Interviu – VICTOR BOSTAN, Fondator şi CEO al Grupului Purcari
Fascinanta poveste a vinului de Purcari a început în urmă cu aproape două secole, în anul 1827. A stat pe masa marilor dregători ai vremurilor dar şi pe cea a celor umili. Pe toţi i-a încântat prin gustul, parfumul şi tăria sa. A traversat anii grei ai comunismului în urma cărora, pentru o scurtă perioadă, s-a refugiat în uitare.
În urmă cu 15 ani, solul nisipos aflat între ţărmul Mării Negre şi Nistru, a reînceput să rodească, licorile obţinute acolo fiind, tot mai mult, căutate şi apreciate pe pieţele din întreaga lume. Renaşterea se datorează unui vizionar, priceput şi dedicat culturii vinului, domnul Victor Bostan, fondator şi CEO al Grupului Purcari, de la care am aflat fascinanta poveste pe care vă invit să o citiţi în continuare.
F.S. Din câte ştiu, Cramele Purcari se află situate pe drumul dintre Chişinău şi Odessa?
V.B. Da, se află la 100 km de Chişinău şi 80 km de Odessa, dar în linie dreaptă suntem la numai 20 km de Marea Neagră.
F.S. Înseamnă că se aseamănă, ca poziţionare faţă de Marea Neagră, cu Murfatlarul…
V.B. Ca poziţionare, da, dar din punctul de vedere al condiţiilor climaterice este diferit. La noi este o climă continentală, maritimă, ceva mai severă din cauza influenţei mai mari pe care o are uscatul. La noi este puţin mai rece dar apropierea de mare şi de malul Nistrului are darul să îmblânzească vremea, făcând iarna mai puţin aspră iar vara mai răcoroasă. De asemenea, viile noastre sunt situate pe nişte dulci coline, orientate spre vest, sud vest, iar solul calcaros, nisipos, este perfect pentru viticultură. Avem un studiu, în acest sens, făcut în urmă cu aproximativ 50 de ani, care spune că exact sub viile noastre se găseşte un masiv de unde urma să se extragă piatra pentru reconstrucţia Odessei, la acea vreme. Deasupra acestui masiv, avem straturi succesive de argilă, pietriş şi nisip, care ajută foarte mult la calitatea vinului nostru. Din punct de vedere al umidităţii ne aflăm la limita minimă, dar asta este foarte bine pentru calitatea strugurilor. Astfel, putem spune că avem condiţii perfecte, atât pentru cantitate cât mai ales pentru calitate.
F.S. Acolo, pe acele coline, au fost vii dintotdeauna?
V.B. Da, istoric vorbind… Din anul 2003 – 2004, noi am replantat toate viile, cu o generaţie nouă, de calitate premium, fără viruşi, cu o selecţie de clone de foarte bună calitate, cu altoi şi port altoi, conform cerinţelor actuale, ale pieţei secolului XXI.
F.S. Înţeleg de la dumneavoastră că noile vii sunt, în totalitate, importate.
V.B. Da, sunt aduse 80% din Franţa iar din Italia am adus Feteasca Albă, Feteasca Neagră şi Montepulciano. Cele două soiuri de fetească sunt obţinute în urma unei selecţii atente din cele româneşti şi moldoveneşti, pe care le-am curăţat de viruşi dându-le o nouă viaţă. Montepulciano este un soi care se găseşte numai în Italia pe care noi am dorit să îl încercăm şi la noi, pe o suprafaţă de 5 ha. S-a aclimatizat foarte bine şi acum, din acest soi, obţinem un roze foarte bun.
F.S. Pentru că am ajuns la roze, spuneţi-mi câte ceva despre aceste vinuri care sunt în trend. Cel puţin vara, am observat că se consumă foarte mult, atât de doamne cât şi de domni. Cum se obţine acest vin pentru că, din câte ştiu, nu există un soi de viţă special…
V.B. Vinul roze se obţine din struguri negri. Culoarea specifică se obţine prin iscusinţa vinificatorului şi prin tehnologie, care presupune stoarcerea rapidă a strugurilor. Există un moment de întrerupere a scurgerii mustului care trebuie să aibă toate caracteristicile necesare: aromă, gust şi culoare. Aceasta este adevărata măiestrie iar noi avem astfel de vinificatori care fac o adevărată artă din obţinerea vinurilor. Într-adevăr, la nivel mondial, vinul roze înregistrează un trend ascendent, foarte rapid. În urmă cu 10 ani, consumul era de numai 2-3%, pentru ca acum, în unele ţări, să depăşească 10, chiar 15%. Este un vin uşor, unanim acceptat, care merge servit în orice moment al mesei, cu aproape toate mâncărurile. Din acest motiv este foarte apreciat şi de doamne. Noi, la Pucari, pot spune, că am obţinut un echilibru perfect între culoare, gust şi aromă. Etalonul de culoare al acestui vin este “pielea cucoanei”. Vinul roze a apărut, pentru prima dată, în Franţa, în Provence. Fiind foarte repede acceptat, francezii au început să îl producă în cantităţi industriale, zeci de milioane de sticle.
