Printre „LOCUITORI”: Primarul ROBERT SORIN NEGOIȚĂ, ce conduce de mai mult de un deceniu milioanele de euro din sectorul 3 al Bucureștiului pe „căile” buzunarelor sale – prin mai multe firme OFFSHORE deținute în paradisuri fiscale
Reporter Sfin: În ultima luna s-a tot vorbit de „Pandora Papers”. Dar ce înseamnă mai exact acest concept și ce presupune?
Specialist: „Pandora Papers” reprezintă rezultatul unei investigaţii economice realizată de ICIJ (International Consortium of Investigative Journalists), publicată în data de 3 octombrie 2021, care este, cel mai probabil, cea mai amplă învestigație realizată în acest sens de la precedenta – „Panama Papers”, de acum 5 ani.
Peste 150 de organizaţii media, inclusiv DW, (Deutsche Welle – operatorul german de radiodifuziune, finanțat din bugetul fiscal al statului german) au preluat ancheta care, după cum ii spune și numele, a „deschis cutia Pandorei” și dezvăluie cum politicieni de top, miliardari şi celebrităţi, între care Tony Blair, apropiați a lui Vladimir Putin, Zelensky, Shakira, folosesc paradisurile fiscale pentru a-și ascunde banii proveniți din activități ilicite – cel mai probabil spălare de bani sau pentru a evita plata taxelor din jurisdicțiile aferente business-urilor pe care le dețin – practicând astfel evaziunea fiscală.
Investigaţia Pandora Papers a scos la iveală că 35 de foşti şi actuali lideri mondiali, inclusiv fostul premier britanic Tony Blair, regele Iordaniei şi preşedintele Keniei, Uhuru Kenyatta, la fel ca şi miliardari influenţi, au avut legături cu companii care folosesc paradisurile fiscale, prin așa numitele companii offshore.
Reporter Sfin: Ce înseamnă mai exact o companie offshore?
Specialist: În sens tehnic, o companie offshore este înregistrată într-un stat sau regiune autonomă, dar nu desfășoară activitate economică decât în afara acelor granițe, deci nu obține profit în țara unde a fost înregistrată, ci în afara granițelor acelui stat.
În practică, însă, există numeroase „hub”-uri de comerț sau zone libere, cum ar fi Dubai sau chiar enclave ale unor țări precum Spania, Anglia, Franța, unde companiile chiar au sedii permanente și birouri cu activitate, beneficiind astfel de o legislație mai relaxată și de o taxare favorabilă.
Chiar și pe continentul nostru există teritorii care NU fac parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene sau se exclud din acesta din punct de vedere al TVA-ului, cum ar fi Insulele Canare sau Muntele Athos.
Se crede adesea că paradisurile fiscale se află undeva în însorita Mare a Caraibelor, dar Pandora Papers demonstrează că sistemul offshore operează la nivel global, în locuri cum ar fi Singapore, Olanda, Irlanda, Hong Kong, şi chiar în unele state din SUA.
Prin zonă offshore se înțelege o țară sau un teritoriu cu un regim de înlesniri fiscale, care, de obicei, limitează accesul la informațiile despre operațiunile financiare efectuate prin această zonă, motiv pentru care se consideră a fi un paradis fiscal.
Principalele motive pentru care un offshore este profitabil sunt legate de optimizarea fiscală în mod legal, protejarea unor proprietăți sau a unor bunuri, confidențialitatea structurii acționariatului și accesul la piețele financiare și de investiții din toată lumea.
Reporter Sfin: Un offshore reprezintă o oportunitate SAU un risc? Unde se încadrează acesta din punct de vedere legal?
Specialist: Din punct de vedere al oportunității, bineînteles că în ritmul alert al tranzacțiilor comerciale globale, un offshore poate deveni un vehicul util în desfășurarea afacerilor. Nu doar pentru fiscalitatea redusă, cât mai ales pentru înlăturarea pârghiilor birocratice, pentru asocieri în proiecte diverse, pentru beneficiile aduse de relațiile de afaceri în zonele libere sau de liber schimb.
Dacă ne referim la riscuri, acestea sunt direct proporționale cu scopul propus.
Societățile offshore utilizate DOAR pentru transferul profiturilor din țările unde acestea își desfășoară activitatea de bază sau pentru ascunderea beneficiarilor direcți pot intra sub incidența unor fapte penale.
Atunci când scopul unei companii este DOAR acela de a ascunde bani obținuți prin fraudă sau mită, cum e cazul persoanelor investite în funcții publice, sau pentru spălarea unor activități ilegale, atunci CATEGORIC aceste companii offshore devin parte a unui rău complex.
Reporter Sfin: În România există un cadru legal care reglementează acest tip de companii offshore?
Specialist: În România, Codul Fiscal prevede o taxare de până la 50% a tranzacțiilor considerate artificiale, transfrontaliere, și plătite în conturi deschise în țări cu care România NU are încheiat un instrument juridic privind schimbul de informații.
Reporter Sfin: Deci un cadru legislativ minimal există, dar din experiența dvs. de auditor financiar care credeți că este ponderea de identificare a tranzacțiilor de acest tip?
Specialist: Din păcate, în România, și nu numai, această pondere este una foarte scăzută.
Organul legislativ, în speță, DNA, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, precum și ANAF, nu dau curs urmăririi acestor tipuri de tranzacții, în majoritatea cazurilor – iar când o fac, în lipsa unui cadru legislativ exact și transparent în acest sens, NU reușesc să combată practica de acest tip.
Rezultatul?
Cazurile în care acest tip de tranzacții au fost urmărite și identificate sunt aproape NULE.
Iar acest lucru se datorează, precum am menționat mai sus, legislației românești care NU are prevederi stricte legate de offshore-uri.
Ea se aliniază, într-adevăr eforturilor celorlalte țări europene, Grupului G20, cât și OCDE–ului (Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică) de a limita tranzacțiile companiilor autohtone sau ale rezidenților în scopul externalizării profiturilor – fie prin urmărirea operațiunilor artificiale, fie prin analiza prețurilor de transfer ale companiilor afiliate, fie prin verificarea neconcordanțelor dintre veniturile și cheltuielile persoanelor fizice; dar aceste aspecte sunt DOAR în TEORIE, din păcate.
