Răzbunarea clanului Tudoran: procurori și judecători reclamați și hărțuiți

0
1200

Familia fostului judecător Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a început să hărțuiască magistrații care le-au anchetat și le judecă faptele penale săvârșite de-a lungul timpului. Autor al multor infracțiuni de exercitare fără drept a profesiei de avocat, vizat și de săvârșirea repetată a evaziunii fiscale, fiul cel mare al lui Ion-Tudoran, Alexandru Ion-Tudoran, i-a reclamat la Inspecția Judiciară pe procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care i-au dat calitatea de inculpat și l-au trimis în judecată. Contestat a fost și completul de cameră preliminară de la Judecătoria Ploiești, care a decis că dosarul penal ce îl privește pe Alexandru Ion-Tudoran poate merge la fond.

Însuși fostul judecător Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a demarat o serie de acțiuni judiciare. Șefa Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei, comisarul șef Mădălina Moșoiu, a fost reclamată la DNA împreună cu restul conducerii pentru abuz în serviciu deoarece Brigada „a îndrăznit„ să îi solicite lui Tudoran efectuarea unui control medical prin care să se stabilească dacă acesta mai este apt de a deține permis de conducere după ce a fost internat luni de zile în spitale de psihiatrie și a luat medicamente psihotrope.

Procurorii și judecătorii ploieșteni, ținta falsului avocat Alexandru Ion-Tudoran

Înscris prin acte false ca avocat străin în Baroul din Sofia – Bulgaria și în cel din Madrid – Spania, Alexandru Ion-Tudoran a fost cercetat penal în dosarul 190/P/2019 de procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (PCAP) și trimis în judecată. În mod evident, respectivul rechizitoriu a fost confirmat, sub aspectul legalității și temeiniciei, de procurorul șef al PCAP.

Ancheta, profesionist realizată, a relevat că Alexandru Ion-Tudoran săvârșise nu mai puțin de 24 acte materiale în săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Însă procurorii de la Ploiești au fost poate prea amabili, nemaireținând în sarcina lui Alexandru Ion-Tudoran și infracțiunile de fals (înscrisurile plastografiate prin care pretindea că este ba avocat titular, ba stagiar în Baroul ilegal Bota), infracțiunile de evaziune fiscală și nici manopera penală prin care a sustras și a folosit un tipizat emis de UNBR pe care l-a utilizat la Ploiești, în dosarul Gorio Construct. Cu toate acestea, falsul avocat i-a reclamat la Inspecția Judiciară pe procurorii de la PCAP. Puși să dea explicații ca urmare a sesizării inculpatului Alexandru Ion-Tudoran, procurorii de la Ploiești au fost găsiți nevinovați de inspectori. Însă odrasla fostului judecător nu s-a lăsat și a atacat raportul Inspecției Judiciare la Curtea de Apel București, în dosarul 2144/2/2022.

Acțiunea de intimidare a magistraților pare una tipică pentru familia Ion-Tudoran. Nu demult, și fiul cel mic, Tudor Ion-Tudoran, deschisese o acțiune împotriva membrilor CSM ce refuzaseră o enormitate: să oblige UNBR să îi înscrie fratele, pe Alexandru, pe listele avocaților străini.

Conducerea Brigăzii Rutiere București, denunțată abuziv de fostul judecător

Spre deosebire de vremurile când se ascundea prin spitale de psihiatrie sau motiva că este sub tratament psihotrop pentru a nu fi audiat de procurorii SIIJ ce îl căutau, Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a prins curaj. Văzând că nu i se întâmplă nimic, fostul judecător a reclamat-o la DNA pe șefa  Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei, comisarul șef Mădălina Moșoiu. Încadrată perfect legal, Brigada Rutieră îi solicitase lui Tudoran să efectueze un control medical prin care să se stabilească, ca urmare a internărilor prin unități medicale de psihiatrie, dacă mai este apt de a deține permisul de conducere. De ce a ales însă Corneliu Bogdan Ion-Tudoran să reclame presupusul abuz la DNA? Pentru că acolo pensionarul Ion-Tudoran încă mai are diverse relații și prietenii. Iar veverițele, în loc să fie curioase de modul în Tudoran a vândut sentințe la serate de jocuri de noroc sau de modul în care medicii i-au asigurat acoperirea pentru a fugi de Justiție, s-au dovedit mai degrabă prietenoase cu odrasle inculpate. Oricum, plângerea fostului magistrat Ion-Tudoran împotriva Brigăzii Rutiere s-a dovedit a fi încă un demers generat cu scopul de a șicana. Înregistrat la DNA cu numărul 73/P/2021, în dosarul lui Ion-Tudoran împotriva Poliției Rutiere s-a avut inițial în vedere infracțiunea de abuz în serviciu varianta agravată. DNA a trimis apoi dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3, pentru ca apoi, la data de 31.03.2021, cercetarea să fie preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Aici, pentru a impresiona, Ion-Tudoran a mințit procurorii că, de fapt, el nu a mai condus de 4 ani de zile autovehicule, deși imagini video prezentate de presă arătau contrariul. Oricum, după trei luni, la data de 29.06.2021, PCAB a decis că responsabilii din cadrul Brigăzii Rutiere București nu au săvârșit niciun abuz atunci când i-au cerut lui Corneliu Bogdan Ion-Tudoran să efectueze un control medical prin care să se stabilească dacă mai este sau nu apt de a conduce vehicule pe drumurile publice. Mai ales că Sanatoriul de Psihiatrie de la Predeal, unde Tudoran a stat internat, îi interzisese acestuia șofatul pe perioada administrării medicamentelor psihotrope. Așadar, plângerea lui Ion-Tudoran a fost clasată. Însă fostul judecător nu s-a lăsat și a atacat ordonanța procurorilor de la PCAB. Considerând că aceștia nu au efectuat cercetări în mod profesionst și nu au știut să administreze probe, Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a cerut foștilor lui colegi să anuleze soluția de netrimitere în judecată a responsabililor din Brigada Rutieră București. Declinat la Judecătoria Sectorului 3, dosarul a fost însă închis definitiv prin menținerea soluției procurorilor PCAB.

Parchetul Judecătoriei Cornetu încă așteaptă. Nu se știe ce.

Așa cum se observă, deși infracțiunile le sunt dovedite de procurori prin rechizitorii confirmate și de instanțele de cameră preliminară, membrii familiei Ion-Tudoran acționează fără scrupule împotriva reprezentanților sistemului judiciar. Și se întâmplă acest lucru și pentru că sunt lăsați să o facă. Căci, din prea multă indiferență, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, deși au în lucru de trei ani de zile dosarul penal 1916/P/2019 în care sunt cercetate infracțiunile de exercitare fără drept a profesiei de avocat de către Alexandru Ion-Tudoran, ezită încă să trimită cauza la instanța de judecată. Cauza penală vizează faptul că odrasla fostului judecător a practicat ilegal profesia de avocat în dosarele 2932/1748/2016 și 11626/1748/2018 în care a pus concluzii, a pledat în fața instanței și a cerut și primit și cheltuieli de judecată. În plus, pe lângă actele materiale continuate ale infracțiunii încadrată de articolul 348  Cod Penal, falsul avocat Ion-Tudoran a înfăptuit și infracțiunea de evaziune fiscală. În dosarele 2932/1748/2016 și 11626/1748/2018 el a primit cheltuieli de judecată în baza chitanțelor de mână emise, dar niciodată nu a declarat respectivele venituri.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here