F.S. Vinificatorii dumneavoastră sunt din Republica Moldova?
V.B. Da, vinificatorii sunt moldoveni dar avem un consultant italian cu care colaborăm de peste 10 ani, Federico Giotto, oenolog cercetător, care are în portofoliu o mulţime de brevete de invenţie în domeniu, recunoscute la nivel mondial.
F.S. Din câte crame este format Grupul Purcari?
V.B. Sunt patru crame din Republica Moldova şi una din România. Una dintre cele din Republica Moldova este Crama Purcari care are o podgorie de 260 ha, aflate pe colinele din imediata vecinătate a vinăriei, la o altitudine de 200-250m deasupra mării şi la câteva sute de metri de Nistru. Orientarea este către sud-est, sud şi sud-vest. Avem 15 soiuri de viţă de vie, europene: cabernet, merlot, sauvignon, chardonnay, pinot şi aşa mai departe, dar şi soiuri autohtone, din Republica Moldova: fetească albă, fetească neagră şi rară neagră. Mai avem fetească neagră de România şi soiul georgian, saperavi care este foarte important în compoziţia cupajului Negru de Purcari.
F.S. Care sunt celelalte crame?
V.B. În Grupul Purcari intră Vinăria Bostavan cu două crame, Oneşti şi Etulia, Vinăria Bardar care face distilatul de vin, numit divin, în Republica Moldova şi Crama Ceptura din România.
F.S. Când a intrat Crama Ceptura în Grupul Purcari?
V.B. În anul 2004. După ample lucrări de reconstrucţie, în anul 2005 am procesat prima roadă şi am plasat pe piaţă acest brand.
F.S. Am aflat că sunteţi în curs de a alătura Grupului Purcari şi Podgoria Huşi. Este adevărat?
V.B. Ne aflăm într-un proces de răscumpărare, din faliment, a acestei podgorii care, din păcate, a ajuns în această situaţie. Deocamdată am răscumpărat datoriile faţă de bănci şi mergem până la finalul procedurii de faliment.
F.S. Acolo, mai există ceva? Podgoria mai produce?
V.B. Crama există, la fel şi podgoria care se află într-o zonă foarte bună, foarte interesantă cu Tămâioasă de Bohotin, cu Busuioacă de Bohotin, cu soiuri albe foarte interesante, sauvignon, fetească albă şi fetească regală, aş spune, unice, cu potenţial uriaş pentru producţia de spumante. Dotarea tehnică este destul de bună, însă necesită investiţii pentru că progresul tehnologic merge într-un ritm foarte rapid. Mai ales, dacă vom produce spumant va trebui să aducem toată tehnologia de ultimă oră, necesară. Mie mi se pare foarte important să punem la punct un nou portofoliu de produse şi să obţinem vinuri noi, de calitate superioară, cu gusturi şi arome mult mai rafinate.
F.S. Aţi păstrat structura de personal?
V.B. Deocamdată noi nu putem face nimic, acolo. Există un lichidator judiciar care face totul, pentru că este declarat falimentul. După încheierea tuturor procedurilor vom răscumpăra toate activele şi vom deveni proprietari. În acest moment, toţi muncitorii au fost disponibilizaţi. Acolo a rămas doar paza şi o echipă de întreţinere a bunurilor, pentru ca acestea să nu-şi piardă valoarea. Sperăm ca procedura de faliment să nu dureze mai mult de o jumătate de an şi că vom putea să cumpărăm această vinărie pentru a demara investiţiile şi pentru a reangaja oamenii.
F.S. Tot aşa era şi Crama Ceptura la momentul achiziţionării?