Practic, cum am menționat mai sus, sunt PUȚINE, spre DELOC, cazurile în care au fost identificate situații de spălare de bani sau evaziune fiscală.
Reporter Sfin: Din păcate pentru noi, și din fericire pentru ei…
Specialist: Conturile offshore sunt adesea folosite pentru a administra şi vira în mod secret sume mari de bani pentru a ascunde averea reală a unei persoane.
Reporter Sfin: De ce devin problematice aceste offshore-uri?
Specialist: Cum funcţionează o companie offshore: în schimbul unui tarif care porneşte de la câteva sute de dolari, un prestator de servicii îşi ajută clienţii să înfiinţeze o companie offshore, ai cărei proprietari reali rămân confindenţiali.
Alternativ, în schimbul a 2.000 până la 25.000 USD, prestatorul poate înfiinţa un trust care, în unele situaţii, îi permite beneficiarului să-şi controleze banii în timp ce NU este responsabil în faţa legii pentru acţiunile sale.
Mici jonglerii cu documente şi un pic de “creativitate” pun valori la adăpost în faţa creditorilor, a executorilor judecătoreşti, a fiscului şi, ca să fac o glumă … a fostelor soţii.
Reporter Sfin: Se cunoaște valoarea monetară a acestor scheme financiare ascunse prin aceste offshore-uri?
Specialist: Potrivit lui Gabriel Zucman, expert în materie de paradisuri fiscale şi profesor asociat de economie la Universitatea Berkeley din California, echivalentul a 10% din PIB-ul mondial este depozitat în paradisuri fiscale din întreaga lume.
Din cauza naturii complexe şi confidenţiale a sistemului offshore, NU este posibilă cunoaşterea valorii exacte a averilor care au legătură cu evaziunea fiscală şi alte delicte şi NU se poate şti nici ce a fost declarat autorităţilor şi, mai ales, ce nu a fost declarat.
Dar, potrivit unui studiu realizat în 2020 de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), cel puţin 11,3 trilioane de USD sunt ţinuţi în “offshore-uri.”
Reporter Sfin: Ce relevă mai exact această investigație?
Specialist: Investigaţia realizată de International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ) şi o echipă compusă din 150 de organizaţii media, inclusiv DW, a scos de asemenea la iveală faptul că 330 de oficiali la nivel mondial au legături cu paradisuri fiscale.
Documentele analizate arată dimensiunea legăturii între operaţiile secrete din offshore-uri şi politica financiară globală.
International Consortium of Investigative Journalists a obţinut 11,9 milioane de dosare confidenţiale preţioase şi a condus o echipă compusă din mai bine de 600 de ziarişti de investigaţie de la 150 de companii media, care le-au cercetat vreme de doi ani, au luat legătura cu mai multe surse și au cercetat dosare în instanţe etc în zeci de ţări.
Înregistrările dezvăluite provin de la 14 firme de servicii offshore din întreaga lume, care au înfiinţat firme fantomă şi alte ascunzişuri prin offshore-uri, pentru clienţi care erau interesaţi să-şi plaseze la umbră activităţile financiare.
Pandora Papers dezvăluie adevăraţii proprietari a mai bine de 29.000 de companii offshore.
Unele din ele sunt folosite pentru a ascunde conturi bancare incognito, avioane particulare, iahturi, vile şi opere de artă, semnate de exemplu chiar de Picasso sau Bansky.
Miniştrii de Finanţe din Pakistan, Olanda şi Brazilia au cu toţii legături cu companii offshore, la fel ca şi foşti miniştri de Finanţe din Malta şi Franţa, inclusiv fostul preşedinte al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn.
Potrivit ICIJ, Pandora Papers arată că oficialii care ar putea aduce o contribuţie la desfiinţarea sistemului offshore, beneficiază în fapt de acesta, ascunzând valori în companii şi trusturi sub acoperire în timp ce guvernele lor fac prea PUȚIN pentru a încetini un flux global de bani iliciţi care îi îmbogăţeşte pe delincvenţi şi SĂRĂCEȘTE naţiuni întregi.
Reporter Sfin: Deci practic cei care trebuiau să ne apere, ne sărăcesc încet, încet…
Specialist: Exact.
De exemplu, fostul premier britanic Tony Blair s-a pronunţat decenii la rând împotriva înlesnirilor fiscale, dar Pandora Papers demonstrează că tocmai EL şi soţia sa au ajuns să posede o clădire în valoare de 8,8 milioane USD (7,6 milioane EUR), după ce au cumpărat o companie imobiliară offshore de la familia ministrului Industriei şi Turismului din Bahrain, Zayed bin Rashid al-Zayani.
Reporter Sfin: Cum au reușit acest lucru?
Specialist: Cumpărând acţiunile companiei, şi NU imobilul direct, Tony Blair şi soţia sa Cherie au evitat să plătească un impozit pe proprietate în valoare totală de 400.000 USD.
Atât familia Blair cât şi familia al-Zayani au afirmat că iniţial nu au ştiut de implicarea celeilalte familii în această afacere. Cherie Blair a declarat că soţul ei nu a fost implicat în tranzacţie. Compania în cauză şi-a încetat în prezent activitatea.
Alt exemplu în acest sens, premierul ceh Andrej Babis, un miliardar care a ajuns la putere în 2017 promiţând combaterea corupţiei, este şi el nominalizat în Pandora Papers.
Înregistrări dezvăluite arată că în 2009, Babis a injectat 22 de milioane USD, într-o reţea de firme fantomă pentru a cumpăra o vilă cu două piscine şi sală de cinema într-un sat de munte de pe riviera franceză, în apropiere de Cannes.
Site-ul Investigace.cz a descoperit că în declaraţia sa de avere, Babis NU a trecut reţeaua acelor firme fantomă şi nici imobilele respective. Contactat în acest sens, acest nu a vrut să comenteze.
