Profilul economic al zilei

Profilul economic al zilei

Piața valutară locală a fost ceva mai animată ieri cu volume tranzacționate aflate la medie și în creștere față de ziua precedentă. Leul a avut o tendință de depreciere față de euro până la prânz, banca centrală cotând oficial moneda națională la 4,5505. Tendința s-a inversat însă după amiază, pe fondul apariției unor ordine de vânzare euro venite din străinătate. Moneda unică europeană a continuat ieri să piardă teren în fața dolarului american, acesta din urmă fiind într-o oarecare măsură ajutat și de evoluția unor date macroeconomice, cum sunt prețurile producției industriale și șomajul, care a fost favorabilă continuării majorării ratei de dobândă în SUA.

Ministerul Finanțelor Publice a vândut ieri certificate de trezorerie în valoare de 1 miliard de lei. Cererea din partea investitorilor a fost solidă (2,3 miliarde lei), iar randamentul mediu a fost 0,87%, în ușoară scădere față de o emisiune similară din 6 aprilie a.c. Pe piața secundară, curba randamentelor s-a mișcat foarte puțin față de sesiunea anterioară.

Construcțiile au rămas în recul în primul trimestru din acest an, scăzând la nivel anual și în termeni reali cu 6,4%. Segmentul rezidențial a fost singurul care a înregistrat creștere, în timp ce zonele nerezidențială și inginerească au afișat dinamici anuale negative. În aceste condiții, sectorul construcțiilor ar putea încetini creșterea economică în primul trimestru din 2017.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here