V.B. Ceptura era într-o situaţie mult mai rea, deplorabilă aproape. Acolo nu se mai produsese nimic de mai bine de 10 ani. Prin comparaţie, Vinăria Huşi a produs până la sfârşitul lui noiembrie 2018. Avem o arhivă cu fotografii ale Cramei Ceptura de la momentul achiziţionării. Era o paragină… Pe acoperiş creşteau copaci. A trebuit să demolăm tot. Am păstrat doar nişte piloni ai uneia dintre secţiile de prelucrare a strugurilor. Restul a fost reconstruit de la zero. În plus, Ceptura nu mai avea deloc plantaţie în timp ce Husiul are 250ha aflate într-o stare foarte bună.
F.S. La Huşi se produce celebra Zghihară şi Busuioacă de Bohotin, vinuri pe placul cuplului de tristă amintire?
V.B. Da, Zghihara era vinul preferat al lui Ceauşescu.
F.S. Vinificatorii de la Huşi sunt români sau moldoveni?
V.B. Fostul proprietar, Sergiu Bunescu, este basarabean dar are cetăţenie română de mai bine de 20 de ani. Acolo, la Huşi, este o singură persoană din Republica Moldova, restul sunt localnici.
F.S. De la cine aţi cumpărat Crama Ceptura?
V.B. Crama Ceptura se afla, la momentul cumpărării, în proprietatea Cramelor Halewood. Acolo avem un vinificator din Republica Moldova, restul angajaţilor fiind, de asemenea, localnici. Avem la nivelul Grupului Purcari, o echipă de vinificatori din Republica Moldova, foarte tineri şi foarte buni, formaţi la şcoala noastră şi care, aşa cum v-am spus, sunt coordonaţi, de mai bine de 10 ani, de firma italiană Giotto Consulting, care aparţine cunoscutului oenolog Federico Giotto. Colaborarea noastră s-a rodat în timp astfel încât toate procesele se derulează foarte rapid, lucru extrem de important.
F.S. Să ne întoarcem la Crama Purcari… Acolo există câteva vinuri foarte interesante: Roşu de Purcari, Negru de Purcari şi Ice Wine care este foarte apreciat.
V.B. Istoric vorbind, timp de 180 de ani, de la începuturi până în anul 2003 când a intrat în posesia noastră, la Purcari s-au produs doar două vinuri: Roşu de Purcari şi Negru de Purcari. După reconstrucţie, noi am introdus vinurile albe: Sauvignon, Chardonnay, Pinot Gris şi Rozeul, foarte căutat şi apreciat. În urmă cu 6-7 ani am început producţia de Ice Wine iar în urmă cu doi ani am implementat proiectul de spumante obţinute prin metoda clasică de fermentare în sticlă. În anul 2017, am lansat primele trei etichete, un extra brut, un brut şi un roze brut, care au obţinut medalii, la prima ieşire la expoziţia Effervescents du Monde 2017. Mai mult decât atât, Cuvée de Purcari Rosé Brut a obţinut medalia de aur.
F.S. Atât de tinere şi totuşi au reuşit să impresioneze juriul…
V.B. Da, pentru că au o calitate excepţională. În 2018 am suplimentat sortimentul cu încă o etichetă de spumant din Fetească Albă, 100% soi autohton. A fost un experiment destul de complicat şi riscant pentru că nimeni nu a făcut până acum un astfel de produs, spumant din Fetească Albă. A fost o adevărată provocare care risca să nu fie bine primită dar ne-a ieşit. Pot spune cu certitudine acest lucru pentru că şi la Effervescents du Monde 2018 am obţinut două medalii de aur, una dintre acestea fiind atribuită spumantului din Fetească Albă. Brut-ul alb Purcari a intrat în top 10 cele mai bune spumante din lume.
F.S. În privinţa podgoriilor aveţi planuri de extindere? Mă gândesc că în condiţiile în care obţineţi atâtea medalii, cererea va creşte.
V.B. Suntem deja nevoiţi să facem acest lucru. Extindem podgoriile, an de an, cu câte 20-30ha, pentru că cererea este într-o continuă creştere. Politica noastră prevede ca producţia să se bazeze 100% pe struguri produşi de podgoriile noastre pe care le controlăm din toate punctele de vedere, pentru a elimina toate riscurile calitative posibile.
F.S. Îmi spuneaţi că soiurile de viţă sunt din import?