Continuăm cu preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, care a deţinut şi el o parte dintr-o firmă fantomă înregistrată în Insulele Virgine Britanice. Cu o lună înaintea câştigării alegerilor prezidenţiale, în aprilie 2017, actorul transformat în politician de vârf şi-a vândut pe tăcute acţiunile de beneficial owner, adică de persoană care poate influenţa tranzacţiile de acţiuni, avute la compania Maltex, către Sergiy Shefir, un prieten apropiat şi partener de afaceri.
Un document datat din iunie 2019 arată că Shefir şi-a păstrat acţiunile Maltex şi după ce s-a alăturat administraţiei prezidenţiale Zelensky.
Ne mutăm în Africa, unde preşedintele Kenyatta, descendent al uneia din cele mai cunoscute dinastii politice din Kenya, şi-a făcut campanie cu lupta împotriva corupţiei şi a cerut imperios mai multă transparenţă în politică.
Dar înregistrări ajunse în posesia jurnaliştilor de investigaţie arată că preşedintele Kenyatta şi mama sa sunt beneficiarii unei fundaţii secrete din Panama.
Alţi membri ai familiei, inclusiv trei fraţi, deţin cinci firme fantomă offshore cu valori care însumează peste 30 de milioane USD.
Kenyatta şi familia sa nu au răspuns cererii ICIJ de a comenta pe acest subiect.
Trecem la „Țara Sfântă”, care nu este chiar „sfântă”, dacă ne referim la Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei care a cumpărat în Malibu, California, trei vile la malul oceanului, în valoare totală de 68 de milioane USD, prin firme fantomă offshore, în toiul Primăverii Arabe, când supuşii săi ieşeau în stradă pentru a protesta împotriva corupţiei şi a lipsei locurilor de muncă.
Documentele secrete au demascat-o şi pe prinţesa Marocului, Lalla Hasnaa, în calitate de deţinătoare a unei firme fantomă care a cumpărat un imobil în valoare de 11 milioane USD într-un cartier de lux al Londrei, în apropiere de Kensington Palace.
Hasnaa a făcut achiziţia folosind fonduri ale “Moroccan Royal Family“, potrivit documentelor ajunse în posesia ICIJ, din care mai reiese că ocupaţia ei este aceea de “Prinţesă”.
Hasnaa NU a răspuns nici ea la întrebările transmise la Palatul Regal de către Le Desk, un partener media al ICIJ.
Mohammed bin Rashid Al Maktoum, premierul Emiratelor Arabe Unite şi Emirul Dubaiului, ar deţine și el acţiuni la trei companii înregistrate în jurisdicţii secrete.
Reporter Sfin: Vorba cântecului… Dubai, Dubai, viață ca-n Rai…
Specialist: Corect. Nici vecinul lui, Emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, nu se lasă mai prejos, și se folosește și el de firme offshore pentru a face investiţii, a-şi administra averea şi a o pune la „adăpost” în beneficiul familiei sale.
Panama Papers au dezvăluit deja că super-iahtul său în valoare de 300 de milioane USD a fost administrat prin firme offshore.
Dacă la aceste personalități ne-am fi așteptat datorită influenței politice, iată că nici marile vedete nu se lasă mai prejos în acest sens.
Cine a spus ca dacă ești artist este echivalent cu a „nu te pricepe” la afaceri, a greșit se pare.
Cântăreaţa columbiană Shakira şi fostul jucător de cricket Sachin Tendulkar din India sunt doar câteva din numele sonore legate de averi offshore.
Avocatul Shakirei a afirmat că diva pop şi-a declarat conturile offshore şi că acestea nu i-au asigurat în niciun fel vreun avantaj fiscal.
La rândul său, avocatul lui Tendulkar a afirmat că investiţia starului sportiv este legitimă şi a fost adusă la cunoştinţa autorităţilor fiscale.
Reporter Sfin: Dar atunci de ce ar fi apelat la aceste offshore-uri, nu? Până la urmă la declarații toata lumea este bună…
Specialist: Corect.
Întotdeauna orice acțiune este întreprinsă cu scopul obținerii unui avantaj – cel puțin în business.
Dar să nu uităm de Turcia, prezentă și ea prin miliardarul turc Erman Ilicak, un mogul în domeniul construcţiilor, ce a avut legături cu două companii offshore, ambele fiind trecute pe numele mamei sale în 2014.
Ambele au deţinut valori din conglomeratul de firme de construcţie aparţinând familiei.
Ca să întelegem puțin despre cine este vorba, firma lui Ilicak, Ronesans Holding, a fost cea care a construit palatul prezidenţial cu 1.150 de încăperi, despre care atât de mult s-a scris şi vorbit, al preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Rusia nu face nici ea notă discordantă, iar președintele rus, Vladimir Putin, care nu apare cu nume și prenume în aceste dosare, însă apare alături de alți numeroși apropiați ai acestuia, inclusiv cel mai bun prieten al său din copilărie, acum decedat, despre care adversarii politici l-au numit “Portofelul lui Putin”.
Totodată, documentele subliniază și o eventuală relație romantică a liderului de la Kremlin cu o femeie a cărei identitate încă nu a fost dezvăluită, dar care a beneficiat de multe „atenții” din partea lui Putin, pe care le-a achiziționat, cel mai probabil, la sfatul lui Putin – prin scheme financiare asemănătoare unei păpuși Matrioșka, plimbându-și capitalul prin Insulele Virgine Britanice și Panama – unde beneficiarul final e ascuns sub mai multe „straturi”.
Tot potrivit documentelor Pandora, unii dintre apropiații președintelui rus au folosit Monaco ca centru discret pentru afacerile lor financiare.
Totodată, și geopolitica are rolul său în această poveste. Prințul Albert, conducătorul principatului Monaco, are o relație foarte bună cu Vladimir Putin.
În ultimele două decenii, influența rusă în principatul de Monaco a crescut și a devenit tot mai evidentă. Dominique Anastasis, avocat în Monaco, a declarat că străinii, inclusiv rușii bogați, au fost atrași de climatul cald și de lipsa impozitelor din principat. „Aici nimeni nu întreabă de unde provin banii tăi. Nu există nicio cultură a verificării. Nu sunteți obligați să faceți o declarație fiscală”, a mai spus Anastasis.
