plus 26 mp terasă, Sirius Residence, zona Titan: 54.300 euro plus TVA, apartament 2 camere, 50 mp, Plaza Residence, lângă Plaza România: 58.500 euro; apartament 2 camere, 64 mp, Greenfield, Băneasa: 60.480 euro plus TVA 5%; studio 40 mp, The Corner, lângă parcul Grădina Icoanei: 72.000 euro plus TVA sau apartament 2 camere, 51 mp, Aviaţiei Boutique Residence: 86.900 euro plus TVA etc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here