V.B. În perioada 2004-2006 au fost replantate toate cele 260ha. În anii 2010-2011, am plantat, pe câteva suprafeţe mici, viţa din soiul Montepulciano şi Fetească Albă. A fost un experiment foarte bun. Astăzi, din soiul Montepulciano facem un roze foarte bun, pentru colecţia Vinohora inspirată din “dansul strugurilor”. Aici avem trei sortimente: Vinohora Alb, unde combinăm Fetească Albă cu Chardonnay, Vinohora Roze, obţinut din Montepulciano combinat cu Fetească Neagră şi Vinohora Roşu, unde avem Malbec cu Rară Neagră.
F.S. Ce cantităţi de vinuri produceţi, la nivel de grup?
V.B. La Vinăria Purcari producem 3.000.000 de sticle de vin şi 100.000 de sticle de spumant. Pentru anul 2019 vom creşte producţia la 3.500.000 de sticle de vin şi 300.000 de sticle de spumant. La Bostavan, care este cea mai mare vinărie cu o plantaţie de 750ha, producem 12.000.000 de sticle de vin. Şi aici, în urmă cu doi ani am început producţia de spumant prin metoda acrotofor, de fermentare în cuve de inox sub o presiune de 5 bar. Producem deja un număr de peste 1.000.000 de sticle de spumant sub marca Dor. Producem şi distilat de vin, Divin Bardar, aproximativ 4.000.000 de sticle de cu vârste de 3, 5, 7, 10, 12, 15 şi 20 de ani. Acestea sunt vândute cu precădere în Republica Moldova şi în Belarus. În urmă cu câteva luni, am adus produsul şi în România. Gradul de tărie este de 41-420 iar conform tehnologiei de producere şi gustului este asemănător cognac-ului franţuzesc. Nu este brandy, nu este o simplă băutură alcoolică. Este un distilat de vin echivalent cu cognac-ul franţuzesc.
F.S. Care este componenţa acţionariatului Grupului Purcari, în acest moment? Înţeleg că în luna Februarie 2018 v-aţi listat la Bursa Bucureşti.
V.B. După listare componenţa este următoarea: 25% deţin eu, Victor Bostan, 23% fondul de investiţii american, Horizon Capital, care a intrat în acţionariat în anul 2010 investind aproximativ 18 milioane de dolari, 3% fondul de investiţii al Băncii Mondiale, IFC, care în anul 2008 a investit 5 milioane de dolari, 39% este împărţit între 5 mari fonduri de investiţii din Stockholm, Frankfurt, Londra şi din România iar 10% este deţinut de mici investitori români, care au cumpărat acţiuni pe bursă. În total avem peste 1000 de acţionari care au adus un aport important companiei. Purcari este singura companie din Republica Moldova, listată la bursă. Din domeniul vinului suntem singura companie listată, atât din România cât şi din Republica Moldova.
F.S. Ca şi capacitate de producţie sunteţi peste Cricova, la fel de celebra vinărie din Republica Moldova?
V.B. Din punctul de vedere al capacităţii totale suntem mult peste Cricova. Şi din punct de vedere al calităţii suntem mult peste. Sigurul segment la care ei sunt deasupra noastră este cel al spumantelor unde Cricova este lider naţional. Pe noi ne stimulează această concurenţă mai ales pentru că ne aflăm la început de drum, în acest domeniu, având numai doi ani de când am început producţia. Eu am convingerea că vom avansa foarte rapid, premiile obţinute îmi întăresc acest sentiment.
F.S. Ca formație profesională, aveți legătura cu domeniul vinului?
