Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, rata şomajului a crescut în aprilie cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, ajungând la 4,6%. În luna martie, rata şomajului era de 4,4%.
Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,1 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile respective fiind 5,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,0% în cazul celor de sex feminin.
“Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna aprilie a anului 2018, a fost de 411.000 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (404.000 persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (445.000 persoane)”, se precizează în comunicatul INS.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,7% pentru luna aprilie 2018 (4,1% în cazul bărbaţilor şi 3,1% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2018.