Proiect pentru dezvoltarea unei retele nationale de echipe multidisciplinare de ingrijire a piciorului persoanei cu diabet

0
2067
lansarea_asociatiei_de_podiatrie
Asociația de Podiatrie începe în acest an un proiect educațional prin care urmărește îmbunătățirea managementului complicațiilor vasculare la nivelul piciorului persoanei cu diabet. În acest sens, se are în vedere dezvoltarea unei rețele naționale de echipe multidisciplinare de îngrijire a piciorului persoanei cu diabet.

Promovând o abordare holistică, proiectul își propune creșterea disponibilității și a adresabilității pentru pacienții diabetici cu afectare vasculară periferică, astfel încât să se reducă numărul de amputații survenite în urma acestei complicații generate de diabet.

Un nivel ridicat al glucozei în sânge, la persoanele cu diabet, poate provoca o distrugere a nervilor, afectând și circulația sangvină, ceea ce conduce la probleme serioase ale picioarelor. Circulația deficitară a sângelui la nivelul membrelor inferioare ale persoanelor cu diabet, complicație cunoscută ca boala arterială periferică, poate să îngreuneze vindecarea ulcerațiilor și a infecțiilor, determinând ulterior instalarea gangrenei, situație în care intervine amputația.

Abordarea multidisciplinară a persoanelor care se confruntă cu complicații vasculare cauzate de diabetul zaharat este o condiție de bază în vederea asigurării unei îngrijirii complete și eficiente. Echipa de specialiști care ar trebui să asigure managementul persoanei cu diabet cu afectare vasculară periferică include un diabetolog, un chirurg vascular, un chirurg generalist, un ortoped, un radiolog intervenționist și un podiatru. Prin urmare, dezvoltarea și consolidarea colaborării între aceste specialități este obiectivul principal al proiectului pe care Asociația de Podiatrie îl va derula.

„Acest proiect educațional înseamnă încă un pas pentru îmbunătățirea îngrijirii persoanelor cu picior diabetic și a problemelor asociate. Formarea și dezvoltarea profesională a specialiștilor care trebuie să asigure îngrijirea specifică este condiția de bază pentru obținerea unui management eficient al persoanei cu diabet și probleme ale picioarelor. Crearea unei rețele naționale de echipe de îngrijire multidisciplinare, complete, care să implice și un specialist în podiatrie, va contribui la o abordare unitară a pacientului, stabilind premisele unei evoluții pozitive din punct de vedere al calității vieții pentru persoanele cu diabet și afectări la nivelul membrelor inferioare, prin reducerea amputațiilor asociate”, a declarat dr. Norina Gâvan, președintele Asociației de Podiatrie.

Implementarea proiectului va începe în cadrul Centrului Antidiabetic Județean Suceava, unde există deja o echipă multidisciplinară dedicată îngrijirii persoanelor cu diabet și picior diabetic. Sub coordonarea dr. Mihai Crețeanu Jr., medic specialist în radiologie intervențională, acolo vor fi organizate sesiuni științifice, schimburi de experiență, alături de demonstrații cu privire la metodele de tratament endovascular al complicațiilor vasculare la pacienții cu diabet.

Utilizarea tratamentului minim invaziv, spre exemplu, în cazul persoanelor cu diabet și complicații vasculare periferice a reușit reducerea cu 50% a ratei amputațiilor, la Spitalul Județean Suceava, în perioada 2012-2015.

„Dorim să extindem modelul de îngrijire care funcționează la Suceava și în celelalte regiuni ale țării, astfel încât să se creeze o rețea puternică de echipe multidisciplinare, pregătite să rezolve eficient problemele cu care se confruntă persoanele cu diabet și complicații periferice. Proiectul Asociației de Podiatrie, bazat pe înțelegerea și abordarea complicațiilor vasculare la persoanele cu picior diabetic, va continua aceste demersuri, într-o echipă solidă, cu experiență, care aduce o perspectivă modernă asupra intervențiilor și metodelor de tratament necesare”, a declarat dr. Mihai Crețeanu Jr., medic specialist în radiologie intervențională, în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Derularea proiectului Asociației de Podiatrie este sprijinită printr-un grant educațional oferit de către Sanofi România.

Înființată în aprilie 2015, Asociaţia de Podiatrie își propune să dezvolte specialitatea de podiatrie în rândul asistenţilor medicali şi să creeze meseria de podiatru și în România, sprijinind activitățile medicale, de cercetare și dezvoltare pentru prevenția și managementul piciorului diabetic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here