În timp ce îmbogățirea prietenilor lui Putin a început în timpul primului său mandat de la Kremlin, moment în care președintele declara în mod public războiul împotriva oligarhilor.
El a criticat vehement oamenii de afaceri care și-au dobândit averile în anii ‘90 și care s-au considerat, așa cum a spus Putin, drept zei.
Retorica politică a lui Putin a continuat, iar în ultimii ani, după nenumăratele abuzuri politice pe care le-a realizat, a început să se plângă că magnații ruși sunt lipsiți de patriotism și își ascund banii în străinătate.
Reporter Sfin: Deci practic Vladimir Putin nu i-a îmblânzit pe oligarhi, ci a construit un nou sistem feudal, în care prietenii săi și asociații KGB-ului au fost principalii beneficiari. Unii au dobândit averi imense, dar suspiciunea mea este că această bogăție nu este a lor în mod real…
Specialist: Mai mult ca sigur.
Reporter Sfin: Dar să ne întoarcem pe plaiuri mioritice. Avem și noi vreun reprezentant în acestă colosală investigație?
Vorba aia – când vine vorba de rele suntem primii, nu?
Specialist: Bineînțeles – domnul Robert Sorin Negoiță, primarul sectorului 3 al Bucureștiului, împreună cu fratele său – Ionuț Negoiță.
Dl Negoiță este un foarte bun administrator al banilor din Sectorul 3, dar pentru EL însuși, NU pentru cetățeni. (mai departe vom putea observa că este și cercetat penal în acest sens)
Reporter Sfin: Ce a făcut primarul Sectorului 3 al Bucureștiului de a pus și România pe harta țărilor din această colosală investigație pentru spălare de bani și evaziune fiscală, denumită Pandora Papers?
Specialist: Primarul Sectorului 3 „deturnează” fondurile instituției publice pe care o conduce de peste 10 ani, „plimbând” banii primăriei sale prin diverse offshore-uri – al căror beneficiar nedeclarat este chiar EL, conform documentelor ce au ieșit la lumină prin investigația Pandora Papers.
Apoi, banii se întorceau în România și „sponsorizau” anumite afaceri/domenii/firme, controlate direct/indirect tot de dl Negoiță sau alți membri ai familiei sale. Dintre acestea enumerăm:
- Hotelurile Rin din București
- Clubul de fotbal Dinamo
- Construcția a sute de vile și mii de apartamente, fântâni arteziene prin intermediul a 20 de companii românești care activează în industria imobiliară toate fiind conectate la rețeaua de offshore-uri creată de inginerul financiar – dl Negoiță.
Reporter Sfin: Cum și când a început totul?
Specialist: Mai devreme menționam, și cred, că până în acest moment, toată lumea este conștientă de faptul că în offshore-uri nu „intră” bani „curați”.
Totul a început la finalul anului 2009, când ANAF a început să verifice afacerile dl Negoiță.
Problemele vizate: Dl Negoiță (pe atunci deputat) vânduse sute de apartamente FĂRĂ să plătească TVA la bugetul de stat, în valoare de 77.148.021 lei, obținând astfel o sumă de 364.714.645 lei ca și beneficiu final.
Procurorii DNA s-au sesizat în 2016, dar în 2020 au închis acest dosar în care fuseseră cercetate mai multe firme, actualul primar și rudele lui, pe motiv că fapta „nu există”.
Reporter Sfin: Imparțialitate- Integritate-Eficiență…
Este sloganul Direcției Naționale Anticorupție, dar se pare că nu funcționează în toate cazurile, dacă ne uităm la deznodământul acestui caz.
Probabil nu au mai existat „cei care au deranjat” cu această acuzație la domnia sa… având în vederea clasarea cazului, exact pe motivul care l-a deschis: „există infracțiunea” (2016)– „nu mai există infracțiunea”.(2020)
Specialist: ANAF a contestat, fără izbândă, decizia, conform dosarului 8280/3/2020 – Secţia I Penală – Obiect: plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată.
Reporter Sfin: Pe principiul „politicul” prevalează „juridicul”…
Tot legat de latura penală a dl Negoiță cred că știm cu toții de dosarul deschis împotriva sa în 2013 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
După 2016, a fost trimis la DNA, care l-a „lipit” de alte anchete, rezultând un un nou dosar mai consistent.
Acesta a fost rupt în bucăți, o parte fiind trimisă din nou la Parchetul de pe lângă Tribunal.
Cel puțin 5 dintre cele 15 companii offshore, descoperite în arhiva Pandora Papers, sunt ținte în această anchetă românească.
Documente oficiale, menționează că firmele controlate de frații Negoiță au obținut prin subcontractare de la Primăria Sectorului 3 în jur de 53 de milioane EUR din banii cu care s-au anvelopat diferite blocuri.
Tot firmele lor au încasat alte 43 de milioane EUR, după ce au furnizat materiale de construcții unor firme care au primit un contract ca să construiască 24 de fântâni arteziene în sectorul 3.
Procurorii mai susțin că, în perioada 2012-2014, un segment important din banii Primăriei Sectorului 3 a fost deturnat prin operațiuni de tip suveică, ce au implicat firme cu acționariat ascuns în paradisuri fiscale:
“Coordonarea societăţilor offshore se realizează de către NEGOIŢĂ ROBERT SORIN, cu ajutorul cetăţeanului cipriot DEMETRIOS DEMETRIADES (administrator al societății de avocatură DEMETRIOS DEMETRIADES LLC), căruia îi datorează 40.000 euro pentru gestionarea societăţilor offshore. De intermedierea întâlnirilor între ei s-a ocupat PETRESCU MĂDĂLINA, secretara personală a primarului, care cunoaște natura legăturii dintre ei.”
Robert Sorin Negoiță NU a fost niciodată trimis în judecată de procurorii anticorupție.
Procurorii români au solicitat fără mare succes ajutorul omologilor din Cipru. Insularii le-au răspuns că “nu există relaţii comerciale între companiile cipriote și societăţile româneşti. Ca urmare, nu există contracte comerciale în care să fie implicate societăţile cipriote de mai sus”. Mai mult, “societăţile respective nu au angajat niciun salariat”.
