Profilul economic al zilei

Credem că decizia de astăzi a BNR va fi una strânsă, cu argumente solide în favoarea majorării dobânzii de politică monetară încă de la începutul anului. Credem că votul BNR va înclina la limită în favoarea menţinerii dobânzii de politică monetară la 1,75% astăzi, dar în acelaşi timp se va pre-anunţa o majorare în februarie când banca centrală va publica noul scenariu de inflaţie pentru 2018. Ne menţinem opinia referitoare la patru creşteri ale dobânzii în acest an deoarece inflaţia va depăşi ţinta BNR în prima parte a anului, mai ales datorită unui efect statistic asociat reducerilor de taxe din trecut. Credem totodată că BNR va încerca să menţină un echilibru dificil între nevoia de majorare a dobânzii de politică monetară şi riscul unei aprecieri nedorite a leului care ar pune presiune suplimentară pe deficitul de cont curent. Vedem scenariul nostru cu patru creşteri ale dobânzii în 2018 ca fiind echilibrat. Creşterea recentă a inflaţiei şi excedentul de cerere din economie sunt contrabalansate de mediul încă favorabil ratelor de dobândă pe plan extern, mai ales cel referitor la ţările europene şi ţările emergente.

 Vânzările cu amănuntul au rămas puternice în noiembrie (+11,4% faţă de noiembrie 2016, date neajustate sezonier), ajutate de vânzările de carburanţi auto care au avansat cu 13,8% anual. Vânzările de bunuri nealimentare au încetinit în mod neaşteptat la 12%, în timp ce comerţul cu alimente a crescut cu 9,2%. Se pare că promoţiile de Black Friday nu au mai sprijinit vânzările prin Internet din noiembrie 2017 iar această categorie a crescut cu numai 5,1% faţă de o rată de 42,5% în noiembrie 2016. Credem în continuare că sectorul comerţului cu amănuntul va fi un element de bază al creşterii economice din acest an, chiar dacă ar putea încetini din cauza sprijinului mai slab furnizat de stimulul fiscal.

 Leul a câştigat teren faţă de euro la începutul lui 2018 şi s-a apropiat de 4,63, ceea ce poate fi văzut ca un nivel de echilibru pe termen scurt fiind foarte aproape şi de mediile lunare din noiembrie şi decembrie. Şi alte monede din Europa Centrală şi de Est s-au apreciat în raport cu euro săptămâna trecută pe fondul unui dolar slab pe pieţele internaţionale.

 Electrica a anunțat că a primit o amendă de 10,8 milioane lei în urma unei investigații realizate de Consiliul Concurenței în legătură cu licitațiile publice organizate de companie între anii 2010-2015 pentru achiziția de contoare și echipamente conexe de măsurare a energiei electrice. Conform Consiliului Concurenței, Electrica ar fi facilitat schimbul de informații comerciale sensibile cu producătorii de contoare și de echipamente conexe in procesul de pregătire a documentației necesare participării la licitație.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here