Profilul economic al zilei

INS a confirmat creşterea economică de 5,7% din T1 2017 faţă de trimestrul similar din anul precedent. Industria a avut o contribuţie de 1,5pp la creşterea economică din primul trimestru, urmată de comerţul retail (1,4pp) şi sectorul IT&C (0,9pp). Structura creşterii economice pe partea de cheltuieli arată o contribuţie consistentă de 4,8pp a consumului populaţiei în condiţiile unei politici fiscale şi salariale relaxate şi a progreselor înregistrate pe segmentul privat al pieţei muncii. 

§  Cursul EURRON comunicat de BNR a arătat un leu aproape nemodificat faţă de ziua anterioară (4,5655) pe fondul unei lichidităţi care a crescut mai mult în timpul după-amiezii. Tendinţa resimţită pe alte pieţe din regiune precum Polonia şi Ungaria a fost de depreciere uşoară a monedelor naţionale. 

§  Ministerul de Finanţe a vândut ieri obligaţiuni în valoare de 200 milioane lei cu scadenţa în septembrie 2031 la un randament mediu de 4,12%, în scădere cu 15 puncte de bază faţă de licitaţia anterioară pentru această maturitate care a avut loc în urmă cu două luni. Cererea investitorilor a fost de 256,6 milioane lei, destul de modestă dar explicabilă prin riscurile implicate de investiţia în instrumente cu venit fix pe termen lung (posibila creştere a inflaţiei, evoluţii fiscale).  

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here