V.B. Eu sunt, de specialitate, oenolog… Am absolvit Institutul Politehnic din Chişinău, specialitatea Tehnologia Vinului, în anul 1982. După acel moment, am lucrat în Uniunea Sovietică la o cramă din Judeţul Hâncesti, undeva prin zona Albiţa. După destrămarea Uniunii Sovietice a început declinul acestei industrii. Este momentul în care am ales calea businessului începând diferite proiecte de vânzare a vinurilor produse de diverse crame sub etichete personalizate. Aportul meu era eticheta, marca şi desfacerea care este cea mai importantă parte a oricărui business. În anii 1994-1995 s-au rupt toate relaţiile cu Rusia şi cu toate celelalte state din Uniune motiv pentru care găsirea unor parteneri de afaceri noi, cărora să le vinzi produsele, reprezenta cea mai importantă parte a afacerii. În anul 1999 am plecat în Rusia, în regiunea viticolă Krasnodar, unde sunt 100.000ha cultivate cu viţa de vie. Acolo am cumpărat o vinărie aflată, de asemenea, într-o paragină totală. La momentul sosirii mele, acolo nu se mai produsese vin de mai bine de 15 ani. Am luat totul de la zero. Am construit şi amenajat, am adus tehnologia, utilajele de care era nevoie şi am relansat producţia în anul 2000. În anul 2002, eram deja numărul 1 în Rusia. Vinăria se numea Kubani Vino. Imediat, în anul 2003, am primit o ofertă de vânzare a vinăriei şi nu am ezitat pentru că, pentru mine, în Rusia, erau prea multe riscuri. Fiind din Republica Moldova, era mult prea complicat pentru mine să rezist, acolo. Pentru acest proiect am locuit 3 ani la Moscova unde mi s-a născut şi unul dintre copii. Când am primit oferta, nu am mai stat pe gânduri, am vândut tot şi m-am întors în Republica Moldova cu gândul de a face ceva frumos, în liniştea de acasă. Aşa am cumpărat, în anul 2003, întâi Crama Etulia Bostavan, apoi Crama Oneşti care a fost alipită la Bostavan şi Crama Purcari. În anul 2004 am cumpărat Crama Ceptura din România şi în 2006 Crama Bauer. Toate aceste crame au avut un punct comun. Toate se aflau în paragină totală la momentul cumpărării. Tot în anul 2003 am reconstruit Château Purcari care se afla într-o stare deplorabilă. Ca să înţelegeţi mai bine, acolo se vindeau autocisternele la fier vechi pentru a se putea plăti salariile celor câţiva angajaţi. Ne-am mişcat foarte repede astfel încât în toamna anului 2003 am început prelucrarea strugurilor şi am obţinut primul vin, împreună cu noua mea echipă. Până în anul 2004 am renovat toată partea istorică, hotelul, beciul, crama şi anexele, pentru ca în luna octombrie a aceluiaşi an să lansăm activitatea turistică a Château Purcari care are 13 camere pentru oaspeţi, două restaurante şi două terase amplasate deasupra beciurilor păstrate în forma originală, datând din anul 1827.
F.S. Ştiu că la un moment dat Republica Moldova a trecut prin momente dramatice din punct de vedere economic, provocate de “Marele Prieten de la Răsărit”.
V.B. Da. În lună martie 2006, Rusia a instituit embargo asupra tuturor produselor importate din Republica Moldova. A fost un moment mult mai complicat… Embargo înseamnă stoparea importurilor însă ruşii au sistat şi plata unei cantităţi de peste 100 de milioane de sticle de vin moldovenesc aflată pe teritoriul lor, pe care au distrus-o. Vinăriile din Moldova au pierdut atunci peste 200 milioane de dolari, valoarea produselor distruse. Noi am pierdut peste 13 milioane de dolari.
F.S. Pentru cititorii noştri vă rog să îmi spuneţi povestea acestui embargo care, iată, v-a produs pagube enorme.
