proprietatea de stat este a tuturor și a nimănui, ea tinzand să fie prost gospodărită și risipită din cauza stimulentelor perverse pe care le imprimă asupra comportamentului celor care ajung să o controleze sau să se folosească de ea

0
662

APEL
De 20 de ani le explic studenților, parafrazându-l pe Rousseau, că proprietatea de stat este a tuturor și a nimănui, că ea tinde să fie prost gospodărită și risipită din cauza stimulentelor perverse pe care le imprimă asupra comportamentului celor care ajung să o controleze sau să se folosească de ea.
De un an sunt director la Fondul Român de Contragarantare și încerc să ocrotesc proprietatea asta a tuturor și a nimănui. Acum am ajuns într-un punct critic și, în consecință, am decis să lansez un apel public.
Să explic pe înțelesul tuturor. FRC este o companie a statului român. Ea are 2 acționari: Ministerul Finanțelor (acționar majoritar) și Ministerul Economiei printr-o fundație înființată cu mult timp în urmă (acționar minoritar). Practic, aceste două instituții sunt cele care își exercită rolul de „proprietar”, ele controlează lucrurile, ele decid încotro se îndreaptă societatea.
În mod normal, având în vedere că vorbim, totuși, doar de doi acționari, nu de mii ca la vreo corporație, n-ar trebui să fie o problemă pentru ei să se întâlnească ori de câte ori este cazul și să adopte rapid deciziile pe care le consideră potrivite. De exemplu, este foarte ușor pentru cei doi acționari să se întâlnească de comun acord, fără formalități speciale, în orice zi doresc. În ultimele două luni am convocat 6 ședințe AGA, chemând acționarii să decidă pe diverse subiecte. La nici una dintre ele nu a participat Ministerul Economiei. Acest fapt a gripat mecanismul decizional, aflându-mă în situația de a convoca AGA cu respectarea termenului minim legal pentru întrunire de 30 de zile, ceea ce înseamnă lentoare în decizii. Totuși, în general, nici asta nu ar trebui să reprezintă vreo mare problemă.
Cum spuneam însă, ne aflăm într-un punct critic. Mandatul meu de director se termină pe 18 martie. Consiliul de Supraveghere, numit de acționari și care are rolul de a decide asupra mandatelor directorilor, este în acest moment sub minimul legal de membri și nu poate lua decizii. FRC se află în situația iminentă de a rămâne fără organe de conducere.
Nu știu câtă lume se emoționează aflând cele scrise mai sus, poate cineva consideră că este și asta o modalitate de a face reforma companiilor de stat (despre care vorbim toată ziua), anume lăsându-le fără conducere. Întâmplarea face, însă, că suntem în proces de declanșare a evaluării pe piloni.
Ce este cu „evaluarea pe piloni”? Ei bine, anul trecut am aplicat pentru programul InvestEU – programul de miliarde de euro care a suscitat un viu interes în Parlamentul European săptămâna trecută. De la Comisia Europeană am primit scrisoare să suntem eligibili și îndrumarea de a efectua evaluarea pe piloni (pillar assessment). Comisia Europeană supune toate entitățile care doresc să li se încredințeze execuția bugetului UE în cadrul gestiunii indirecte la această evaluare comprehensivă, pentru a se asigura că entitățile respectă cele mai bune practici internaționale și cele mai înalte cerințe de control al fondurilor publice. Nici o instituție cu profil financiar din România nu a trecut prin această evaluare. România este mult întârziată din această perspectivă și are un interes vital în atragerea banilor europeni, așa că am considerat oportun ca FRC să se îndrepte către UE.
În scurt timp ar trebui semnat contractul cu auditorul selectat să facă efectueze această evaluare, în baza Deciziei CE din 17 aprilie 2019. Funcționarea FRC va fi luată la bani mărunți, vor fi verificate toate procedurile și respectarea lor în ultimul an. Fix în acest context FRC se confruntă cu pericolul de a nu avea nici Directorat, nici Consiliu de Supraveghere, ceea ce înseamnă un risc reputațional major, dincolo de orice alte consecințe asociate cu o eventuală întrerupere a activității. Vor veni oamenii de la Comisie și vor întreba, pe bună dreptate: Voi vreți să deveniți parteneri financiari ai UE, prin voi vreți să derulăm noi bugetul, vorbiți serios?
Așa că lansez un apel public către cei doi acționari să se întrunească de urgență și să adopte decizia pe care ei o consideră potrivită astfel încât FRC să meargă mai departe.
În ultimul an mi-am făcut o armată de „prieteni” prin instituțiile statului. Nu stau în calea fericirii nimănui, dar nici nu pot închide ochii la nepăsarea și dezinteresul manifestate de unii față de, of, proprietatea asta a tuturor și a nimănui.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here