Contactat în acest sens de jurnaliști și întrebat despre firmele offshore din Insulele Virgine Britanice (IVB), Robert Negoiță a transmis că: “Nu am nicio legătură cu asta”.
Ca și background, Robert Sorin Negoiță a fost parlamentar și este la al treilea mandat de primar al Sectorului 3.
Tot în legătură cu urmăririle penale expuse mai sus, acesta NU a menționat niciodată în declarațiile de interese pe care le-a depus în calitatea sa de funcționar public că este acționarul și beneficiarul unor firme din Insulele Virgine Britanice.
În acest sens vă întreb, în calitatea dvs. de auditor financiar, este legală această practică?
Specialist: Evident că NU. Orice declarație de avere, dar și cea de interese, trebuie să cuprindă întregul areal vizavi de patrimoniul unei persoane, indiferent de poziția sa geografică. În consecință, orice persoană are obligația legală să cuprindă toate aceste aspecte cumulativ în declarația sa”.
În acest sens, în aprilie 2010, Agenția Națională de Integritate (ANI) – instituția care se ocupă de reglementarea și verificarea întocmirii acestor declarații de avere & interese, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru FALS în declarații, după ce inspectorii săi au descoperit că Robert Negoiță NU a menționat că obținuse venituri de peste 58 de milioane EUR din vânzarea unor imobile și a declarat împrumuturi de la bănci pe care nu le făcuse în nume propriu, ci doar le garantase.
Ulterior, la finalul aceluiași an, Parchetul a decis neînceperea urmăririi penale.
Reporter Sfin: De ce? Probabil doar o altă întrebare fără răspuns…
Specialist: Așa este. Dar să revenim la debutul acestei inginerii financiare.
După ce a fost „deranjat” de ANAF în 2009, dl Negoiță se gândește să nu mai stea la mâna FISCULUI românesc și înființează începând cu 2010 cu ajutorul lui Dadlaw (o firmă de avocatură din Cipru) 6 offshore-uri în Insulele Britanice Virgine și alte 9 în Cipru, acestea fiind interconectate (firmele din IBV având acțiuni în offshore-urile din Cipru) și cu alte 20 de firme românești în care s-a „pompat” capitalul.
Dl Negoiță se pune la adăpost – ca și beneficiar nedeclarat (un artificiu juridic ce îi menține anonimatul în acționariat) și îi aduce în față mai întâi pe fratele său – Ionuț Negoiță (ce apare ca și acționar „la vedere” în aceste offshore-uri), dar și pe tatăl său. (ce apare în peste 197 de fișiere din investigația Pandora Papers, la o vârstă onorabilă de 77 ani).
Ca să întelegem puțin traiectoria banilor, am realizat și o schemă în acest sens:
Mai jos voi prezenta câteva informații despre aceste offshore-uri:
1. STARLAKE HOLDINGS LTD
Locație: Tortola, Insulele Virgine Britanice – Regiunea Caraibe
Data înființării: 2010
Beneficiar nedeclarat: Sorin Robert Negoiță.
Legături cu alte offshore-uri: AMARLINO HOLDINGS LTD, MAXDAY HOLDINGS LTD, MENDARIO TRADING LTD, INVESTMENTS LTD, BLUE BLISS CONSULTANTS LTD.
- AMBERWOOD SERVICES LTD
Locație: Tortola, Insulele Virgine Britanice – Regiunea Caraibe
Data înființării: 2010
Beneficiar nedeclarat: Sorin Robert Negoiță.
Legături cu firme românești: Rin Hospitality Company SRL, Rin Grand Estate SRL, Comfort Hotel SRL.
Legături cu alte offshore-uri: AMARLING HOLDINGS LTD, MAXDAY HOLDINGS LTD, MENDARIO TRADING AND INVESTMENTS LTD, BLUE BLISS CONSULTANTS LTD.
Activități ale companiei: managementul hotelurilor RIN și COMFORT (București), folosirea de fonduri proprii dar și a fondurilor realizate din propriile activități.
3. AMARLINO HOLDINGS LTD
Nr. de înregistrare: HE 266626
Locație: Cipru
Data înființării: 28/04/2010
Directori:
- Până la data de 27/10/2020:
- HARRIS D. DEMETRIADES (avocat în compania Dadlaw din Cipru, cea care a înființat rețeaua de offshores)
- ANTIGONI MARKOULLI
- De la data de 28/10/2020 – prezent:
- KESAVA HOLDING LIMITED – Secretary
- MOUNTIVE HOLDINGS LIMITED – Director
Asociați: STARLAKE HOLDINGS LTD, AMBERWOOD SERVICES LTD.
Legături cu firme românești: FUTURE TOOLS CONSTRUCTION S.R.L, VALUE INVESTOR EXPERT S.R.L.
Legături cu alte offshore-uri: STARLAKE HOLDINGS LTD, AMBERWOOD SERVICES LTD, MAXDAY HOLDINGS LTD, MENDARIO TRADING AND INVESTMENTS LTD, BLUE BLISS CONSULTANTS LTD.
Activități ale companiei: Nu sunt activități.
- Precum se poate observa și în AGA de mai jos:
- Dar și în datele despre această companie de pe site-urile de profil din Cipru, care arată clar că această societate NU desfășoară activități încă de la momentul înființării acesteia, spulberând practic singura variantă în care această companie ar fi folosit varianta offshore doar pentru activitatea legală de reducere a taxelor.
Dar, având în vedere că aceasta nu desfășoară nicio activitate, este clar că nu a fost înființată pentru a îndeplini scopul normal al unui business, ci pentru a ascunde anumite operațiuni financiare, cel mai probabil, de natură ilicită.