V.B. Preşedintele Putin, împreună cu echipa sa, mai ales cu reprezentantul său special, Dimitri Kozak, au elaborat un proiect de federalizare a Moldovei, în urma conflictului din Transnistria, prin care doreau să obţină, pentru aceasta, statut de independenţă. Astfel Transnistria urma să iasă legitim din componenţa Moldovei. Proiectul a fost numit “Kozak” şi urma să fie semnat la Chişinău, în primăvara anului 2006. Automobilele de protocol, echipa de securitate şi bucătarul personal al preşedintelui Putin, deja ajunseseră în Moldova. Rămăsese doar că acesta să se urce în avion şi să sosească la Chişinău. În acel moment, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a avut tăria să-i telefoneze lui Putin pentru a-i spune că vine degeaba pentru că nu va semna documentele. Foarte supărat, preşedintele Putin, a renunţat la deplasare şi în două săptămâni a instituit embargoul pentru toate produsele importate de la noi. Pe noi, producătorii de vin, ne-a lovit cel mai crunt. În acea perioadă, exporturile de vin către Rusia erau în valoare de peste cinci sute de milioane de dolari. În această situaţie, pentru Moldova norocul a fost deschiderea către Uniunea Europeană pentru că a facilitat dezvoltarea rapidă a multor ramuri ale agriculturii, în special. A crescut foarte mult valoarea produselor agricole: fructe, legume, grâu, floarea soarelui şi alte culturi, care au devenit foarte căutate pentru calitatea lor dar şi foarte bine plătite. Până în anul 2006, vinul reprezenta ponderea principală a exporturilor Republicii Moldova, peste 50%. Pe acest fond, după 2006, a început să se dezvolte şi industria textilă, producția de subansamble pentru automobile şi multe altele, astfel încât ponderea vinului a ajuns la numai 10%. De aceea, Putin când a instituit embargoul a ştiut sigur unde loveşte. Mulţi producători de vin nu au reuşit, din păcate, să găsească noi pieţe de desfacere, timp de 2-3 ani. În acest timp, via nu a putut să aştepte. Sunt lucrări curente care trebuie făcute, pentru care este nevoie de bani. În acea perioadă, din cauza embargoului, multe vinării au intrat în faliment, pierzându-se astfel multe plantaţii de vița de vie. Pe de o parte au fost pierderile uriaşe, imediate, dar şi multe alte pierderi colaterale care sunt greu de cuantificat. Răul făcut Republicii Moldova a fost foarte mare. Chiar şi acum, după 12 ani de la acel moment, s-a recuperat doar o cincime din pierderea suferită atunci, industria vinului comprimându-se de cinci ori.
F.S. Există şi acum zone viticole abandonate?
V.B. Da. Cu siguranţă pentru că nici jumătate dintre producători nu au reuşit să supravieţuiască economic. Efectul embargoului încă se resimte.
F.S. Dumneavoastră cum aţi suportat această pierdere uriaşă?
V.B. A trebuit să ne reorientăm. Am deschis rapid şi am dezvoltat alte pieţe că România, Polonia, Republica Cehă sau Ţările Baltice. Înainte de embargo, 95% din producţia Republicii Moldova mergea în Rusia, de aici şi pierderea enormă. În paralel am început să caut investitori pentru că presiunea devenise foarte mare mai ales pentru că şi băncile au stopat creditarea. Astfel, în mai 2008, am primit 5 milioane de dolari de la IFC, Fondul de Investiţii al Băncii Mondiale în schimbul cărora am cedat 3% din acţiuni. Cu aceşti bani am reuşit să stabilizez situaţia semnând mai multe memorandumuri cu băncile creditoare. Pentru dezvoltare însă, aveam în continuare nevoie de bani. După îndelungi căutări, în anul 2010 am ajuns la Fondul american Horizon Capital care a venit cu 18 milioane de dolari aducând totodată liniştea de care aveam nevoie.
F.S. Este foarte posibil ca la un moment dat şi Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană. În aceste condiţii, ştim cu toţii că vor apărea şi anumite constrângeri. Dumneavoastră cum vedeţi această posibilitate, din punct de vedere al businessului pe care îl conduceţi?
V.B. Din punct de vedere al desfacerii nu s-ar schimba nimic. Uniunea Europeană are taxa vamală zero pentru toate produsele din Republica Moldova iar în privinţa cantităţilor nu mai există contingente. Din acest motiv, 65-70% din producţia moldovenească se exportă acum în Uniunea Europeană, nu în Rusia, cum se întâmpla anterior.
F.S. Dar din punct de vedere al producţiei, cum stau lucrurile?
V.B. În cazul în care vom adera la Uniunea Europeană se va pune doar problema suprafeţelor plantate cu viţa de vie. Nu vom mai avea voie să facem extinderi de culturi, aşa cum i s-a impus şi României în momentul aderării. Suprafeţele pe care le ai cultivate la momentul intrării, acelea rămân. Este o restricţie dar nu este ceva cu totul negativ. În urmă cu 60 de ani, când culturile nu erau controlate, mulţi producători de calitate erau nevoiţi să vândă la preţuri foarte mici pentru că, pe piaţă, concurenţa era neloială. Astfel nu existau suficienţi bani pentru dezvoltare. Era mai mult o luptă pentru supravieţuire. Preţul vinului de calitate proastă dicta preţul pieţei. Soluţia găsită, la nivelul Uniunii Europene, a fost de a reglementa această situaţie prin controlul suprafeţelor cultivate. A fost un lucru extrem de pozitiv pentru că, iată, toţi producătorii de vinuri au succes şi lupta se dă doar pe tărâmul calităţii.
