Radu Soviani îl reclamă la Parlament pe Mișu Negrițoiu

0
3980
Radu Soviani

Radu Soviani, fostul purtător de cuvânt al Autorităţii de Supragveghere Financiară, a depus, în ianuarie 2015, o sesizare la Camera Deputaţilor şi la Senatul României privind abuzurile semnalate în ASF, în condiţiile în care fusese concediat de către preşedintele Autorităţii Mişu Negriţoiu.

Memoriul lui Radu Soviani dezvăluie, la aproape doi ani distanţă, evenimente din interiorul ASF, care reflectă, dacă s-au petrecut întocmai cum le relatează Soviani, desconsideraţia lui Mişu Negriţoiu faţă de mass-media, o lipsă totală de transparenţă şi tentative de manipulare a opiniei publice.

Consecințe directe asupra majorării RCA
Radu Soviani susţine că abuzurile semnalate în ASF au avut consecinţe directe asupra majorării nivelului de primă RCA încă din ianuarie 2015.

Memoriul depus la Parlament de Soviani conţine descrierea a numeroase situaţii în care Mişu Negriţoiu a blocat comunicarea cu publicul sau chiar a transmis mesaje distorsionate.Radu Soviani spune că, pe 5 august 2014, a primit o solicitare de presă, referitoare la proiectul de normă pe RCA al ASF. Jurnalistul dorea să afle cum a ajuns ASF la un comision de 10% pentru intermediari, ce a luat în calcul, cum s-a stabilit plafonul maxim de 10%.

,,Inventează și tu ceva,,
“Am solicitat informaţii pentru răspuns Preşedintelui ASF iar răspunsul a fost: «nu cred că trebuie să intrăm în asemenea detalii acum. Inventează şi tu ceva…»”, relatează Soviani în sesizarea depusă la Parlament.

Oare la câte întrebări din partea presei a oferit domnul Negriţoiu răspunsuri inventate? Oare inventeză răspunsurile numai pentru presă sau aşa se comportă şi în faţa Parlamentului? Radu Soviani susţine că Mişu Negriţoiu i-a interzis să mai participe la şedinţele Consiliului ASF, în calitate de purtător de cuvânt, limitându-i accesul la informaţii, iar, ulterior, i-a interzis să mai apară în emisiuni TV.

A validat comunicatele

Conform lui Soviani, preşedintele ASF a susţinut în mai multe rânduri că “trebuie să ne abţinem să dăm răspunsuri tehnice” şi informaţii clare jurnaliştilor.”Au existat situaţii în care Preşedintele ASF a validat comunicatele de presă în formula propusă de noi (având validarea olografă a domniei sale în acest sens) după care tot Preşedintele ASF mi-a comunicat că «e clar că nu avem acelaşi stil. Eu spun una, tu scrii alta» (şi asta după ce personal validase, semnase şi dispusese să fie transmis comunicatul în forma la care prezenta obiecţii, practic forma agreată de domnia sa)”, mai relatează Radu Soviani.

I s-au interzis răspunsurile către presă
Fostul purtător de cuvânt al ASF susţine că au existat solicitări de la jurnalişti pentru obţinerea unor puncte de vedere din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară, ca supraveghetor naţional, referitoare la modul în care poliţele de asigurare (valabilitate, termene) sunt afectate de evenimentele juridice de la diverse companii aflate sub anchetă: “Deşi în astfel de cazuri supraveghetorul trebuie să ofere neîntârziat răspunsuri, pentru buna informare a publicului, ni s-a interzis să oferim răspunsurile solicitate, întrebările jurnaliştilor pentru supraveghetor fiind în opinia Preşedintelui ASF, în unele cazuri, de competenţa societăţilor supravegheate, şi nu de competenţa supraveghetorului naţional a cărui obligaţie era să ofere răspunsuri la astfel de teme, de interes public (al deţinătorilor de poliţe), accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public fiind garantat”.

Soviani mai scrie că întotdeauna a propus spre validare Preşedintelui ASF răspunsuri concrete la întrebările jurnaliştilor pentru teme de interes public şi că, în replică, Preşedintele ASF i-a comunicat faptul că “răspunsurile trebuie să fie în mare parte pro-active şi că trebuie să transmitem răspunsurile care ne interesează pe noi (ASF), nu neapărat pe ziarişti”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here