Profilul economic al zilei

Un eveniment cheie urmărit de către investitori în această săptămână va fi conferinţa economică anuală organizată de către FED la Jackson Hole pe 24-26 august. Preşedintele BCE Mario Draghi ar putea ţine o prezentare vineri, dar agenda finală va fi disponibilă numai înaintea începerii simpozionului. Preşedinta FED Janet Yellen va vorbi despre stabilitatea financiară. Discursul lui Draghi ar putea să nu aducă nimic nou în sensul unor detalii despre o reducere a cumpărărilor lunare de active financiare de către BCE. Referitor la discursul lui Yellen, dincolo de posibile detalii despre o eventuală majorare a dobânzii la următoarea şedinţă FED de pe 19-20 septembrie, investitorii vor urmări amănuntele privind diminuarea portofoliului de active financiare ale FED în viitor.

Leul a avut o evoluţie diferită de cea a altor monede din regiune săptămâna trecută şi s-a depreciat gradual faţă de euro, atingând 4,5883 vineri (curs BNR). Temerile referitoare la un conflict militar între SUA şi Coreea de Nord s-au calmat pentru moment iar aceasta a îmbunătăţit apetitul la risc al investitorilor faţă de activele financiare de pe o serie de pieţe emergente. Leul nu a beneficiat totuşi de această mişcare generală, o posibilă explicaţie fiind riscurile fiscale locale. Vineri s-a observat o nouă deteriorare a încrederii investitorilor după atacurile teroriste din Barcelona.

După consultări publice, Ministerul de Finanţe a modificat proiectul ordonanţei de urgenţă referitoare la plata defalcată a TVA. Mecanismul de plată defalcată va deveni opţional pentru companii de la 1 octombrie 2017 (termenul iniţial era 1 septembrie) şi obligatoriu de la 1 ianuarie 2018 (trei luni mai târziu faţă de proiectul iniţial). Ministerul de Finanţe a introdus în acelaşi timp o perioadă de graţie de 7 zile lucrătoare în care firmele pot corecta eventuale erori legate de TVA şi o serie de stimulente.

Ministerul de Finanţe va organiza astăzi o licitaţie pentru obligaţiuni cu scadenţa în februarie 2025 în valoare de 300 milioane lei (RO1425DBN029).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here