F.S. Acum, pe ce pieţe exportaţi?
V.B. Exportăm în peste 25 de ţări dar în 10 dintre acestea, este concentrată 80% din cantitate: România, Polonia, Republica Cehă, Letonia, Lituania, Estonia, China, Corea şi Japonia. Mai vindem foarte bine în Croaţia, Turcia, Finlanda, Olanda, Marea Britanie, SUA, Canada, India şi pe continentul african.
F.S. Care dintre aceste pieţe are cel mai mare potenţial de creştere?
V.B. Evident, China este piaţa cu cea mai mare creştere, cu toate că este extrem de complicată. Acolo abia acum se stabileşte piaţa, consumul, preţul… Sunt exagerări foarte mari. Spre exemplu, poţi găsi un vin de 10 euro, în Europa, la 100 de euro în China. Noi ne dorim ca vinul să devină şi acolo un produs accesibil pentru toată lumea nu unul de lux. Încercăm să convingem partenerul chinez să ţină adaosul în frâu.
F.S. Am înţeles politica lor de preţ dar dumneavoastră vă încasaţi banii?
V.B. Cu China lucrăm doar cu plata în avans pentru că sunt riscuri foarte mari iar instrumentele de garantare lipsesc aproape cu desăvârşire.
F.S. Mi-aţi spus că exportaţi şi în Africa. Interesant!
V.B. Da, acolo exportăm cu mare succes divinul. Am semnat, de curând, un contract de distribuţie cu Coca Cola Helenic. Practic vom folosi platformele lor de distribuţie, dominante, inclusiv pe cele din Africa. Acestea sunt prezente în Ucraina, Rusia, Belarus, Cehia, Polonia, România, Turcia şi aşa mai departe.
F.S. Care vă sunt concurenţii pe aceste pieţe?
V.B. Toate marile branduri internaţionale, franţuzeşti, italiene, spaniole, chiliene, argentiniene, neo-zeelandeze si australiene, în compania cărora stăm pe aceleaşi rafturi. Bătălia este foarte dură dar şi frumoasă. Noi stăm foarte bine. Pe multe pieţe chiar stăm mai bine decât multe branduri prestigioase cu cifre de afaceri de 7-8 sute de milioane de dolari, cum este Concha y Toro din Spania.
F.S. Care este atuul vinurilor de Purcari?
V.B. În primul rând, cred că avem un excelent raport calitate-preţ. Apoi, în ultimii 10 ani, am câştigat câte un coş de medalii de aur la cele mai prestigioase concursuri, așa cum sunt Decanter şi Effervescents du Monde. Avem scoruri excelente şi pe aplicaţia Vivino unde se găsesc toate aprecierile consumatorilor. Pot spune că acolo depăşim foarte multe branduri prestigioase. Pe multe pieţe, soiurile autohtone: Fetească Albă, Fetească Neagră și Rară Neagră fac diferenţa, fiind foarte căutate pentru calitate, aromă, gust şi chiar pentru tărie, toate vinurile noastre având peste 130 . Continuăm să câştigăm teren consistent.
F.S. Cum vă promovaţi produsele?
V.B. Avem diferite formule în funcţie de pieţe. Noi şi distribuitorii lucrăm cu companii de publicitate, sau avem echipe locale de promovare, sub coordonarea şi controlul nostru, foarte strict.
F.S. Design-ul sticlelor şi etichetele, arată foarte bine. Unde le produceţi?
V.B. Facem aproape totul intern. Avem propria echipă de designeri, dar lucrăm şi cu marile agenţii de publicitate şi de creaţie cu care am dezvoltat proiecte interesante, mai ales în ultimii 10 ani. Ne place să credem că facem totul temeinic, aşa cum se cuvine. Producem peste 90% din sticlele în care îmbuteliem vinul, la Chişinău, la fabrica Glass Container Company. Această companie este total nouă şi beneficiază de tehnologie ultramodernă, de ultima generaţie. Doar pentru Negru de Purcari, Alb de Purcari, spumant şi Ice Wine, importăm sticlele din Italia, de la Vetreria Etrusca, producător specializat în realizarea de ambalaje exclusive, din sticlă. Cu această companie colaborăm de peste 12 ani.