- De asemenea, un alt aspect care conduce la o asemenea rezoluție este reprezentată de faptul ca anul trecut, bordul a decis să îl „elimine” pe cel care a realizat toată arhitectura și înregistrarea tuturor companiilor de tip offshore pentru dl Negoiță, dar și a celuilalt director de până atunci, cel mai probabil, pentru a șterge orice legătură cu acesta și evident, pentru a împiedica descoperirea și altor companii înregistrate și conduse de acesta pentru dl Negoiță și implicit a valorilor monetare rulate prin acestea. (conform informațiilor din printscreen-ul de mai jos – partea dreaptă)
4. MAXDAY HOLDINGS LTD
Nr. de înregistrare: HE 283225
Locație: Cipru
Data înființării: 14/03/2011
Directori:
- KESAVA HOLDING LIMITED – Secretary
- MOUNTIVE HOLDINGS LIMITED – Director
Asociați: STARLAKE HOLDINGS LTD, AMBERWOOD SERVICES LTD.
Legături cu firme românești: Confort City Rezidential, Confort Business Solutions, Clubul de Fotbal Dinamo, Primăria Sectorului 3.
Legături cu alte offshore-uri: STARLAKE HOLDINGS LTD, AMBERWOOD SERVICES LTD, AMARLINO HOLDINGS LTD, MENDARIO TRADING AND INVESTMENTS LTD, BLUE BLISS CONSULTANTS LTD.
Activități ale companiei: Nu sunt activități.
- După cum se poate observa, managementul acestei companii este același ca și în compania AMARLINO HOLDINGS LTD, analizată mai sus.
Urmând aceeași linie, nici această companiei nu are activitate, indiciu care ne conduce la aceeași concluzie ca și în cazul companiei Amarlino Holdings LTD, că nu a fost înființată pentru a îndeplini scopul normal al unui business, ci pentru a ascunde anumite operațiuni financiare, cel mai probabil, de natură ilicită.
5. MENDARIO TRADING AND INVESTMENTS LTD
Nr. de înregistrare: HE 269800
Locație: Cipru
Data înființării: 01/07/2010
Directori:
- KESAVA HOLDING LIMITED – Secretary
- MOUNTIVE HOLDINGS LIMITED – Director
Asociați: STARLAKE HOLDINGS LTD, AMBERWOOD SERVICES LTD.
Legături cu firme românești: Primăria Sectorului 3.
Legături cu alte offshore-uri: STARLAKE HOLDINGS LTD, AMBERWOOD SERVICES LTD, AMARLINO HOLDINGS LTD, MAXDAY HOLDINGS LTD, BLUE BLISS CONSULTANTS LTD.
Activități ale companiei: Nu sunt activități.
- După cum se poate observa, managementul acestei companii este același ca și în compania AMARLINO HOLDINGS LTD și MAXDAY HOLDINGS LTD analizate mai sus.
- Urmând aceeași linie, nici această companiei nu are activitate, indiciu care ne conduce la aceeași concluzie ca și în cazul companiei Amarlino Holdings LTD & Maxday Holdings LTD, că nu a fost înființată pentru a îndeplini scopul normal al unui business, ci pentru a ascunde anumite operațiuni financiare, cel mai probabil, de natură ilicită.
6. BLUE BLISS CONSULTANTS LTD
Nr. de înregistrare: HE277329
Locație: Cipru
Data înființării: 22/11/2010
Directori:
- Până la data de 23/06/2020:
- HARRIS D. DEMETRIADES (avocat în compania Dadlaw din Cipru, cea care a înființat rețeaua de offshores)
- ANTIGONI MARKOULLI
- De la data de 24/06/2020 – prezent:
- KESAVA HOLDING LIMITED – Secretary
- MOUNTIVE HOLDINGS LIMITED – Director
Legături cu firme românești: Confort City Rezidential, Confort Business Solutions, Clubul de Fotbal Dinamo, Primăria Sectorului 3.
Legături cu alte offshore-uri: STARLAKE HOLDINGS LTD, AMBERWOOD SERVICES LTD, AMARLINO HOLDINGS LTD, MAXDAY HOLDINGS LTD, MENDARIO TRADING AND INVESTMENTS LTD.
Activități ale companiei: Nu sunt activități.
- La fel ca și în cazul celorlalte companii, și Blue Bliss Consultants LTD alege să își schimbe managementul în anul 2020 – probabil cu același scop, de a șterge orice legătură cu acesta și evident, pentru a împiedica descoperirea și altor companii înregistrate și conduse de acesta pentru dl Negoiță și implicit a valorilor monetare rulate prin acestea. (conform informațiilor din printscreen-ul de mai jos – partea dreaptă)
- Urmând aceeași linie, nici această companiei nu are activitate, indiciu care ne conduce la aceeași concluzie ca și în cazul celorlalte companii analizate mai sus, că nu a fost înființată pentru a îndeplini scopul normal al unui business, ci pentru a ascunde anumite operațiuni financiare, cel mai probabil, de natură ilicită.
Reporter Sfin: Deci practic totul a început de la companiile Starlake Holdings și Amberwood Services LTD care au fost înființate în 2010 în Insulele Virgine Britanice, din câte înteleg, care mai apoi au devenit asociate în 3 companii cipriote: Amarlino Holdings LTD, Maxday Holdings LTD, Mendario Trading and Investments LTD.
Specialist: Corect. Iar apoi Maxday, Mendario și Amarlino au devenit, la rândul lor, asociate în firme din România cu afaceri imobiliare. Tot ele au împrumutat companii locale cu aproximativ 23 de milioane EUR.
Astăzi, Amarlino Holdings deține integral compania Future Tools Construction SRL, care a construit pe malul Dâmboviței, în localitatea Popești Leordeni, ansamblul rezidențial Trend Residence. Complexul este format din 300 de vile și, respectiv, 144 apartamente, vândute cu prețuri între 35.200 și 119.500 EUR.
Reporter Sfin: În legătură cu declarațiile dl Negoiță vizavi de aceste firme de tip offshore, menționate mai sus, în care domnia sa declară că NU are nicio legătură, observ conform documentelor prezentate de dvs. că apare ca și beneficiar nedeclarat la 2 dintre ele.
