Programul ‘Prima Casă’ a atins un maxim istoric al solicitărilor de garantare, fiind înregistrate zilnic peste 600 de noi solicitări

0
1373
prima-casa

În acest context, reprezentanții Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) au decis să adopte unele măsuri suplimentare pentru accelerarea procesul de analiză, precum extinderea programului normal de lucru al echipelor operationale, menținerea programului normal de lucru în perioada minivacanței din perioada 1-5 iunie 2017 și suplimentarea numărului de angajați în funcție de nevoile etapelor procesului de analiză.

Președintele, director general FNGCIMM, Dumitru Nancu, a declarat: „Ne luăm angajamentul de a derula în continuare cu profesionalism programul Prima Casă, astfel ca principalele sale avantaje — gradul mare de accesibilitate și simplitatea procedurilor de acordare — să rămână în continuare trăsăturile definitorii, care au făcut din Prima Casă un program atât de apreciat și de iubit de români”.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este o instituție financiară nebancară, cu capital de risc, înființată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanțări, prin acordarea de garanții pentru instrumentele de finanțare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

Garanția FNGCIMM  este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar și se emite la solicitarea instituțiilor finanțatoare partenere, pentru finanțări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanțator.

FNGCIMM  colaborează cu  30 instituții financiare în baza unor convenții de lucru. Garanția FNGCIMM este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanțatorului, însoțită de documentația completă, față de minimum 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

FNGCIMM asigură o acoperire teritorială națională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 4 sucursale, 5 reprezentanțe și 3 filiale. În baza apartenenței sale la AECM (European Mutual Guarantee Association — asociație ce reunește peste 40 de fonduri de garantare și contragarantare din 22 de țări europene și Turcia), FNGCIMM funcționează după reguli și principii europene.

Citeste si  Aproape 60% dintre finanţările BT prin IMM Invest au mers către microcompanii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here