F.S. Nu numai că faceţi business dar şi oferiţi business, pe orizontală…
V.B. Sigur că da, pentru că în afară de sticle cumpărăm etichete, cutii şi alte articole destinate ambalării produselor. În holding avem peste 1.500ha de viţă de vie la care noi facem absolut toate lucrările, cap-coadă, de la tăiat până la culesul strugurilor, cu oamenii noştri.
F.S. Calitatea vinului este, neîndoielnic, excepţională… Designul sticlelor, etichetele, de asemenea arată foarte bine. Cu toate aceste, la toată gama dumneavoastră reuşiţi să aveţi preţuri mai mult decât rezonabile, accesibile. Cum aţi încheiat anul 2018?
V.B. 2018 a fost un an foarte bun dar şi foarte complicat, în acelaşi timp. Pentru prima dată în istorie, culesul a început cu 20 de zile mai devreme. Eu nu am auzit să se mai fi întâmplat vreodată aşa ceva. La 15 august au fost coapte, deodată, toate soiurile albe, merlotul şi cabernetul. Aceasta a presupus un efort foarte mare la cules. A fost o adevărată provocare din punct de vedere al organizării în condiţiile unor temperaturi foarte ridicate, în jur de 350C, care reprezintă, de obicei, o problemă foarte gravă pentru calitatea vinului. Între 15 august şi 15 septembrie am lucrat sub o presiune uriaşă, solicitând la maxim toate capacităţile frigorifice existente. După 15 septembrie lucrurile au început să se liniştească. Am realizat o cantitate mai mare cu 20-30% la o calitate, foarte bună. La vinuri albe, a fost anul chardonnay-ului iar cele roşii, absolut toate, au fost excelente, ca extract, aromă şi gust. Din păcate, din cauza condiţiilor atmosferice şi a culesului care a început cu 20 de zile mai devreme, anul acesta nu am mai avut recoltă pentru ice wine. Nu puteam să lăsăm ciorchinii până la căderea frigului. Ar fi fost un timp foarte lung în care strugurii s-ar fi depreciat total.
F.S. Ce alte proiecte aveţi pentru viitor?
V.B. În principal să creştem, să dezvoltăm pieţele. Suntem pe cale să semnăm contracte mari în Germania, Belgia şi Olanda. Vom dezvolta şi capacităţile de producţie. La sfârşitul anului trecut am fost la expoziţia de tehnologie pentru producerea vinului Vinitech Sifel Bordeaux, unde am semnat mai multe contracte de achiziţie de utilaje în valoare de 5 milioane de euro.
F.S. Aveţi în vedere să extindeţi şi gama de produse?
V.B. Da, avem câteva idei noi pe care vi le vom dezvălui la momentul oportun. Acestea reprezintă actul de creaţie al vinificatorului, în funcţie de trendurile internaţionale. Aşa s-a întâmplat, spre exemplu, în privinţa rozeului unde suntem nr. 1 în România, Moldova şi Ucraina. La fel s-a întâmplat şi în cazul Pinot Gris sau Sauvignon. Piaţa vinului este foarte frumoasă pentru că este într-o continuă schimbare. Consumatorul caută mereu ceva nou, ceva care să-l surprindă. Aşa s-a întâmplat în domeniul spumantelor unde au apărut vinurile frizzante, uşoare, savuroase, aromate şi foarte accesibile consumatorilor.
F.S. Lumea a început să înţeleagă că vinul de calitate reprezintă o adevărată cultură fiind îmbrăcat, întotdeauna, în poveste. De fapt aceasta este cea care vinde.
V.B. Aveţi dreptate. Chiar şi în China, dacă nu ai poveste, produsul în sine nu prezintă interes.
F.S. În Rusia mai vindeţi, după ce v-a lovit atât de rău?
V.B. Foarte puţin. Câteva camioane pe an pentru că riscurile sunt enorme şi avem la dispoziţie alte pieţe pe care le putem dezvolta liniştiţi.
F.S. Dar piaţa rusească merită ţinută sub observaţie, fiind foarte mare şi cu potenţial, dacă, vreodată, lucrurile se vor schimba.
V.B. Evident! Eu sunt convins că la un moment dat ne vom întoarce în Rusia. Chiar dacă acolo vodka încă deţine supremaţia consumului, noile generaţii au început să prefere vinul. Am observat acest trend în cei trei ani cât am locuit la Moscova. În general, în restaurantele gourmet, de lux, vinul este în topul servirii.
F.S. Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi mai ales pentru fascinantele poveşti împărtăşite. A fost o reală plăcere.