Specialist: Corect. Documentele aferente investigației Pandora Papers îl contrazic pe dl Negoiță. Primarul apare în actele de incorporare a 2 dintre cele 15 companii offshore ca și “undisclosed beneficiary”, adică “beneficiar nedeclarat”. (este vorba despre companiile Starlake Holdings LTD și Amberwood Services LTD)
Beneficiarul declarat în acte era inițial fratele primarului, afaceristul Ionuț Negoiță, cunoscut mai ales pentru perioada în care era acționar la clubul de fotbal Dinamo.
Nici acesta nu a dorit să comenteze acest subiect.
Reporter Sfin: Iar Amberwood Services Ltd din Insulele Virgine Britanice a fost implicată în managementul hotelurilor Rin și Confort din București, conform expunerii dvs. de mai sus.
Specialist: În plus, Maxday Holdings LTD și Blue Bliss Consultants LTD i-au transferat lui Ionuț Negoiță peste 1,5 milioane EUR, statement susținut de procurori, în contextul în care cele 2 offshore-urile erau asociate în companiile românești Confort City Rezidential și Confort Business Solutions.
Documentele judiciare descriu cum firmele Confort City și Confort Business transferau banii publici de la Primăria Sectorului 3 prin mai multe operațiuni succesive, la alte firme din „constelația” Negoiță.
Potrivit documentelor din Pandora Papers, primarul Robert Negoiță și fratele lui se aflau la ambele capete ale tranzacțiilor.
Ca și alți beneficiari o menționăm pe sora primarului – Luminița Iulia Manolache, clubul de fotbal Dinamo București, precum și alte companii din paradisuri fiscale.
Reporter Sfin: Pe principiul business in family…
Aș vrea să ne oferiți mai multe detalii despre acest mecanism folosit de frații Negoiță – scop, avantaje.
Specialist: Mecanismul creat de avocații din Cipru a făcut imposibil accesul la aceste informații ce altminteri, ar fi trebuit să fie publice și accesibile oricui, și care ar fi putut dovedi practic implicarea lui Robert Negoiță în afacerile derulate în România, în timp ce era deputat sau primar.
Avocații Dadlaw au întocmit un document unde Robert Negoiță este listat drept “Beneficiar Nedeclarat” ale firmelor Starlake Holdings Ltd și Amberwood Services Ltd din Insulele Virgine Britanice, în timp ce fratele său, Ionuț este numit “Beneficiar Declarat”.
Documentele au fost întocmite identic pentru ambele firme. Înscrisurile stipulează că Robert Negoiță dispune de 50% din acțiunile companiei, deși toate acțiunile sunt declarate pe numele fratelui:
“Beneficiarul Declarat (n.a. – Ionuț Negoiță) este de acord să dețină 100 % din acțiuni care includ partea de acțiuni ale Beneficiarului Nedeclarat (n.a. – Robert Negoiță) pentru o perioadă nedefinită de timp și până atunci când Beneficiarul Nedeclarat notifică în scris că dorește ca 50% din acțiuni să fie transferate pe numele său sau pe numele unei alte persoane la alegere și că dorește să devină Beneficiarul Declarat al 50% din acțiunile existente în momentul trimiterii notificării iar această notificare poate fi trimisă prin fax, e-mail sau scrisoare livrată de mână.”
Avocații au redactat inclusiv notificarea pentru preluarea acțiunilor și au lăsat necompletat câmpul pentru data din viitor la care transferul urma să aibă loc de la Ionuț la Robert Negoiță.
“Beneficiarul Declarat (n.a. – Ionuț Negoiță) se angajează să nu transfere, să nu înstrăineze, să nu modifice sau să tranzacționeze în niciun fel acțiunile menționate fără acordul în scris al Beneficiarului Nedeclarat (n.a. – Robert Negoiță)”
Deci practic prin acest document, avocații Dadlaw s-au asigurat că autoritățile judiciare de la București NU pot dovedi implicarea politicianului în afacerile pe care le derulau firmele offshore, inclusiv cu bani publici de la Primărie.
Mai târziu, una dintre firme, Amberwood, a fost transferată pe numele unui apropiat al familiei Negoiță, Adinel Petreacă.
Numele lui Petreacă apare și în ancheta legată de frații Negoiță.
El fost întrebat de procurori dacă este „omul” lui Ionuț Negoiță și a declarat: “Nu pot fi folosit. Sunt o persoană demnă care îşi asumă orice acţiune pe care o face. Îmi asum orice acţiune pe care o fac”.
Documentele word salvate pe hard-disk-urile Dadlaw în care Robert și Ionuț Negoiță sunt consemnați drept acționari și beneficiari ai Amberwood și Starlake sunt create în 2010, anterior celor în care apare Petreacă.
Reporter Sfin: Spuneai la început că în aceste „afaceri” este implicat nu numai fratele lui Robert Negoiță, ci și seniorul Negoiță.
Specialist: În iulie 2016, după ce Ilie Negoiță, tatăl fraților, a preluat Starlake Holdings, avocații de la Dadlaw au completat un formular în care îl numesc “client de mare risc”.
Asta deoarece,“este tatăl lui Robert Sorin Negoiță, fost membru al Camerei Deputaților”.
Robert Negoiță fiind atunci la al doilea mandat la cârma Sectorului 3 din București.
Reporter Sfin: Să continuăm cu lista afacerilor „inginerului financiar” Negoiță.
Specialist: În vecinătatea ansamblului Trend Residence, menționat mai sus, tot în Popești-Leordeni, se află și complexul rezidențial Confort City, unde, în 2012, au luat foc 24 de apartamente.
Apartamentul 71, de la care a pornit incendiul, era deținut atunci de Domus Stil Imobiliare SRL, care-l cumpărase, la rândul ei, de la o firmă cu nume similar, Domus Stil Construct SRL.
Ambele au împrumutat de la 2 companii cipriote cel puțin 11,4 milioane EUR, după cum arată documentele din Pandora Papers.
Cum am menționat mai devreme, cu câțiva ani mai înainte, în 2009, Robert Negoiță, la acea vreme deputat, a încercat să scape de un sechestru al ANAF, înstrăinând apartamentele pe care le deținea și ieșind oficial din firma Domus Stil Construct SRL, locul fiindu-i luat mai târziu de firmele offshore create de Dadlaw.
Fiscul urmărea să recupereze atunci aproximativ 28 de milioane EUR, bani ce reprezentau TVA-ul pentru tranzacții imobiliare și penalitățile aferente.
Ulterior, statul a scos la vânzare mai multe apartamente și locuri de parcare din Confort City ca să recupereze banii la buget.
Pe un câmp, la marginea Sectorului 3 din București, a răsărit și complexul Palladium Residence, ridicat în baza unei autorizații de construire emisă de primărie în iulie 2014.
Vorbim de 8 blocuri cu 11 etaje, iar documentul cheie care a permis începerea construcțiilor a fost semnat chiar de primarul Robert Negoiță.
Autorizația de construire a fost obținută de o altă companie, Jacob Gardens SRL, intrată cu doar câteva luni înainte sub controlul familiei Negoiță, după ce fusese deținută de doi israelieni. După ce a terminat de construit, compania a început să vândă apartamentele, dar a rămas administrator al condominiului.
Între 2012 și 2013, firmele asociate acum în Jacob Gardens au primit de la companiile offshore peste 11 milioane EUR sub formă de împrumuturi, potrivit documentelor din Pandora Papers.
Hils-Pallady Apartments este alt cartier rezidențial care a apărut recent în Sectorul 3 din București, lângă stația de metrou Anghel Saligny.
Firma dezvoltatoare este Edificia Star Construct SRL și urmează să finalizeze 12 blocuri de câte 11 etaje.
Autorizația de construire a primit-o tot de la primăria Sectorului 3 al Bucureștiului.
Edificia Star Construct SRL este deținută de alte 3 companii:
- Jacob Gardens SRL, cea care a ridicat complexul Palladium,
- Bloom Project Development SRL și
- Value Investor Expert SRL,
toate 3 având conexiuni cu companiile offshore din arhiva Pandora Papers.
Firmele de mai sus nu se ocupă însă doar cu dezvoltarea imobiliară, ci au și relații contractuale directe cu firme în care asociat este Consiliul Local din Sectorul 3.
Jacob Gardens SRL a semnat, pe 6 mai 2020, cu firma Administrare Active Sector 3 SRL un contract de furnizare nisip, cu prețul de 30 de lei pe tonă, fără TVA.
Cu un an în urmă, Jacob Gardens SRL închiriase către AS3 – Administrare Străzi S3 SRL o schelă din oțel.
Future Tools Construction SRL a vândut beton în 2019 firmei Algorithm Constructii S3 SRL.
În documentele din Pandora Papers mai apare adesea menționat Hotelul Rin Grand din București ca loc în care avocatul Demetrios Demetriades se întâlnea cu clienții săi.
Clădirea și terenul aferent sunt deținute de firma Rin Grand Estate SRL, dar hotelul este operat de firma Rin Hospitality Company SRL.
Asociații actuali ai ambelor companii sunt Iulia Luminița Manolache (fostă Negoiță), Lidia și Ilie Negoiță. Adică sora și, respectiv, părinții lui Robert și Ionuț Negoiță.
Înainte ca aceștia să preia cele 2 companii, 2 offshore-uri din Pandora Papers au deținut părți sociale din firme.
Una dintre companii este chiar Amberwood Services Ltd. din Insulele Virgine Britanice în documentele căreia avocații Dadlaw îl listează pe Robert Negoiță ca beneficiar nedeclarat.
Tot Edificia Star Construct SRL a închiriat, tot în 2019, un teren de 2390 de mp firmei SD3 Salubritate și Deszăpezire SRL, tot o firmă în care este implicat Consiliul Local.
Reporter Sfin: Dacă facem un summary a tuturor datelor expuse, la ce cifre ajungem?
Specialist: În lumina DOAR a celor descoperite până acum, dl Negoiță a adus România în topul „Pandora Papers” cu:
- Firmele offshore înființate de Dadlaw au primit, sub formă de împrumuturi, în jur de 17 milioane EUR direct de la Ionuț Negoiță, conform documentelor din Pandora Papers
Alte 30 de milioane de EUR au mers în sens invers, dar tot ca împrumuturi, de la firmele offshore către companiile care dezvoltau proiecte imobiliare în România. O parte din aceste împrumuturi s-au învârtit în familie, fiind transferate către rudele fraților Negoiță
Procurorii mai arată că o parte din banii publici de la Primăria Sectorului 3 au ajuns, pe filiera mai multor companii de tip offshore, fără vreo contraprestație, la:
- Blue Bliss Consultants LTD (22.5 milioane de lei),
- Mendario Trading & Investments LTD (4 milioane de lei),
- Maxday Holdings LTD și sora primarului – Iulia Luminița Manolache (3,3 milioane de lei)
- Un alt circuit financiar, expus de procurori, arată că Blue Bliss Consultants și Maxday Holdings au mai fost implicate în canalizarea a peste 25 de milioane de lei către clubul de fotbal Dinamo
- Conform unei anchete penale aflată în derulare, 96,6 de milioane EUR au ajuns, prin subcontractări sau achiziții, de la Primăria Sectorului 3 în firme românești conectate la firmele offshore pentru care sunt investigați frații Negoiță. Banii erau destinați anvelopărilor de blocuri și construirii de fântâni arteziene.
Iar aceste aspecte poate fi ușor conectate la infracțiunea de spălare de bani și/sau evaziune fiscală, prin utlizarea unor tranzacții multiple și complexe, „plimbate” în mai multe jurisdicții, prin intermediul mai multor companii offshore, pentru a disimula proveniența banilor, fapt consemnat și de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, care declara:
“crearea unor circuite financiare care nu îşi găsesc o raţionalitate economică sau de profitabilitate financiară şi care constau în tranzitarea în societăţile cipriote a unor fonduri financiare care se reîntorc în România, în aceeaşi zi şi în aceeaşi sumă, aceste operaţiuni fiind încadrate ca operaţiuni fictive, aşa cum sunt definite de Legea nr.241/2005, circuitele astfel create fiind tipice spălării banilor”.
Reporter Sfin: Dar unde nu exista corectitudine, nu exista nici condamnare se pare…